Valérie Cioloș-Villemin – Oricare dintre noi poate sfinți locul… sau nu

Valérie Cioloș-Villemin este trainer autorizat al programului de Reducerea Stresului prin Mindfulness (MBSR®), are un doctorat despre restructurarea economiilor în tranziție, a lucrat ca cercetător și, mai apoi, ca practician în evoluția sistemelor şi adaptarea actorilor economici la un mediu de afaceri în schimbare. Timp de patru ani, a contribuit la reforma economică din Republica Moldova și a coordonat biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Dar iată cine este Valérie, conform propriei sale descrieri, exclusiv pentru Psychologies.

 

Doamnă Valérie Cioloș-Villemin, ce legătură afectivă aveți cu România?

Valérie Cioloș-Villemin: Am o legătură veche și puternică. Sunt în relație cu România, ca timp, de mai mult de jumătate din viața mea. În momentul de față, nu mă văd trăind altundeva decât în România și pentru România.

Deschiderea sufletească a românilor, dinamismul și capacitatea lor de adaptare mă fascinează. Aici mă simt acceptată pentru ceea ce sunt și mă pot exprima liber.

Sunt, într-adevăr, și foarte multe provocări care apar de la o zi la alta. Dar, până acum, fiecare dintre ele a fost pentru mine o șansă de a învăța și de a mă autodepăși.

Citește și:

Ruxandra Hule – Folosesc performance-ul ca șansă pentru cupluri

Maria și Emilia Popescu – Mama mi-a acordat întotdeauna multă libertate

Sper să pot să țin pasul în continuare! Simt că aici este un loc special, unde „a alege“ înseamnă ceva  – și se vede! Nu există cale de mijoc. Oricare dintre noi, poate sfinți locul… sau invers.

 

Dacă ar fi să vă povestiți viața, până acum, care ar fi principalele momente de fericire?

V.C.-V.: În prima parte a vieții mele, am căutat fericire în momente „excepționale“ și, deși erau puternice, erau totuși rare. Printre ele, a fost și când am reușit să intru într-o „Grande école“ după ani grei de studii.

Un alt moment special este când m-am întâlnit cu partenerul meu de viață și am descoperit că există iubire și dăruire adevărată în această lume. Acum, simt că fericirea mea este una mai cotidiană și mai de durată.

O găsesc în lucrurile și oamenii care mă înconjoară, în aici și acum, și nu într-un viitor ipotetic. Unele momente sunt mai intense, de exemplu când am posibilitatea de a cânta pe scenă sau când mă întâlnesc cu oameni cu suflet frumos.

Dar am descoperit și cum poate să izvorească o fericire blândă și cuprinzătoare în momentele de prezență, când accepți lucrurile așa cum sunt, și te uiți la ele cu curiozitate și bunăvoință.

 

Cum era mica Valérie în copilărie?

V.C.-V.: Ca acum, dar mai blondă…. și un pic mai serioasă. Am avut șansa de a copilări în locuri foarte diferite, tatăl meu fiind militar de carieră, fiind astfel nevoiți să ne mutăm la fiecare doi-trei ani.

Așa că m-am familiarizat cu diferitele aparențe ale oamenilor (dintre care rasele, originile sociale, etc.) și diferențele mai profunde, care nu se văd neapărat la prima privire (toleranța, generozitatea, țelurile în viață…). Un mare cadou al vieții!

 

De ce ați ales agricultura ca domeniu de studiu?

V.C.-V.: Mi-am căutat job-ul de tânără, cu multă seriozitate. Doream o meserie prin care să pot să-mi ajut semenii. Am exclus repede medicina, căci nu suportam sângele. Deci, am rămas cu ideea că, dacă nu pot să îi vindec, atunci să îi ajut să-și producă hrana.

Așa că am ales dezvoltarea agricolă. Proximitatea acestei meserii cu natura și contactul cu oamenii au fost, și ele, mai târziu, argumente puternice. Numai că, în ultimii ani, îmi petreceam mai mult timp în birou, în fața calculatorului, decât pe teren și cu oamenii…

 

De la agricultură la mindfulness e distanță mare. Cum se face că ați ajuns trainer în mindfulness?

V.C.-V.: De la agricultură la mindfulness, poate, dar de la dezvoltare economică către mindfulness, care permite dezvoltarea și înflorirea unei persoane, nu este.

În toate profesiile mele, am avut același rol: de mediere, schimbare, susținere și încurajare a unei forme de evoluție. Acum, mindfulness mi se potrivește mai bine, căci se bazează pe maturitatea emoțională a participanților.

Persoana implicată își asumă, individual și în totalitate, procesul de schimbare: ea vine la cursurile mele, practică și decide ce loc vrea să îi acorde mindfulness-ului în viața ei. Nu forțez nimic. E o decizie individuală. Doar o însoțesc pe o bucată mică de drum și arăt o direcție.

Din tehnicile mindfulness, am ales MBSR® (Reducerea Stresului prin Mindfulness), căci este fundamentată științific cu mii de cercetări și publicații.

În plus, există o acumulare de observații și o analiză a rezultatelor pe un timp de 30 de ani. Neuroștiințele, care s-au dezvoltat ulterior elaborării protocolului MBSR®, au confirmat și ele beneficiile ei, cât și domeniile în care poate fi de ajutor.

Există și câteva contraindicații. Este important pentru mine să pot oferi oamenilor ceva sigur și validat științific, care face într-adevăr bine celor care aleg să o practice.

Un alt argument al alegerii mele în favoarea mindfulness de tip MBSR® este existența unui sistem de formare solidă și de validare a competențelor trainer-ului de către Universitatea Massachusetts, din Statele Unite.

Ca trainer, ai o responsabilitate foarte mare față de oameni. Din punctul meu de vedere, este important ca acesta să își poată reevalua și „revizui“ regulat competențele și aptitudinile, să nu-l ia valul rutinei, puterii și superficialității.

 

Ce este mindfulness și cum vă ajută în viața de zi cu zi?

V.C.-V.: Mindfulness definește starea care apare când alegem să fim prezenți, cu bunăvoință, la ceea ce se petrece acum. Se poate traduce prin „prezență conștientă“.

Este rezultatul unei alegeri, și anume, de a orienta atenția noastră acolo unde dorim, în opoziție cu o viață trăită sub jugul pilotului automat, cu gândurile care sar necontrolat de la o idee la alta, mereu orientate către trecut și viitor.

Mie, mindfulness îmi aduce, în primul rând, un echilibru emoțional. M-a ajutat foarte mult să nu mai fiu copleșită de gândurile și emoțiile negative.

Sensibilitatea mea, pe care o priveam ca pe un obstacol, a devenit acum un atu către un mod mai autentic de a fi și de a mă exprima. Sunt foarte recunoscătoare că pot practica și preda mindfulness.

Este minunat să pot fi ceea ce sunt într-adevăr, să nu mai pierd timp și energie ca să par altfel decât sunt, să lupt ca să intru într-un „statut“, într-o „categorie“ (fie profesională, fie familială, fie personală…).

 

Care ar fi principalele idei despre mindfulness pe care ați dori să le afle cineva care nu știe încă nimic despre acest concept?

V.C.-V.: Primul lucru este că starea de mindfulness este accesibilă tuturor. Nu necesită cunoștințe prealabile. Al doilea punct, mindfulness este o stare care se „cultivă“ zi de zi, se bazează pe o practică.

Ca și la sport, cu cât practici mai mult, cu atât poți avea rezultate mai bune. Dar aici, ceea ce antrenăm, sunt „mușchii“ atenției. Această practică are un efect de remodelare asupra creierului nostru.

După un anumit număr de ore de antrenament, observăm modificări structurale și organizaționale, proces definit de către oamenii de știință prin conceptul de „neuroplasticitate“.

Este o alegere personală, care poate avea un impact mare asupra calității vieții, a performanțelor și relațiilor noastre. De aceea, în lume, putem regăsi mindfulness în toate domeniile: în spitale, în școli, în mediul de afaceri (companii precum Google, AOL) și în alte instituții.

După părerea mea, mindfulness este Revoluția acestui secol în raport cu fluxul de informație, mereu în creștere, și față de ritmul provocărilor și schimbărilor.

Astfel, ca societate, dacă nu adoptăm o atitudine de tip mindfulness, s-ar putea să ne trezim copleșiți de stres și stări de nefericire.

 

Cum vă relaxați dvs.?

V.C.-V.: Consider relaxarea și ruperea de ritmul cotidian ca pe o necesitate absolută. Chiar dacă uneori e greu, mă străduiesc să mi le acord, pentru că sunt conștientă că aceste momente sunt propice regenerării și resetării obiectivelor mele. Este o chestiune, până la urmă, de „igienă mentală“, dacă vreau să îmi păstrez și să dezvolt „un cap limpede“.

Am un prim nivel de deconectare cu exercițiile mele de mindfulness, pe care urmăresc să le fac zilnic. Îmi permit să îmi „curăț mintea“, exact așa cum spălatul pe dinți permite igienizarea cavității bucale.

Dar simt nevoia, din când în când, de o ieșire în natură (de preferință, la munte) și de exerciții fizice în aer liber, fără telefon și calculator. O rupere de ritm de câteva zile.

Un alt nivel de curățare mentală îl dobândesc cu retrageri anuale, dintre care una de minim cinci zile în liniște totală și una de mai lungă durată, când mă retrag din societate, cu calculatorul pe brațe, să mă focalizez pe unul sau două proiecte de o mai mare anvergură.

 

Ce cărți recomandați cititorilor Psychologies?

V.C.-V.: Despre mindfuness – abordare științifică: Full Catastrophe Living-Using the Wisdom of Your Body and Mind to Face Stress, Pain, and Illness – de Jon Kabat-Zinn. Despre starea de mindfulness: Eckhart Tolle – Puterea prezentului.