Căsătoria nu trebuie să aducă schimbări în relația de cuplu
Din perspectiva psihanalitică putem asocia căsătoria cu relația de cuplu în care partenerii locuiesc împreună. Dar de ce uneori apar schimbări? Care este sursa lor? Iată câteva explicații.
Citește și:
Cum stii ca esti pregatita pentru casatorie
Explicațiile psihanalitice din spatele unor probleme sexuale
În timpurile prezente și mai ales în cultura noastră este pusă o mare importanță pe căsnicie. Toată lumea se uită oarecum ciudat și întreabă insistent „Tu când te căsătorești?” atunci când văd o persoană singură trecută de 25-30 de ani.
Cu toate acestea, căsătoria din punct de vedere psihic nu este un lucru atât de ușor precum este semnarea unui document care atestă uniunea din punct de vedere legal.
Din perspectivă psihanalitică, se vorbește mai mult despre formarea familiei și mai puțin despre căsătorie propriu-zisă, deoarece schimbările apar cu mult înainte să se vadă tinerii însurăței în fața altarului.
În general, vedem și înțelegem că familia apare atunci când două persoane stau împreună. El devine „bărbatul” și ea devine „femeia” și ambii alcătuiesc „casa”. Denumirea de „bărbat” sau de „femeie” în acest caz antrenează unele responsabilități și deschid uși care nu au mai fost deschise până atunci.
Învățăm ce înseamnă a avea familie din istoria noastră timpurie și tot aici învățăm și cum trebuie să ne comportăm în familie. Din familia părinților aflăm care este rolul tatălui și care este rolul mamei.
În momentul în care decidem să ne mutăm împreună cu persoana iubită, acceptăm tacit să intrăm și în rolul tatălui, respectiv rolul mamei. Acest lucru înseamnă că noi TREBUIE să ne comportăm într-un anumit fel, pentru că așa se comportă oamenii aflați în acea poziție.
Este ca și cum noi tocmai am devenit șefi în firma unde am lucrat de peste 10 ani și le zâmbim tuturor pentru că noi știm că un lider adevărat TREBUIE să întrețină o atmosferă relaxantă. Aceasta este concepția noastră referitoare la termenul de lider sau de șef.
Exact același lucru se întâmplă și în familie. A fi hotărât, a fi sincer, a discuta orice problemă sau, dimpotrivă, a fi depresiv, a te refugia în alcool sau a te închide în tine, fac parte din categoria „așa trebuie să faci ca bărbat/femeie în familie”.
Cu toții am văzut cazuri în care cunoștințe care erau înainte persoane vesele, sociabile și cărora le plăcea să iasă la plimbări lungi s-au transformat peste noapte, de îndată ce s-au mutat împreună cu persoana iubită.
Aceste schimbări se pot produce ușor sau abrupt, în funcție de fiecare caz în parte, dar principalele conflicte apar între ce vrem noi să facem și ce „trebuie” să facem.
Dacă noi suntem din naștere firi extravertite și ne place să socializăm, în cazul în care „trebuie” să ne închidem pe timpul mariajului, acest lucru nu poate duce decât la o frământare psihică.
Spre exemplu, doamna B este o tânără, în jurul vârstei de 25 de ani care are o relație de 4 ani. Părinții ei sunt în mare parte persoane iubitoare și au crescut-o cu dragoste.
Totuși, ceea ce a marcat-o foarte tare a că, din când în când, când părinții se certau, tatăl o lovea pe mamă.
Principalul motiv pentru care se certau era faptul că mama uneori consuma alcool, îndeosebi în perioadele în care se simțea foarte stresată, și începeau discuții aprinse cu soțul. Tatăl, neștiind cum să o facă să se oprească, adopta o poziție violentă.
Văzând acest lucru, doamna B a avut întotdeauna o teamă față de consumul de alcool și obișnuia să bea suc sau apă.
Prietenul doamnei B este un tânăr echilibrat, îi oferă dragoste și este devotat relației. Cei doi au o relație strânsă și au de gând să se căsătorească. De 2 luni cei doi stau împreună, singuri sub același acoperiș, după ce ambii au locuit cu părinții.
De puțin timp, doamna B, sub presiunea stresului de la serviciu, a devenit închisă și a început să comunice din ce în ce mai puțin cu iubitul ei.
Atunci când făcea aceste lucruri, femeii îi plăcea să stea ore întregi în liniște și să se gândească. În momentele în care el încerca să se apropie de ea, fie prin vorbă, fie prin gesturi, ea îl respingea energic spunând că nu are chef deoarece are alte probleme pe cap.
Aceste cuvinte îi tăiau iubitului tot elanul. Într-o zi, încercând să vorbească cu ea, tânăra s-a ridicat și a început să îl împingă pe iubit până când acesta a cedat și a lovit-o.
Aici putem observa faptul că doamna B adoptă, la scurt timp după mutarea împreună (deci la scurt timp după crearea unei familii), o atitudine precum a mamei ei.
Așa cum mama ei se închidea în ea și își ascundea problemele în alcool, tânăra femeie încearcă să își rezolve problemele în singurătate.
Astfel, ea îl punea pe prietenul ei în poziția în care mama îl punea pe tată. Faptul că mama bea îi dădea tatălui un sentiment de neajutorare, la fel cum se întâmpla și în relația fetei.
Mai mult de atât, doamna B dorea să fie observată de către bărbat, să vadă că se află într-o stare de neputință, iar când el încerca să o ajute, ea reacționa acid, fără a-i da vreo șansă reală de a o ajuta.
Astfel de comportamente sunt parte a tiparului relațional pe care cu toții îl avem, însă acesta este foarte dificil de observat fără ajutor, întrucât este în mare parte inconștient.
Mulți dintre noi au o grămadă de comportamente care par automatisme, fără a fi conștientizate urmările lor.
O modalitate sigură de tratare a cauzelor acestor comportamente este psihoterapia psihanalitică unde se explorează fiecare parte importantă a vieții, alături de cineva care poate și vrea să ajute.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut, psihanalist în formare
Tel.: 0761.517.763
www.seeberger.ro
Foto: shutterstock.com
