Capcanele comportamentului supraprotectiv al parintilor

Din prea multa dragoste, sau avand ca sursa mecanisme inconstiente, protectia exagerata pentru cei mici nu are deloc urmari benefice. Afla mai multe despre asta, si care este atitudinea corecta.

 

Nimeni nu se naste parinte. Nu exista cursuri de formare acreditate in acest „domeniu” si nu se poate numi o „meserie” sau o „profesie”.

Decizia de a deveni parinte ar trebui sa fie una voluntara, sa atraga dupa sine constientizarea responsabilitatilor care vin la pachet cu afectiunea neconditionata.

Ce se intampla daca nasterea unui copil este un eveniment neasteptat? Sau cand, la un moment dat, parintele realizeaza ca planurile si idealurile initial stabilite au suferit modificari ori s-au amanat multe din ele datorita prezentei copilului?

Ar putea aparea intrebari, regrete, reprosuri si este posibil ca atentia acordata propriului copil sa nu mai fie una constructiva, ci autoritara, exagerata.

Copilul nu este o bucata de lemn ce poate fi sculptata dupa chipul si asemanarea parintilor, cu atat mai putin dupa chipul ideal, inchipuit, al acestora.

 

Nevoia de control a parintilor

Majoritatea parintilor ar sustine ca nu vor ca urmasii lor sa traiasca unele suferinte prin care ei insisi au trecut.

Asadar, monitorizarea permanenta, atentionarea la fiecare pas, sanctionarea oricarei greseli (indiferent de dimensiunea acesteia), sunt scuze bune si argumente des intalnite in sustinerea comportamentului „supraprotectiv”.

Din pacate, in spatele acestor gesturi, gasim uneori mai mult decat o grija exagerata. Nevoia de a oferi copilului protectie este fireasca, atat timp cat realizam ca nu putem fi omniprezenti si omniscienti. Tentatia de a te gandi mereu, ca parinte, la toate lucrurile rele care s-ar putea intampla, este foarte mare.

Adultul poate castiga autoritatea, cooperarea si respectul in relatia cu copilul daca reuseste sa patrunda in spatiul emotional al acestuia,  respectuos, stabilind impreuna reguli si limite reciproce.

Un adult care are grija de copilul lui nu este unul care manifesta un comportament de supracontrol, ci este suportiv, il va supraveghea de la distanta, fiind gata oricand sa ii sara in ajutor atunci cand acesta nu se descurca singur.

Multi parinti considera ca, intr-o familie, comunicarea are un sens unic: doar copilul trebuie sa preia informatii de la parinte, nu si viceversa, desi traim intr-o perioada in care copiii acceseaza mai usor informatiile decat adultii.

 

Ce se intampla cu copii supraprotejati

Cel mai probabil, copilul va intampina dificultati atunci cand va fi nevoit sa decida singur si va prefera sa evite situatiile care ii provoaca un astfel de disconfort. Si relatiile sentimentale pot fi afectate: prietenii nu sunt foarte multi, iar conexiunile emotionale sunt privite ca o posibilitate de „evadare”.

Adesea ei dezvolta relatii mai reci, le este greu sa gestioneze conflicte cu cei de aceeasi varsta si pot alege sa se rupa permanent sau pentru o perioada indelungata de familie, tocmai gandindu-se ca pot face sa dispara sentimentul de vinovatie, trezit de comportamentul autoritar al parintelui.

Ori, dimpotriva, copiii devin agresivi si critici la randul lor, incercand sa acopere golul interior provocat de lipsa de afectiune.

 

Recomandari pentru parinti si copii

 

Petreceti timp de calitate impreuna

Oferiti-va ocazia de a va cunoaste, de a accepta trasaturile care va apartin fiecaruia si de a constientiza mostenirea genetica comuna. Copilul trebuie sa fie mereu o prioritate, iar nevoile lui sunt cu adevarat importante. Implicarea in activitati care va starnesc amandurora interesul este mereu o  idee buna

 

Tratati-va cu respect parerile

Parintele nu are puterea de a oferi garantii si certitudini, nu ocupa pozitia de „expert” in ceea ce priveste viata, nici a lui, nici a celorlalti. Desigur, nici copilului nu i se poate atribui aceasta pozitie. Daca ambii pornesc cu aceasta premisa, acceptarea parerilor celorlalti se poate face cu mai multa usurinta.

 

Exprimati-va liber sentimentele

Orice cuvant nespus, mai ales, daca are o incarcatura negativa, capata proportii de nebanuit. Ascultati-va unul pe celalalt, nu doar cu urechile, ci cu sufletul. Fiti mereu dispusi sa intelegeti punctul de vedere al celuilalt, sa negociati, sa faceti compromisuri. Luarea deciziilor nu trebuie sa fie unilaterala. Puteti incepe prin a va povesti lucruri obisnuite din viata de zi cu zi, intr-un context placut, prietenos.

 

Cunoaste-i prietenii

Prietenii sunt cei care il insotesc zi de zi la scoala, la terenul de joaca, cei cu care interactioneaza la fel de mult, poate chiar mai mult decat cu parintii. Este de preferat ca parintele sa ii cunoasca, tocmai pentru ca oamenii de care se inconjoara pot spune multe despre firea copilului sau despre temerile lui. Ideal ar fi sa apara un parteneriat intre parinte si copil in realizarea anumitor obiective.

 

Priveste-ti copilul cu drag

Momentul acela are ca scop introspectia, (re)descoperirea calitatilor, atat pentru a-ti reaminti ca munca ta nu este in zadar, cat si pentru a-i putea oferi copilului complimente adevarate, spuse din suflet.

 

Invata-l sa fie atent la greselile tale

Nu-ti acoperi erorile, arata-i-le si lasa-l sa decida singur daca poate sau nu sa le evite. Atunci cand este cazul, parintele poate sa ii ceara scuze copilului, fara a se simti inferior sau vulnerabil.

 

Autor:  Dana- Alina Ungureanu  – People Challenger