Adolescentii si drogurile – repere pentru parinti

Consumul de drog la adolescentii de azi sperie parintii si profesorii. O situatie greu de abordat. Dar nu imposibil. Cateva explicatii de la psihiatrul Eugen Hriscu.

Eugen Hriscu este psihoterapeut, membru in board-ul asociatiei ALIAT (Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor), cea mai importanta organizatie neguvernamentala din Romania care dezvolta programe de prevenire si tratament ale abuzului de alcool si droguri si militeaza pentru dreptul la sanatate a persoanelor cu consum problematic de substante si a familiilor acestora.

 

Psychologies:  Un parinte afla ca fiul sau fiica adolescenta se drogheaza. Care ar fi reactia cea mai potrivita?

Eugen Hriscu: Daca drogurile sunt un subiect care il preocupa pe parinte, atunci ar trebui sa se informeze despre el cu mult inainte de a se intampla ceva. Sa stie care sunt drogurile disponibile, care sunt efectele lor pozitive sau negative, care e potentialul lor nociv.

La aflarea vestii ca exista un consum, sa incerce sa afle ce consuma, de cat timp, cu cine, cat de des, ce l-a atras la consum si, in general, care este experienta de consum a tanarului.

Drogurile sunt parte din experienta de adolescent si tanar in Romania de azi, asa cum alcoolul, pachetul de Carpati si revistele porno primite in pachete din Germania au facut parte din experienta celor care au fost adolescenti in anii ’80.

Pentru marea majoritate a tinerilor, drogurile nu vor reprezenta o problema majora. Pentru cei care vor ajunge insa la abuz si dependenta, doar drogul nu este suficient, ci alti factori (familia, mediul, personalitatea tanarului) joaca un rol esential.

 

Ce sa nu faca?

E. H.: Violenta este intotdeauna o idee proasta.

 

Care sunt primii pasi pentru a-l dezbara pe copil de acel obicei?

E. H.: Din nou, nu vorbim de un copil care trebuie „dezbarat“ de un obicei prost (cum incercam sa il facem pe copil sa nu-si mai suga degetul, de exemplu), ci de un tanar care petrece o cantitate considerabila de timp in afara familiei (la scoala, in fata blocului).

Acest tanar este expus la tot felul de situatii si presiuni, ia decizii de unul singur, are interese, curiozitati si o viata interioara proprie, are o inteligenta tot mai puternica, o dorinta de a cunoaste lumea si a o experimenta pe cont propriu, nu ca o extensie a parintilor.

Capacitatea acestora de a interzice orice, de la droguri la fast-food, este tot mai limitata. Tanarul are o vointa proprie, independenta. Dar si parintii au o vointa proprie si sunt lucruri pe care le pot controla sau impune – regulile care guverneaza casa (ora de venit acasa, cine are si cine nu are voie sa vina acasa, indatoririle fiecarui membru al familiei in gospodarie), obiectivele de performanta scolara, sistemul de recompense.

Adesea, incercand sa controleze ce nu pot controla, parintii uita sa controleze ce pot, adica limitele propriei familii. Si aici, capacitatea partenerilor de a comunica intre ei, de a se pune de acord asupra unei strategii de urmat si de a face front comun este esentiala.

 

Ce terapie ar fi mai indicata? Pe langa medicamente etc.?

E. H.: Daca vorbim de un consum ocazional, medicamentele nu sunt indicate. Nu cred ca un parinte s-ar repezi la psihiatru pentru ca a aflat ca fiul a baut o bere. E o greseala sa transformam consumul intr-o boala a tanarului. Asta il va izola si stigmatiza.

Consumul ocazional poate fi explorat, discutat cu tact si dorinta onesta de intelegere, fara idei preconcepute si judecati grabite. Daca emotiile parintilor sunt prea intense pentru a permite aceasta explorare, un terapeut poate oferi spatiul neutru si echidistanta necesare.

Consumul problematic de substanta (abuz si dependenta nu doar de droguri, dar si de alcool) pune problema unui tratament specializat, si aici lucrurile se complica, pentru ca exista foarte putine posibilitati in Romania de accesare a unor astfel de servicii.

Este periculoasa aducerea tanarului in contact cu serviciile pentru adulti, unde sunt tratati consumatori vechi. In acest caz, rolul familiei devine si mai important si interventia psihoterapeutica o va viza in mod special.

 

Ce alte resurse pot fi angrenate pentru a combate spirala adictiei?

E. H.: Adesea, consumul survine intr-un context de lipsa de activitate cu scop, de plictiseala si lipsa de stimulare. Tinerii simt nevoia sa faca lucruri care sa aiba importanta pentru ei si sa le confere validare. Un sport, o activitate de voluntariat, responsabilitati clare in gospodarie sunt moduri de a se investi pe ei insisi.

 

Adesea, parintii se culpabilizeaza, cred ca ei au gresit pe undeva… Care e adevarul?

E. H.: Toti parintii gresesc pe undeva. In final, mai important decat intrebarea cine, ce, unde a gresit este disponibilitatea de a recunoaste ca, da, am comis greseli, dar acum intreaga familie este dispusa sa faca schimbari si sa ajungem cu totii intr-un loc mai bun.

Consumul de droguri al fiului sau fiicei (nu al copilului!) poate fi semnalul de alarma ca lucrurile nu merg bine si, in final, daca nava este indepartata de stancile periculoase, un lucru bun. La fel de bine poate fi declaratia de independenta a unui tanar care vrea sa cunoasca lumea din jurul lui. Diferenta dintre cele doua trebuie facuta cu mare grija.

 

Ce i-ati spune unei mame disperate ca are un copil cu astfel de probleme?

E. H.: I-as spune ca sunt lucruri mult mai grave pe lumea asta decat faptul ca fiul sau fiica ei a fumat un joint cu marijuana sau a luat o pastila de ecstasy. Si ca disperarea ei o impiedica sa vada lucrurile de care se poate folosi pentru a-si ajuta odrasla.

 

Care e actualmente situatia consumului de droguri in randul adolescentilor romani? Creste? Scade? Stagneaza? Ce fel de droguri consuma?

E. H.: De ani buni de zile, prevenirea si tratamentul problemelor legate de consumul de droguri sunt domenii aflate in responsabilitatea Ministerului de Interne. E o situatie bizara si hilara pentru cineva care priveste lucrurile acestea de la distanta, un conflict de interese si un pericol real pentru sanatatea publica.

Consumul la adolescenti este in crestere marcanta, conform ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs) desi prevalenta este mai mica decat media UE. Se consuma toate felurile de droguri – Romania este o tara cu granite deschise, circulatia bunurilor se face cu usurinta, inclusiv prin internet.

Statul roman duce o politica bazata pe represiune si pedeapsa, tributara modelului comunist, al unei societati anchise si controlabile. In acest context, a explodat fenomenul drogurilor asa-zis etnobotanice. Acelasi raspuns stereotip, de represiune, nu a facut decat sa transforme in infractori si puscariasi alte sute, poate mii de tineri.

Din pacate, ca si in alte tari unde acest model este implementat, cel mai mult au de suferit comunitatile sarace. In tot acest timp, centrele de tratament sunt putine si orientate mai degraba spre consumatorii cu probleme foarte severe de dependenta, in situatii de criza si nu spre tinerii aflati la inceputul „carierei“ de consumator.

Scolile nu au programe eficiente de prevenire si chiar cele care se implementeaza sunt mai degraba naive si tin mai mult de un soi de propaganda (3) decat de interventii de sanatate mintala calibrate pe grupuri populationale specifice aflate la risc.

Printre povestile de groaza pentru parinti, scenariul in care afla ca fiul sau fiica lor consuma droguri este unul inspaimantator. Asa cum la un film de groaza ne punem mainile la ochi pentru a nu vedea oroarea intamplandu-se (chiar daca stim ca e doar o imagine pe un ecran), la fel, multi parinti isi pun mainile la urechi si spera ca nu vor trebui sa auda niciodata ceva despre acest subiect

(as remarca aici ca la ultimul studiu ESPAD [1], un studiu care se face la fiecare patru ani in toate tarile europene si evalueaza prevalenta si formele consumului de substante la tinerii de 15 ani, parintii romani au inregistrat cele mai multe refuzuri de a-si lasa copiii sa raspunda la intrebarile studiului).

Asta ii lasa complet neinformati si nepregatiti, repetand niste clisee pe care le-au auzit in presa sau le-au citit in goana din materiale superficiale; si aceste clisee suna cam asa: toate drogurile sunt la fel (de rele), cine consuma o data, devine dependent, spune „nu“ drogurilor, alege viata, „moartea alba“.

Repetandu-le, parintele se descalifica pe sine ca sursa de informatie credibila si se pozitioneaza ca persoana de evitat, care are pozitii  nesustinute de argumente rationale. Realitatea este ca marea majoritate a tinerilor nu ajunge niciodata sa consume droguri, iar din cei care o fac, cei mai multi vor abandona consumul odata cu maturizarea.

Pe de alta parte, este important de stiut ca 25% din decesele inregistrate la tineri (15-29 de ani) se explica prin abuzul de alcool (2). In plus, conform ESPAD, 25% dintre elevii de clasa a VIII-a au fumat in ultimele 30 de zile. Adesea, aceste comportamente nu sunt vazute ca problematice, pentru ca alcoolul si tutunul sunt droguri cu care parintii sunt obisnuiti si pe care le consuma ei insisi.

Consumul de droguri apare, de cele mai multe ori, la adolescenti si tineri adulti (consumul de droguri la copii, adica sub 12 ani, este un fenomen mai degraba rar si circumscris la anumite categorii: copiii strazii, copii din comunitati defavorizate unde consumul de droguri este prevalent).

Adolescenta este o perioada gri – pe de o parte, tinerii incep sa ceara si sa-si asume tot mai multe drepturi si libertati, fiind insa, in continuare, dependenti finaciar (si nu numai) de parinti.

De multe ori, consumul problematic de droguri (consum abuziv, repetat, asociat cu delincventa sau diminuarea performantei scolare) apare ca o manifestare a unei problematici in aceasta dinamica de separare din relatia fuzionala intre parinte si copil.

As asemana acest proces cu miscarea pe care o face cineva care, de pe o stanca, lasa o alta persoana sa coboare de la inaltime pe o franghie – daca da drumul prea repede si prea mult, cel agatat se va zdrobi la contactul cu solul; daca da drumul prea incet sau nu vrea sa dea drumul deloc, celalalt va ramane suspendat si captiv.

Pentru a complica si mai mult lucrurile, un parinte poate sa dea drumul prea repede si celalalt sa fie prea retinut, necomunicand intre ei pentru a putea stabili o strategie comuna. Bunici sau matusi foarte generoase cu „franghia“ pot interveni in acest proces. Tanarul care are parte de foarte multa libertate si/sau resurse financiare, dar prea putine limite si responsabilitati, este in picaj.

Pe langa acest scenariu de tip „Domnul Goe“, ramane situatia (in esenta, tragica) a parintilor care dau drumul la franghie din lipsa de resurse: parinti plecati la munca in strainatate, parinti care muncesc multe ore, parinti confruntati cu diverse alte probleme, care il exclud pe tanar.

Consumul de droguri devine atunci problematic, pentru ca ofera consumatorului ceva de care el sau ea are nevoie – relatia cu alti consumatori, iesirea din singuratate si izolare, o identitate, sentimentul de apartenenta, un loc in care se simte in siguranta – in esenta, o alta „franghie“.