Teatrul intern al Norei Iuga

Cu 92 de ani de experiențe în lumea aceasta, Nora Iuga este o poetă care adoră jocul și dansul. Să spunem că e neconvențională e puțin, să vorbim despre fantezia ei iar e puțin. De aceea Psychologies a intrat în joc și teatru împreună cu ea – și astfel am pornit în aventura noastră interioară. Trecând prin camerele teatrului intern pe care l-am construit împreună, te invităm să parcurgi dialogurile Norei cu ipostaze ale ei care acum există numai în memorie și imaginație. Nu ezita să te regăsești, să te delimitezi și să joci în propriul tău teatru intern!

Nora copil

Sunt momente când ai vrea să fii din nou copil?

Nora Iuga: Totdeauna am așteptat să treacă timpul. Eu ador surprizele, surpriza e totdeauna ce ne vine din față. Mult mai târziu surpriza ne ajunge și din urmă. Așa că n-am vrut niciodată să rămân pe loc! Din toate sărbătorile, Învierea îmi plăcea cel mai mult, fiindcă atunci mămica mă ducea noaptea la biserică, îmbrăcată din cap până în picioare numai cu hăinuțe noi!

E adevărat ce spun unii, că în copilărie suntem cu adevărat creativi, iar pe măsură ce creștem ne pierdem din acest potențial?

N. I.: Știu și eu cât de creativă oi fi fost eu în copilărie?! Îmi plăcea să dansez în fața oglinzii când eram singură acasă, sau mă înfășuram în cuvertura croșetată din ață pescărească de pe patul mamei-mari. Mă admiram în oglinda cât peretele din holul bunicii. Eram… Flancesca Beltini sau Gheta Galbo – abia la patru ani am început să-l spun pe „r”! Tot atunci îmi intrase în cap că ajung domnișoară și pot să mă mărit. Noaptea, înainte de a adormi, singurul meu vis – dacă un vis poate fi creat, ori inventat – era să mă mărit mai repede cu Tyrone Power. Eram sigură că dacă intru în spatele ecranului la cinema, dau de el! Da, imaginația e un fel de creativitate, altfel nu puteam să-mi imaginez că pot grăbi timpul. Noaptea, înainte de a adormi, la Remscheid – părinții mei erau artiști și făceau turnee în Germania, Belgia și Olanda – credeam că scara rulantă de la magazin n-are sfârșit și mă duce direct la Moș Crăciun.

Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.