Alegerea partenerului de viață din perspectiva psihanalitică
Deseori căutăm explicații pentru a înțelege ce ne stimulează în alegerea partenerului de viață. În acest sens, iată perspectiva psihanalitică.
Citește și:
Care este fundația unei relații de cuplu sănătoase
10 lucruri pe care să le faceți înainte de a baga divorț
Omul este făcut să socializeze, să schimbe informații cu cei din jur și astfel este într-o continuă transformare. Chiar dacă am făcut-o să pară un proces simplu și conștient, captarea informațiilor de orice natură nu este nici simplă și nici pe deplin conștientă.
Dar totuși, cum ajung unele informații referitoare la o persoană să ne atragă atenția? Cum reușește o persoană să devină plăcută nouă? Cum ajungem să ne îndrăgostim de cineva?
Și aici, precum și în multe alte domenii, psihanaliza a găsit răspunsul și ni l-a împărtășit de peste 100 de ani, odată cu publicarea lucrării: „Trei eseuri asupra sexualității”, a lui Sigmund Freud, din anul 1905.
Copilul fiind mic, sub vârsta de 3 ani, trăiește într-o relație foarte intimă cu părinții săi, relație ce se bazează foarte mult pe sentimente și pe mici gesturi și prea puțin pe cuvinte sau pe explicații raționale.
O privire urâtă din partea mamei poate să îi dea senzația copilului că nu este dorit, cuvinte spuse pe un ton mai ridicat pot fi percepute ca fiind critici sau faptul că mama vine să îngrijească copilul atunci când plânge, puțin mai greu decât a venit data trecută, îi poate trezi celui mic o stare de anxietate.
În timp, dacă sunt destul de intense și de repetate, unele comportamente pot face parte din tiparul relațional al copilului.
El ajunge să considere o normalitate ca tatăl să fie aproape toată ziua plecat de acasă la serviciu sau ca mama să aibă crize de furie nesfârșite. O lipsă a acestor comportamente poate însemna o lipsă a relației pe care o are cel mic cu părintele. Acestea sunt modalități de exprimare ale unor sentimente.
Omul caută permanent acea relație perfectă pe care a avut-o în primii ani de viață, acea intimitate desăvârșită, iar modalitatea de a ajunge la aceea este cea a tiparului relațional învățat.
În timp, copilul ajunge să se identifice cu părintele de același sex cu el, adică să preia comportamentul lui, acesta devenind un model pentru el. Orice băiat la 4-5 ani stă pe lângă tatăl său și îi copiază comportamentul sau vrea să fie „când o să fie mare” la fel ca tata.
Ce se ascunde sub această dorință de a fi la fel ca părintele de același sex? Dacă el devine ca părintele de același sex, îl poate avea pentru el pe părintele de sex opus. Cred că toată lumea a auzit de băieți la 4 ani care vor să se căsătorească cu mama atunci când sunt mari.
Astfel ajungem la teoria lui Freud care considera că alegerea partenerului se poate face în două variante: alegere anaclitică sau alegere narcisică.
Alegerea anaclitică se referă la alegerea unui partener care să ne aducă aminte de părintele de sex opus.
Alegerea narcisică este prezentă în relațiile homosexuale și exprimă dorința partenerului de a se comporta la fel ca un părinte pentru partenerul său.
Un bărbat homosexual poate considera că găsește relația perfectă, intimitatea, devenind ca o mamă pentru partenerul său pe care îl asociază cu el însuși. „Mă iubesc pe mine”.
Ca să revenim în zona formării unei relații privind modul anaclitic, persoana devenită acum matură își alege un partener cu care va putea să aibă un tipar relațional asemănător cu cel pe care l-a avut cu părintele. Alegând o femeie care țipă foarte mult, bărbatul care a suportat același tratament pe când era mic ajunge să se mulțumească cu faptul că „măcar este văzut de parteneră”.
Dacă exemplul pe care l-am dat este unul extrem, gândiți-vă la un cuplu format de un bărbat cu o femeie căreia îi place să îl controleze. Simțind o puternică autoritate din parte mamei lui și văzând același gen de comportament și între tată și mamă, printr-o privire urâtă care îi interzicea copilului sau soțului să o lase singură să zicem, bărbatul ajunge să caute același gen de relații.
El își vede viitoarea parteneră într-un magazin, pe facebook, oriunde, și își dă seama că s-a îndrăgostit. Întrebat fiind de ce a ales tocmai această persoană, el poate găsi o scuză de felul: „Îmi plac femeile puternice / îmi plac femeile care se hotărăsc repede etc.” .
Pe măsură ce se va derula relația, cunoscând doar un singur tipar relațional, bărbatul va încerca încet – încet să o transforme pe parteneră în vechea mamă a lui. Pe de altă parte, și partenera va încerca să îl transforme în tatăl ei, iar de măsura în care aceste două modalități relaționale coincid va depinde durabilitatea relației formate.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare
Tel.: 0761.517.763
www.seeberger.ro
Foto: shutterstock.com
