Casnicia in cabinetele psihologilor

Nu e simplu sa fii casatorit, stim. Ce faci cu frustrarile adunate, idealurile abandonate, luptele de putere din cuplu? Ce faci cu copiii care cresc si te provoaca mereu la reconsiderare? Raspunsuri de la psihoterapeutii Virgil Ricu, Andreea Chitu si Sanda Lepoiev care primesc zilnic in terapie oameni casatoriti.

Psychologies: Cum se mai prezinta casnicia, aceasta institutie destul de veche, azi? Ce se vede in cabinet?

ANDREEA CHITU: „Casnicia este o institutie creata si facuta de oameni pentru ca intreaga societate a suferit diverse schimbari, transformari si liftinguri; produsul uman nu avea cum sa nu fie influentat de miscarile exterioare sociale, politice, economice generale. Doar cei care nu vor sa simta schimbarea se separa si adopta o pozitie de retragere, de blazare sau de evitare a subiectului.

Ce nu se intelege sau se intelege greu, este faptul ca o casnicie presupune un efort sustinut de ambele parti, ca o casnicie are nevoie de doi oameni ca sa existe intr-o forma armonioasa si buna, frumoasa. Ca este nevoie de ambii parteneri sa lupte pentru aceasta constructie comuna si ca nu este un dat, un ceva care vine automat, si ca are nevoie ca rolurile de sot si sotie sa fie invatate, realizate si jucate, mereu imbunatatite si intretinute cu rabdare, respect si intelegere.

Ca pasiunea trece si iubirea are nevoie de un jar care se vrea mai mereu atatat si intretinut. Casnicia nu este un produs finit, un produs pasiv, de care, odata achizitionat, stam si ne bucuram de el (ca de un frigider sau de un televizor). Chiar si electrocasnicele achizitionate au nevoie, la o perioada de timp, sa fie intretinute si reconditionate.

Incercarile prin care trece un cuplu lasa urme in sufletele fiecaruia, iar pentru asta, cei doi parteneri – care si-au facut niste juraminte adevarate ca se vor sprijini reciproc in aceasta calatorie comuna – au datoria sa isi respecte cuvantul. Exista atat perioade frumoase, cat si perioade mai grele in viata unui cuplu, a unor oameni casatoriti, dar numai cu multa intelegere, intelepciune, rabdare, respect si ajutor, sustinere si, nu in ultimul rand, cu iubire, vor putea trece prin toate cate le va asterne viata.“

VIRGIL RICU: „In cabinet se vede mai ales latura problematica a vietii de cuplu. Razboi, lupte pentru putere si control, dezamagire, furie, neputinta. Tensiune mocnita sau furtuna dezlantuita intre doi oameni care in mod evident tin unul la celalalt, sunt atasati unul de celalalt. In cabinet, in special, devine evidenta iluzia dupa care functioneaza majoritatea oamenilor, iluzia conform careia fericirea noastra ar depinde de masura in care celalalt raspunde prompt si adecvat dorintelor noastre. «Fericirea mea depinde de tine»; «Altcineva (nu eu) ma poate face fericit(a)».

Realitatea nu intarzie sa dea replica: celalalt nu este niciodata total disponibil pentru noi, nu intelege intotdeauna dorintele noastre neexprimate sau prost exprimate, nu este 100% empatic si rezonant, nu gandeste ca noi etc. Reactia obisnuita? Fiecare se incapataneaza sa cheltuiasca o energie enorma in a-l transforma pe celalalt conform dorintelor proprii, uitand ca acest celalalt nu este un obiect, nu este un actor dispus sa joace un rol intr-un scenariu de viata care nu-i apartine. Ideea nu este sa-l transformi pe celalalt conform dorintelor tale, ci sa inveti despre tine din interactiunile cu celalalt si sa evoluezi.“

Psychologies: Putem spune, fara urma de prejudecata, ca este o institutie vetusta? Sau mai are seva?

SANDA LEPOIEV: „Nu cred ca vom putea spune asa ceva prea curand, dar, cu siguranta, institutia casniciei, punct de plecare al unei noi familii, este intr-o continua evolutie si schimbare. Celula de baza a societatii (asa cum era si este denumita familia in sociologie), notiunea de «familie» nu e un concept static. Definitia familiei variaza de la o epoca la alta si dintr-un loc in altul.

Familia este definita prin origine, este vazuta ca legatura de sange, locul in care te nasti, matricea primara in care se afla individul, unde se formeaza el si istoricul sau personal. Casnicia, respectiv confirmarea si recunoasterea relatiei de cuplu se incadreaza in acest context. Nu putem sa ne raportam la casnicie ca institutie, la modificarile prin care trece ea in modernitate ignorand aspectele familiei extinse, pentru ca relatia maritala reprezinta punctul de plecare a familiei.

Care este si cum va deveni in viitor cadrul de desfasurare a unui angajament consimtit intre doua persoa¬ne pentru a mentine o legatura emotionala trainica si de a aduce pe lume, a creste si educa copii, nu prea stim – chiar daca exista deja modificari in ceea ce reprezinta relatia maritala traditionala de acum un secol. Nu voi intra in detalii, sunt evidente: de la faptul ca ambii parteneri aduc venituri, pana la acceptarea deja in unele tari a casatoriilor intre parteneri de acelasi sex.“

VIRGIL RICU: „Casnicia reflecta o structura de atasament, exprima si satisface nevoia de atasament a oamenilor. Evident, ca orice lucru pe lumea aceasta, ea nu este o structura perfecta, are vicisitudinile ei, dar si meritul de a crea o baza de siguranta. Despre oamenii casatoriti se spune ca sunt oameni asezati, la casa lor, imagine care sugereaza stabilitate si siguranta. Mai direct, pe romaneste spus, casnicia creeaza un context pentru trairea sentimentului de acasa. Toti avem nevoie de un «acasa», de un loc in care sa ne intoarcem dupa o zi de munca, dupa un concediu extravagant, dupa o aventura savuroasa incarcata cu adrenalina, etc.

Probabil pentru ca in copilarie am trait acest sentiment de «acasa» in contextul unei familii, ca adulti cautam sa regasim acest sentiment in contextul unei casnicii. Ca sa raspund intrebarii tale, casatoria va deveni o institutie vetusta in conditiile in care vor aparea solutii alternative pentru satisfacerea nevoilor de atasament, stabilitate si siguranta emotionala ale oamenilor. Oricum, daca privim rata crescuta a divorturilor, am putea spune ca este o institutie in criza. Criza nu ameninta neaparat cu disparitia, ci doar impune cu stringenta necesitatea transformarii.“

Psychologies: Cine sufera mai mult in ea: barbatii ori femeile? Cine isi vede mai des asteptarile inselate?

ANDREEA CHITU: „In niciun caz nu cred ca este de regula cadrul de desfasurare a unei suferinte, fiind vorba despre un parteneriat liber acceptat. Și daca apare o suferinta sau o criza maritala, aceasta ii afecteaza pe ambii membri ai cuplului, in egala masura. Asteptarile ambilor parteneri trebuie sa parcurga un proces evolutiv; daca stagneaza, este adevarat, pot conduce la conflictualitate si criza. Conflictele, diferendele, pot constitui o sursa pentru evolutie, pentru maturizarea cuplului – desigur, daca partenerii sunt interesati de acest lucru si daca ceea ce ii anima este respectul fata de celalalt, increderea si dorinta de a-l incuraja in propria lui crestere si dezvoltare.“

VIRGIL RICU: „Cel mai rigid sufera mai mult si produce, in acelasi timp, mai mult suferinta. Cel mai imatur si mai dependent, de asemenea. Comparativ cu barbatii, femeile tind intr-adevar sa aiba mai multe asteptari de la casnicie. Iar marile dezamagiri sunt consecinta fireasca a marilor amagiri.

Psychologies: Exista o varsta optima? Parintii isi vor copiii casatoriti imediat ce vad ca au o slujba, chiar daca acestia ar mai copilari sau ar mai acumula experienta…

ANDREEA CHITU: „Nu putem vorbi de o varsta optima. Nu exista retete si criterii asiguratoare pentru ca o casnicie sa dureze. Totusi, implinirea unei varste mai mature si o minima experienta de viata de dorit sa existe inainte de a fi luata aceasta decizie. Unii parinti isi doresc casatoria copiilor lor ca ei sa stea linistiti ca urmasul lor si-a gasit fericirea si implinirea, au de construit acum un drum si o familie. Vor sa ii vada la casa lor.

Dar acest lucru tine atat de un scenariu egoist de a vedea lucrurile, cat si de o orbire, transmisa de multe ori transgenerational, o perpetuare a unor obiceiuri impamantenite. Totusi, toata societatea a trecut prin diferite schimbari in ultimele decenii, astfel incat, uneori, pastrarea cu orice pret a traditiilor poate rani profund si pe viata doua suflete prinse in aceasta tornada impusa fara drept de apel.

Ce pot sa spun este ca se simte o schimbare totusi, lucrurile nu mai stau chiar asa. In ultima vreme aud parinti care, dimpotriva, isi sustin copiii sa amane cat pot de mult efectuarea pasului spre casatorie si incurajeaza «trairea vietii», evitarea scenariului indeplinit de generatii intregi inaintea lor. Isi imping copiii de tineri sa calatoreasca, sa invete mai multe limbi straine, sa constientizeze lucrurile din jur prin oferirea de alternative sustenabile.“

VIRGIL RICU: „Varsta optima este varsta la care te simti pregatit sa faci acest pas. A te casatori nu este totusi o decizie insignifianta, e nevoie de putina maturitate. Or, de multe ori, varsta emotionala nu coincide cu varsta biologica… Parintii la care te referi sunt parinti care se tem ca odraslele lor se vor rataci sau vor pierde trenuri importante ale vietii.

E o mare usurare pentru ei sa-i stie pe un drum clar, facand lucrurile «asa cum trebuie». Astfel de parinti sunt parinti sanatosi, in ciuda anxietatii si presiunii modice pe care o pun pe copii. Mai dificili sunt parintii care nu-si lasa copiii sa paraseasca cuibul parintesc, sabotandu-le inconstient eforturile de separare si dobandire a autonomiei.“

Psychologies: Privind in jur, vedem mai multa nefericire decat fericire printre cei casatoriti, desi se zice ca cei casatoriti traiesc mai mult si mai bine… Unde e paradoxul?

ANDREEA CHITU: „Cred ca multe persoane se casatoresc avand in minte ca odata cu casatoria vine fericirea! Gresesc si constata ca dupa ce au facut marele pas, fericirea intarzie sa apara. Scenariul poate continua si mai trist, dar tot repetitiv, cu speranta ca, odata ce vor avea un copil, fericirea este pe cale sa apara ca o minune in viata lor. Acesti oameni traiesc dupa liste, traiesc pentru bife si nu pentru experiente si stari, emotii si trairi autentice, ci dupa constructii de fatada si/sau dupa o imagine (a lor sau a parintilor lor).

Se intreaba de ce vor ei ca toata lumea sa ii aprobe, sa ii iubeasca, au foarte putin acces la ei insisi si fac lucrurile destul de automat, fara sa se uite la pasii pe care ii fac, la deciziile pe care le iau. Perceptia fericirii este o chestiune foarte personala si individuala. Citeam candva ca s-a efectuat o statistica ce aprecia gradul de fericire a persoanelor care fac plaja cu costume de baie si a celor care fac nudism. Ipoteza fiind ca cei care fac nudism ar trebui sa se simta mai fericiti decat ceilalti.

S-a constatat o distributie destul de asemanatoare intre cele doua grupuri cercetate si s-a tras concluzia ca fericirea este apreciata subiectiv si este greu de cuantificat prin analize, esantionate. Intrebarea dvs. ma trimite cu gandul la acea poveste despre invidie cu capra vecinului si la sentimentul ca ceilalti au ceva ce tu nu ai, si uiti sa te uiti in propria ograda si sa te bucuri de cum esti si de ce ai – cei casatoriti vor aprecia la ceilalti gradul de fericire «ei pot face ce vor ei» si invers, cei necasatoriti ii vor admira pe cei casatoriti pentru diverse (curajul lor, fericirea data de copii, faptul ca au un partener indiferent de orice, etc…). Evident, si unii si altii se insala si traiesc prin procura, uita sa isi traiasca si sa isi asume, indiferent de pozitie, decizia pe care au luat-o asupra vietii lor.“

VIRGIL RICU: „Cand vine vorba despre ce se vede, unul dintre primele ganduri care imi vin in minte, este acela ca aparentele insala. Un exemplu de «aparentele insala» care tinde sa devina clasic: o femeie zambeste fericita alaturi de sotul ei intr-un context social si fericirea ei este foarte credibila. «Ce cuplu fericit!», este reactia spontana in mintea multora dintre cei prezenti. Daca am avea insa acces la gandurile femeii, am avea surpriza sa aflam ca doar cateva ore au trecut de la intalnirea pasionala cu amantul ei…

Al doilea gand care imi vine in minte este acela ca oamenii casatoriti se simt mai liberi sa exprime ceea ce simt, sa se planga in legatura cu situatia lor «nefericita». Sunt numeroase si mult gustate glumele barbatilor care pun nefericirea lor pe seama nevestei si a casniciei. In deplin contrast, multi oameni singuri care, prada prejudecatilor si presiunilor sociale, inca vad singuratatea ca pe un soi de stigma, cauta sa mascheze tristetea, jena, chiar rusinea (!!!) si sa afiseze o mina fericita.

Si de aici, al treilea gand: intrebarea ta implica existenta unei legaturi cauzale intre (ne)fericire si statutul marital. Altii leaga (ne)fericirea de statutul social sau de situatia financiara. Ceea ce mi-a aratat mie experienta de psihoterapeut cu practica privata este ca nefericirea nu cruta pe nimeni, ea se distribuie deopotriva in randul bogatilor si al saracilor, al celor casatoriti si al celor singuri.

Aceeasi idee a prezentei nefericirii atat in randul celor casatoriti, cat si in al celor necasatoriti este surprinsa si de urmatoarea «reflectie de pahar» pe care am auzit-o recent pe scena TNB: oamenii beau din doua motive – unii beau pentru ca sunt singuri, ceilalti beau pentru ca sunt casatoriti.“

Psychologies: Care sunt cele mai frecvente motive, azi, pentru care oamenii esueaza in mariaj?

ANDREEA CHITU: Nu cred ca am putea face vreodata o statistica de acest tip si, de altfel, am convingerea ca nu s-au schimbat multe in ceea ce priveste succesul sau esecul unui mariaj. Cred ca ceea ce s-a modificat este mai degraba gradul de libertate pe care oamenii si-l asuma, masura si independenta partenerilor in deciziile lor si, prin urmare, rata divorturilor.

Nu cred ca in trecut erau mai multe cupluri de succes, ci exista in prezent o mai mare libertate de asumare a separarilor. Cat despre motive, cred ca marea majoritate a lor are legatura cu dificultatea unuia dintre parteneri de a ingadui, respecta si aprecia schimbari de perspectiva si evolutia celuilalt, fara a simti in acelasi timp un abandon si o privare de ceea ce a adus in trecut un confort sufletesc.“

VIRGIL RICU: „Cred ca ar trebui sa definim mai intai esecul in mariaj. Ce constituie un esec? Divortul? Un divort nu inseamna neaparat un esec, el poate reprezenta recunoasterea unei greseli (casatoria intre persoane insuficient compatibile) si repararea ei. Exista multi oameni a caror a doua sau chiar a treia casatorie a fost, de departe, mai satisfacatoare decat cea anterioara. De multe ori, a sta intr-o relatie nefericita de teama singuratatii sau «de dragul copiilor» si a nu schimba nimic, tocmai asta este un esec.

Cred ca esec este sa repeti mereu aceeasi greseala si sa nu inveti nimic din asta. Esec inseamna sa nu risti sa iubesti si sa te casatoresti cu o persoana pe care sa o controlezi si sa o manipulezi incontinuu, ca sa nu te paraseasca. Sa te casatoresti din orgoliu, din razbunare, din calcule financiare meschine. Esec este lipsa dragostei. Daca dragoste nu e, nimic nu e! Nimic intreprins din dragoste nu este un esec. Chiar daca dragostea dintre doi oameni a scazut in timp sau s-a transformat in asa masura incat mariajul lor acum se destrama, acest lucru nu este un esec. Este incheierea unei etape frumoase, care pregateste un nou inceput pentru fiecare dintre ei.“