Tiberiu Soare: „Mi-ar plăcea ca cei cărora mă adresez să nu piardă şansa întâlnirii cu muzici extraordinare.”

A fost, printre altele, dirijorul orchestrei Operei Naționale București și a condus câteva dintre cele mai importante orchestre din lume: London Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Atena, Orchestra Radio Praga, Osaka Chamber Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Beirut. Un interviu cu Sergiu Celibidache, citit întâmplător, i-a schimbat traiectoria profesională. Crede că cel mai important pentru un dirijor este să fie „autentic și spontan”, iar curajul pentru a pune mâna pe baghetă trebuie să provină din înțelegerea profundă a lumii și a muzicii.

Psychologies: Ce anume face un dirijor?

Tiberiu Soare: Sunt mai multe niveluri care pot răspunde la această întrebare. Primul nivel de citire, primul strat, e cel funcţional. Dirijorul este acel muzician – obligatoriu, muzician – în a cărui răspundere intră coordonarea tehnică, şi apoi ritmică şi expresivă a muzicienilor din orchestră. Aşadar, te uiţi la un dirijor şi primul lucru pe care îl înţelegi este că omul acela îi coordonează pe ceilalţi, în timp real. Reperul „timp” poate fi o deosebire faţă de regizorul de teatru, care îi coordonează pe actori în timpul repetiţiilor, dar odată ce începe piesa nu mai este direct implicat; dirijorul mai poate interveni, ba chiar să strice dacă îl compleşesc emoţiile sau are un lapsus. La un nivel mai profund, dirijorul e un reprezentant al compozitorului. Dirijorul petrece mult timp cu partiturile, studiindu-le, analizându-le, încercând să le înţeleagă cât mai complet. Există metode clare de a analiza partitura, care se învaţă în ani de zile şi care se perfecţionează, nu vorbim de ceva haotic.

Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei noiembrie-decembrie 2020 al Revistei PSYCHOLOGIES.