Tatăl singur iese mult la întâlniri, fata îi cunoaște toate partenerele. E corect? Cum o afectează pe micuță?
Dintr-un motiv sau altul, mama nu mai este prezentă în familie. Tatăl imediat iese cu femei, iar fata lui le întâlnește pe toate. Ce simte fetița? Cum o va afecta asta când ea va deveni femeie? Detalii de la psihoterapeutul Roxana Arion.
Cum e afectată relația tată-fiică
Dacă tatăl nu va fi înclinat să-și asculte propria suferință și pe cea a fiicei, e posibil ca fiica adolescentă sau preadolescentă să empatizeze cu ușurință cu întreaga suferință a tatălui.
Această ipoteză este explicată prin faptul că, așa cum bărbații sunt predispuși la mai puțină ascultare și mai multe soluții, femeile empatizează mai ușor, fiind antrenate în rol de salvator.
Citește și:
Activitățile extrașcolare între beneficii și supraîncărcare
Parenting: ce să îți înveți copilul până la vârsta de 10 ani
Pe de altă parte, ca și în cazul relației tată-fiu, tot ce fusese clădit prin proximitatea mamei, prin baza protecției, apărării și siguranței, tinde acum să se destabilizeze asemenea unui zid atacat la temelie.
Ce impact are asupra fetei
Aflată într-o cumplită suferință, empatizând și cu cea a tatălui, fiica va intra inconștient în competiție cu noile partenere.
Pe fondul acestei lupte interioare, de renegare a dublei suferințe, ea își va dezvolta în timp propriul sistem de credințe distorsionate.
Acestea fie că o vor propulsa în dezvoltarea unui stil de atașament anxios, hrănit din nesiguranța precoce a amenințării familiei de bază, fie într-unul evitant.
În primul caz, odată cu trecerea timpului și perindarea partenerelor temporare, femeile vor fi percepute ca un adevărat pericol.
Pentru consolidarea relațiilor sale viitoare, copila devenită adult se va angaja, pe fondul schemei de abandon, în supracompesare („ luptă!“) și va învăța să se agațe de comportamente de control pe toate planurile.
Posibil să nu își facă prietene, să filtreze cu mare „atenție“ toate cuplurile care-i trec pragul casei. În cel de-al doilea caz, va învăța să evite relațiile, de teama abandonului.
Va recurge la supunere, alegând inconștient acei parteneri impredictibili, care nu sunt disponibili, de exemplu căsătoriți, se va angaja în relații la distanță.
Ce fel de femeie va deveni copila
Dezvoltarea unui stil de atașament anxios o va face ca, în relația de cuplu, să caute în permanență apropierea, tolerând cu foarte mare greutate separarea;
chiar și activitățile de normalitate, ce presupun o îndepărtare firească, îi vor contura scenarii în care iubitul poate cunoaște femei – un potențial pericol pentru relația lor.
Acest lucru va fi perceput ca intolerabil, consumându-i energia emoțională și având tendința de a spune și a face lucruri pe care le regretă mai târziu.
Copila fără mamă, rămasă în apropierea unui tată cu un comportament disfuncțional, va deveni femeia geloasă și temătoare, neîncrezătoare în forțele proprii.
Diferențele evidente ale celor două stiluri de atașament, anxios vs evitant, le putem desprinde având în vedere: perspectiva asupra intimității și apropierii în cuplu – control și apropiere totală vs evitare, respingere, depărtare;
modul în care sunt gestionate situațiile conflictuale – îngrijorare vs detașare, fără contactul cu propriile emoții; atitudinea față de sex – uneori, frigiditatea stilului anxios vs agresivitate și abuz în stilul evitant;
abilitatea exprimării dorințelor și nevoilor personale – submisivitate („Cum vrei tu, cum spui tu“) vs comportament pasiv-agresiv („ bine că știi tu, deșteptule!“);
așteptările în privința partenerului și relației – dependență vs independență și libertate totală.
De unde și cea de-a doua posibilitate: cea a stilului de atașament evitant, în care copila va deveni femeia stânjenită și închisă ermetic emoțional.
Comportamentul sănătos al tatălui față de fiica sa
Întreținerea fără dificultăți a unei legături afective constante cu fiica este și sursa suportivă a rolului de părinte.
Cu un astfel de comportament sănătos, responsiv, accesibil, disponibil și afectuos, tatăl va comunica sentimentele sale, iar atitudinea echilibrată va fi cea care îl va ajuta să ofere sprijin emoțional copilului.
Va securiza și delimita spațiul prin diferențierea relației de cuplu, de cea a relației parentale. Este important pentru copil să înțeleagă la ce nivel se produce separarea.
În situația destrămării cuplului, relația parentală trebuie să continue cu orice preț. Presupune un întreg proces cu dovezi permanente de iubire, iertare, acceptare.
Ce poate face tatăl pentru sine
În mod cert, tatăl suferă. Detașându-se, el își neagă nevoia de conexiune. Detașarea are o parte de furie, însă funcționează și ca pedeapsă.
Își pedepsește partenera pentru că nu i-a oferit ceea ce avea el nevoie. Și deși aparent gestionează mai ușor sentimentul abandonului, în acest mod plătește un preț mult prea mare: renunțarea la propriile sale sentimente.
Fuga „peste“ propria suferință nu-l va conduce spre vindecare. Soluția vindecării este să-și permită să treacă „prin“ suferință. Evident că și pentru el scenariul de viață se repetă.
Copil fiind, a suferit odinioară; de aceea, ca primă etapă, e de preferat să-și ofere mijloacele de a asimila absența nu ca pe o deposedare sau ca pe o privare, ci ca pe o schimbare de situație, trecând de la etapele de negare și furie, la cele de negociere, tristețe și acceptare.
Odată instalată acceptarea, apar liniștea, iubirea și atașamentul securizant, în raport cu el însuși, în raportul părinte-copil și ulterior, posibil, cu o nouă parteneră.
Neîncheierea travaliului de doliu va confirma credința că nu va găsi o relație stabilă, cu temerea că va fi abandonat.
Roxana Arion este psiholog clinician specialist, psihoterapeut, 0768494914. [email protected], www.roxanaarion.ro
