A deveni casa gongului în Casa Gongului

Ca tot ceea nu poate fi verbalizat și conceptualizat, sunetul a reprezentat mereu pentru mine o sursă de mister și o curiozitate infinită. De aceea am tresăltat de bucurie când am mers la Casa Gongului pentru prima mea baie de gong!

Mă întâmpină Claudia Ioniță, creatoarea conceptului de Casa Gongului (House of the Gong), un om de o căldură deosebită, care iubește sunetul și este dispusă să îi lase pe toți cei interesați să se familiarizeze cu gongurile, tobele, bolurile tibetane. Descoperirea sunetului este ca și cum îți descoperi glasul; deschide niște porți de comunicare deosebite, care, îmi spune ea, funcționează inclusiv pentru copiii cu diagnostic în spectrul autist, cu care Claudia lucrează ocazional.

Claudia este terapeut holistic și iubitoare de cunoaștere; în drumul ei a învățat despre reiki, radiestezie, cristaloterapie, qigong… Terapia cu gong&boluri tibetane Gong bath Sound Healing a învățat-o de la maestra Elisabeta Ghelber, aceasta la rândul ei de la maestrul Massimo Piazza, care a adus gongul în Italia, după ce a studiat cu Grand Master Don Conreaux (zis și Baba Don), unul din cei 5 discipoli ai lui Yogi Bhajan, cel care a descoperit lumii Kundalini Yoga. Pentru Yogi Bhajan, gongul este sacru. Este sunetul dinainte de sunet și dinainte de mintea umană. Este una cu universul, este universul, deoarece întreaga ființă este vibrație, iar materia este tot vibrație, dar la alte frecvențe. Fizica cuantică formulează acum matematic ceea ce era formulat în textele sacre de mii de ani.

„Sunetul gongului este singurul lucru care depășește mintea umană, deoarece acesta este sunetul care creează. Mintea a fost creată din acest sunet; el este și mamă și tată minții umane. Este maestrul-sunet, adi naad. Nu ai cum să îi reziști. Tot ce gândești devine neant, gongul învinge orice gând.” spune Yogi Bhajan.

Dacă în Kundalini Yoga se folosește un singur gong, Dan Conreaux și Dany Rudyar, astrolog, filozof, compozitor, muzician cu creat gongurile planetare: fiecare dintre ele intră în rezonanță cu frecvența unei planete. „Concerte” ce implică mai multe astfel de gonguri și alte instrumente fac trupul și mintea umană să rezoneze armonic cu universul și astfel să se vindece de tot ce le poate afecta claritatea și sănătatea. Aceste principii sunt străvechi și se regăsesc la maeștri antici ai sunetului din Grecia, cum este Pytagora, precum și din Egiptul Antic. Sunt autori care susțin că și Zalmoxe practica același tip de vindecare prin sunet.

Ce se întâmplă prin baia de gong? Se activează chackrele corpului și vibrațiile purifică întregul corp de blocaje – se reglează problemele funcționale ale diferitelor sisteme și aparate, se diminuează durerea, se obține o stare de relaxare și se reglează somnul. Sunetul „mătură” corpul și se pot elibera emoții încapsulate în corp. Undele cerebrale intră și ele în rezonanță, se obțin stări de meditație și relaxare profundă care pot prilejui a-ha-uri afective și conștientizări. Mai multe detalii aflați direct de la Claudia pe pagina ei de Facebook.

Cum am trăit eu ce s-a întâmplat aflați mai jos.

București – 18 ianuarie ora 22:22

Rareori datez vreo însemnare, dar de data asta am făcut-o, ca exercițiu. Aici și pretutindeni. Nu am înțeles până acum pe pielea mea că vrea să zică idea de cuantic. Nici acum nu o înțeleg. O trăiesc. Ronțăi grisine, mi s-a făcut foame, dar corpul vibrează în continuare, ca o strună bine acordată. Energia curge peste tot, prin miezul corpului spre extremități, întinzându-le spre un soi de infinit. Nu numai că am devenit foarte sprintenă, dar și foarte elastică. După ce am plecat din sală mi se făcuse aproape rău de foame și am mâncat, încredințată fiind că după asta vibrația care îmi făcuse corpul să cânte și să danseze ca o strună va înceta, se va împăsta în mâncarea din stomac, așa cum mai pățeam câteodată când făceam taiji și aveam aceași vibrație în corp. Totuși, acum nu s-a întâmplat asta. Am înfulecat, dar corpul cânta în continuare, de nimic stingherit. Respirația a coborât adânc în casa ei, profund în abdomen, în miezul trupului și al ființei și am crezut că astfel vibrația se va opri în tot restul corpului, scufundată fiind în adâncuri. Ei, bine, nu. Acum și respir și coarda vibrează.

București, 7 ore mai târziu

Respirația abdominală de meditație coborâse deja și a adus somnul. Acum corpul se trezește fluid și-și amintește. Uimită, privesc vârfurile părului, îmi pipăi cu limba dinții, care până de curând rezonaseră ca niște antene deschise. Fusesem în vibrație, în dans, cu fiecare fibră a corpului. Cum încă eram, celulele își aminteau. Însă dorisem să scriu totul dintr-un suflet, aseară, mintea vibra și ea, de un soi de bucurie sălbatică, pe care o mai întâlnisem doar la dans sau la taiji.

Mereu am simțit meditația în mișcare mai aproape și diferit de meditația așezată, iar starea de după meditația în mișcare pe care o aveam (și pe care încă o am în celule, arătând astfel că o percepție cuantică nu se pierde, cumva și undeva se înscrie și se cere accesată) era de o intensitate specială, care m-a captat complet. Aseară nu-mi venea să închid nici corpul și nici mintea supunându-le unei activități de tipul conversație (aproape nu am putut nici vorbi și nici împărtăși pe de-a întregul tot ce-am simțit imediat, cu Claudia și Mihai și colegii lor) sau unei activități de tipul scrisului. Aveam corpul deschis ca o portocală – încă mai este acum, când scriu, dar atenuat, astfel încât pot trece la cotidian. Aveam chackrele aliniate și corpul vibra din fiecare fibră, în valuri blânde, dar constante.

Am rămas puțin în sală ascultând-i pe Claudia și colegii ei, în timp ce încercau gongurile și bolurile și scoicile sunătoare. Am stat acolo, absorbind, însetată, fiecare sunet în plus care amplifica valurile de energie. Când spun „valuri de energie”, expresia este nemaipomenit de săracă, fiecare din sunetele auzite suna pentru a face să sune coarda, stringul care eram sau pe care eram. Se simțea în corp asemănător furnicăturilor asociate de obicei cu senzația de frig. Asociația este uzuală, de aceea peste tot, pe fiecare salteluță, erau pături și toți participanții erau cât se poate de înfășurați în una sau chiar două pături moi de fleece.

Însă acum realizez că era un frig cum nu mai simțisem până atunci. Făcusem un soi de dramă mitică din faptul că pe mine frigul mă prăbușește în interior, mă alungă tot mai departe spre miezul ființei, unde sunt fără apărare, ca un soi de cetate asaltată – ceea ce pentru o introvertă ca mine este foarte grav, spre intolerabil. În schimb căldura mă face să mă expandez spre extremitățile ființei  (ceea ce, iată, este și ușor de explicat fiziologic prin vasodilatație versus vasoconstricție). Se înțelege că acest efect de căldură, complementar tendinței mele, mi se pare mai tolerabil.

Însă de data asta, deși furnicăturile erau de frig și majoritatea celor din jur le interpretau ca „frig”, starea mea era mai degrabă asemănătoare vasodilatației, simțeam expandare, nu spre limitele corpului, ca în senzația de căldură obișnuită, ci departe în lume. Departe în interior și departe în lume – o coardă infinită, o strună, un string  sau un ghem de coarde infinite. Am zis mereu că suntem asta, dar acum chiar o simțeam. Dar fiecare sunet din spațiul acela al sălii verzi a casei gongului îmi prelungea starea și sunetul stringului.

Dau play înregistrării pe care o făcusem aseară în sală, numai în primele 10 minute de gong, pentu că apoi totul a devenit prea greu de înregistrat cu un telefon oarecare. Însă înregistrarea are numai sunet, acolo vibrațiile se impregnau organic și armonic în limitele sălii și mai ales în fiecare din oamenii care stăteau acolo.

Când am intrat, am fost uimită de mulțime: sala era plină ochi. dar în final, fiecare și-a găsit loc pe saltea și o păturică. În seara aceasta urma să aibă loc o ceremonie specială, ne spune Claudia. Ca atunci când ea însăși asistase la prima ei baie de gong, erau câte două gonguri mari în fiecare capăt al sălii. Stativele adăposteau gongul soarelui și gongul lunii; în corespondența dintre sunetul din nordul și cel din sudul sălii, totul se amplifică. Practic, sunetul scaldă fiecare fibră din spațiu și se înțelege, fiecare fibră umană.

Scriu și corpul retrăiește senzațiile de atunci. Cafeaua s-a terminat, dar nu mă întrerup ca să produc alta, ca aseară, când nu mă înduram să fac cel mai mic gest în plus ca nu cumva, din imprudență, să sfărâm corzile sau să le acopăr cu clisa cotianului. Deci povestea merge înainte.

Majoritatea participanților s-au culcat pe saltele, înfășurați deja în pături. Mie îmi era foarte cald – oricum era o zi neobișnuită de ianuarie, cu 22 de grade afară. Claudia ne-a povestit că urma o ceremonie specială de tip yin și yang, în care energiile aveau să se completeze și să se împletească, gongurile fiind activate de un bărbat și o femeie.

Eram foarte activă și alertă, păturicile nu mă atrăgeau deloc, așa că am început în postura lotus, iar de la primele sunete am putut intra în starea de meditație – care cred că nici acum, după o noapte, această stare nu m-a părăsit de fapt.

La un moment dat însă au început să sune gongurile cele mari, iar corespondențele nord-sud a devenit cu adevărat punte de vibrație. Sunetul mătura sala și am intuit că va mătura și corpul meu în întregime și până la ultima fibră, dacă nu va întâmpina niciun obstacol, nicio îndoire, nicio tensiune. Nu știam cât urmează să dureze și nu știam dacă pot menține postura lotus perfect relaxată o oră sau două, așa că pur și simplu m-am întins. Fără păturică, era mult prea cald.

Și într-adevăr gongurile și-au început măturarea. Sunetul ne străbătea pe toți, iar unde găsea o tensiune o dizolva. Oamenii începuseră să aibă diverse senzații, unii se foiau – orice, de la sentimente, senzații, dureri psihice, dureri fizice, poate traume, poate suferințe articulare.

Țineam ochii închiși, dar câteodată îi deschideam și starea de meditație nu îmi era afectată. Nu mai simțisem așa ceva. Claudia ne spusese de la început că putem să stăm sau să ne mișcăm oricum, numai să nu îi deranjăm pe ceilalți. Și să fim hidratați pentru că apa din țesuturi preia și ea din vibrație, practic te ajută să suni mai profund. Ne arătase cum apa din bolurile tibetane a început să „fiarbă”, să se ridice și să se învolbureze când a făcut să se nască în ea vibrația. „Cam așa vibrează și apa din țesururi în timpul ceremoniei”, a spus ea.

Și, da, cred că asta se întâmpla. Simțeam vibrația în tot corpul și mai ales în marile chackre. Eram în stare de meditație, poate cea mai ușoară în care fusesem vreodată.

Deschideam câteodată ochii, pentru că pentru mine meditația înseamnă ochi deschis. Așa am văzut-o pe Claudia purtând și sunând gongul prin sală. Era complet transformată, esențializată, înfrumusețată. O frumusețe din care pierise orice încordare care se asociază cu expresivitatea cotidiană.

Vibrațiile gongului continuau să sune în fiecare celulă și starea de meditație continua. Am numărat trei valuri de gong – vacarmul gongurilor mari , apoi mângâierea clopoțeilor. Nu au fost două la la fel. Prea puțin ritmic, armonii nu prea evidente. O muzică pe care nu o percepi ca muzică. O poveste pe care Claudia mi-a povestit că unii o personifică, sub formă de călătorie prin diverse peisaje sau îi asociază lucruri concrete: animale, sunete din natură. Eram atât de preocupată să urmăresc vibrația încât mintea mea nu s-a mai ostenit să facă asociații. Tocmai ca să las vibrația să măture liber tot corpul și sufletul, să nu se împiedice în încordări de vreun fel, nici măcar mentale.

Păstram numai percepțiile, realizând că percepțiile sunt cele care trădează momentul când sunetul se lovește de ceva în interiorul nostru. Nu suntem tuburi curate, dar tocmai datorită impedanței noastre gongurile sunau altfel de fiecare dată. Unii percep povești întregi și au râuri de sentimente, așa cum unora sunetul le dizolvă durerile fizice.

Eu lăsam sunetul să treacă prin mine și simțeam pe rând marile centre energetice, din interior – niciodată pacră mai direct, mai ușor de simțit ca oricând.

După prima rotație a gongurilor, mi-am acoperit partea de sus a corpului cu păturica, exact acolo unde sunt chackrele majore – atunci începuse valul care nici acum nu s-a oprit, iar primul impuls a fost să îl asociez cu frigul, ca toată lumea. Totuși nu și în partea de jos a corpului, care rămăsese caldă – la început, când se instala meditația, tot corpul se mai încălzise cu încâ câteva grade.

Frigul te face să devii transparent la influențele lumii. Câteodată îmi spun că noi percepem frigul și vântul și căldura pentru că ne opunem lor, altminteri nu ar fi decât o energie pe care putem să o lăsăm să treacă prin noi.

Cu al doilea și al treilea val, starea de activare s-a tot întețit, timp în care meditația continua să se adâncească și ea. Cu sunetul, nu numai că s-a deschis extrem de repede și de lin ochiul din frunte, dar am început să percep piramidele pe care le construia sunetul în mine și imediat în jurul corpului – probabil că specialiștii numesc asta „astral”. Am simțit cum devin chiar eu casa gongului, cum adăpostesc sunetul în mine. Apoi cum sunt sunetul. Și încă sunt sunetul.

Piramidele de sunet se nășteau în interiorul și deasupra corpului, se uneau, dansau, se recompuneau. Stringuri. Era dansul stringurilor. Am avut percepția cuantică a prezenței aici și în mii de alte puncte, concomitent cu perceperea stringurilor activate acum.

Poate e ca o stare magică, gândesc acum. Poate de aici putem vindeca și/ sau recompune lumea. Eu însă nu îmi setasem astfel de intenții – sau, prudentă ca de fiecare dată atunci când la începutul unei sesiuni de yoga sau de orice altă practică mi se propune să am o intenție, eu o aleg mereu pe cea mai „lipsită de entități”, mai generală și mai cuprinzătoare. Claudia ne propusese să ne setăm o intenție la început și am ales intenția de a lăsa să curgă lumea prin mine, să mă îmbăiez cu sunet și să devin un vas de sunet. Iar asta s-a întâmplat!

La un moment dat, am zărit umbra lui Isis recompunându-l pe Osiris – nu știu acum dacă nu cumva era o imagine compusă pe retina mea pornind de la silueta Claudiei întrevăzută printre pleoape. Nu mă deranjau nici concretizările și nici abstractizările, ci doar îmi doream să continue sunetul, vibrația, să fie un flux. Filamentele de sunet, de vibrație, care mă compuneau se întindeau acum până dincolo de mine, la marginea lumii, ca odinioară după ore de taiji.

Când gongul a ajuns la treia rotație, simțeam deja cavitățile corpului, dinții, stomacul, ceva se transforma. Cred că niciodată nu am mai avut senzația atât de clară că meditam cumva fără mine, numai din corp. Corpul era cel care dorea meditația, corpul era meditație, iar participarea minții era concertistică: mintea nu mai comanda. Doar vibrația cerea loc de cetate și nu am permis minții să i se pună în cale. Nici acum, când au trecut atâtea ore de somn și folosesc, evident, undele cerebrale beta ca să scriu această relatare.

Corpul și-a amintit atunci de senzația din samadhi tank, din baia de deprivare senzorială. Acolo, suspendat în soluția de sare, în întunericul perfect și fără niciun fel de sunet, corpul se desprindea de stimulii exteriori și îi explora pe cei interiori și, da, deveneam foarte conștientă de cavitățile corpului. Pentru ca apoi să mă despart și de aceste senzații, într-o suspensie deplină. În cele din urmă meditația se instala aproape spontan odată cu dispariția stimulilor, fără „efortul mental” de a medita. Câteodată în urechi se arma un sunet interor asemănător acestui gong, care, da, nu înceta aproape niciodată, deși câtedată înceta să fie perceput ca stimul. Suprema tăcere și supremul sunet sunt totuna.

Spre final, vibrațiile se organizau și se amplificau; simțeam în corp dansul. Mă desfăceam ca o portocală sub sunetul gongurilor și acum filamentele mele mergeau atât de departe în lume încât simțeam nevoia să le prind urma, să le văd întorcându-se la mine în dans. Și sunetele gongului mi s-au părut mai ritmate la a treia rotație, înainte de a merge spre stingere. Claudia și Mihai s-au înclinat unul spre celălalt, mulțumindu-și.

Am și acum senzația aceea de dans, deși nu am dansat atunci și nici cum nu dansez. Ziua începe, Mercur nu mai e retrograd. Fie să pot sta în vibrație! Va urma!