Casnicia in cabinetele psihologilor

Psychologies: Vi se pare ca oamenii idealizeaza ideea de casnicie? De aia se reped catre ea si apoi vad cam in ce consta? Daca da, de ce? Sau de ce nu se demitizeaza acest mit si cei doi sa porneasca cu asteptari ceva mai realiste? E posibil asa ceva sau sunt, oricum, prinsi in vraja sentimentala?

ANDREEA CHITU: „Cred ca oamenii se casatoresc din foarte multe motive. Casnicia pare forma ideala, pentru ca reproduce o uniune ideala dintre un Adam si o Eva validati si recunoscuti de Dumnezeu ca un cuplu! Mai poate veni si din imaginea pe care basmele si povestile transmise verbal sau in scris, cartile si romanele reprezentative perioadelor culturale romantice au «promovat-o», o imagine idealizata!

Iar, mai recent, marketingul si-a bagat si aici «coada», si-a adus aportul, prin perpetuarea si folosirea manipulativa a nevoii de celalalt imbracata in aura casniciei, pentru a vinde diverse produse „utile“ pentru oamenii casatoriti. Consider ca o parte din mister, vraja si idealism vine dintr-o nevoie infantila de idealizare a relatiilor importante si a lumii inconjuratoare, nevoie care se loveste treptat de realitatea crunta si, astfel, apare deziluzionarea si implicit dezamagirea.

De asemenea, cred ca un alt factor important este idealizarea sentimentului, afectului si conceptului de «iubire» (fie ca l-am avut, l-am trait in relatie cu mama, bunica sau alte persoane importante din copilaria noastra, fie ca incercam sa-l obtinem pentru ca nu l-am trait). «Vraja sentimentala» nu are legatura cu iubirea, cu stabilitatea acestui sentiment, cu implicarea, cu asumarea, cu respectul, cu tandretea, cu constructia comuna emotionala, cu schimbarile implicite presupuse de o iubire, etc. De aceea, se pot confunda destul de usor si pot crea tot felul de complicatii.

De aceea, unele persoane raman cumva prinse intr-o perpetua vraja romantica (sindromul Romeo si Julieta) in cautarea persoanei perfecte, a «jumatatii», si altele par sau sunt mai pragmatice, mai realiste, si isi aleg parteneri pe alte considerente. Pasiunea si vraja ofera impliniri ale unor scenarii idealiste, trairea unor emotii coplesitoare, pierderea de sine in fantasme colorate, care ne tin departe de realitatea celuilalt si de noi insine, pentru ca, prinsi in acest joc al seductiei, tindem sa fim orbi in a-l vedea si percepe realist pe celalalt.

Iubirea este ceva mai mult decat pasiune, este un sentiment asezat, bazat pe multa incredere si siguranta de sine, pe respect si apreciere, pe evaluarea calitatilor si a defectelor partenerului si ale celor proprii. Asadar, cred ca mariajele axate pe pasiune vor avea o finalitate abrupta si rapida, pe cand cele in care sentimentul iubirii este hranit si intretinut de catre ambii parteneri, vor avea mai multe sanse. Dupa ce aburii pasiunii trec si realizezi cu cine traiesti in comun, vrei sa scapi cat mai repede.

Compatibilitatea de valori, de principii de viata si educative, de lucruri si activitati comune, obiective financiare si, nu in ultimul rand, un respect si o admiratie reciproce fac ca o relatie de casatorie sa fie bine asezata de la bun inceput, ca si fundatia bine construita a unei case. Normalitatea – in ceea ce priveste acceptarea acordului sau a dezacordului pe anumite subiecte – este un lucru care, iarasi, este foarte important in evaluarea gradului de maturitate emotionala a relatiei; chiar daca se iubesc, cei doi nu pleaca de la premisa ca vor fi mereu de acord cu totul, ca nu vor imparti diverse sarcini de indeplinit.

Ar mai exista inca o cauza destul de frecvent intalnita in explozia de divorturi din ultima vreme, si anume cea legata de pierderea rabdarii si pierderea principiilor si a valorilor stiute odata. «Ofertele de cuplare», deopotriva oferite de femei si barbati, care au favorizat eliberarea sexuala, axarea pe imagine si pe abordarea superficiala a lucrurilor si a problemelor, ignoranta si necunoasterea unor concepte de baza psihologice, a felului de alcatuire a personalitatii fiecaruia si a ceea ce sta la baza relatiilor dintre oameni, dorinte de satisfacere imediata si evitare a frustrarii, emanciparea si libertatile castigate in ultimii ani de catre femei sunt alte cateva argumente care au favorizat cresterea numarului de divorturi.“

VIRGIL RICU: „Referitor la idealizare, in fiecare om exista dorinta secreta de a intalni o persoana cu care sa rezoneze perfect, care sa-l inteleaga perfect, care sa fie mereu prezenta pentru el atunci cand are nevoie, care sa-i intuiasca dorintele si nevoile chiar inainte ca el sa apuce sa le verbalizeze…

Aceasta cautare exista in toti oamenii. O astfel de persoana ideala mult dorita imbraca de-a lungul vietii multe forme, desi, in esenta, ea ramane aceeasi: in copilarie, este o mama ideala, apoi – eventual – un tata ideal; in adolescenta, un iubit sau o iubita, un suflet-pereche; la varsta adulta, un sot ideal sau o sotie ideala; iar pentru celibatarii cu aspiratii spirituale, un guru iluminat. Aceasta cautare poate dura toata viata, cu mai mult sau mai putin noroc.

Ea se sfarseste odata cu intelegerea ca aceasta persoana ideala pe care o cauti nu poti fi decat tu insuti. Intregul antrenament pe care ti-l ofera viata este pentru a te pregati sa iti oferi sprijin tie insuti, sa te auzi si sa te asculti pe tine insuti, sa iti intuiesti tu nevoile chiar inainte de a le pune in cuvinte… Cea mai profunda intimitate pe care o poti avea este aceea cu propria minte, cu propriile ganduri si sentimente. Acest insight, aceasta descoperire, nu face nici imposibila, nici inutila o relatie de cuplu.

Dimpotriva! O face fericita, eliberand-o de poverile grele ale asteptarilor nerealiste si infantile si creand mai mult spatiu pentru manifestarile spontane si creative ale dragostei. Evident, o astfel de descoperire devine posibila in conditiile in care exista o anumita experienta de viata si o reflectie profunda asupra acestei experiente. Nu ne putem astepta la asta de la un tanar aflat la inceput de viata.

Sunt din ce in ce mai convins ca fiecare varsta are farmecul ei si ca exista o intelepciune a inconstientului, care contrazice de multe ori conceptiile noastre despre cum «ar trebui sa se intample lucrurile». Parca tinerilor le sta bine cu idealismul. Ar fi trista o lume cu tineri pragmatici, blazati, lipsiti de idealism, de visuri indraznete.“

Psychologies: Care e diferenta – psihologica, evident – dintre casnicie si traiul in comun, pur si simplu?

ANDREEA CHITU: „Eu nu vad o diferenta intre cele doua, o casnicie in acceptiunea «clasica» presupune un trai in comun. Daca ne referim la o acceptiune diferita (pentru ca exista mai multe modele de casnicii), traiul in comun este mai degraba optional si asumat temporar. A trai impreuna, adica la comun, este o situatie care nu are legatura cu felul in care doua persoane si-au definit un contract social, cat cu optiunea pe care cei doi si-au insusit-o, asumat-o si respectat-o ca atare.

Decizia traiului la comun are, luand in calcul si o perspectiva istorica, o importanta valoare economica, deoarece resursele sunt mai bine gestionate in acest fel de catre cei doi, ingrijirea copiilor se realizeaza mai usor, lasa loc si la posibilitatea economisirii, etc. Doi oameni pot fi casatoriti si, din varii motive, nu pot sau nu vor sa locuiasca la comun, acest lucru avand evident nenumarate consecinte emotionale, economice, sociale, dar casatoria le asigura un anumit scop, acopera un anumit motiv.

Cred ca expresia «traiului in comun» este o pre-forma, o forma arhaica a unei imagini a casniciei «traditionale», si din acest motiv le vad destul de asemanatoare, diferenta fiind facuta de existenta actului oficial. De cele mai multe ori, acel act – lucru care se aude destul de des in cabinet si nu numai – face diferenta («de cand ne-am casatorit, el nu mai este acelasi!», «am senzatia ca sotia mea s-a schimbat de la casatorie»), pentru ca aduce o mai mare responsabilitate legala, juridica, economica, sociala.

Esti un reprezentant de doi si nu de tine insuti, ai nevoie de acordul sotiei/sotului pentru obtinerea unui credit, etc. Pe cand, intr-un «simplu» (dar deloc simplu), trai in comun, nu ai de dat nimanui nicio explicatie de acest fel, nu ai responsabilitate legal justificabila, esti mai pe cont propriu…“

VIRGIL RICU: „Casnicia este, pentru multi, o structura mentala rigida care poate fi perceputa usor drept sufocanta. Metafore ale casniciei precum «colivie» si «inchisoare» sunt ilustrative in acest sens. Traiul in comun comunica o respingere a rigiditatii si o dorinta de mai multa libertate. Poate fi o alternativa mai usoara la casnicie, o formula de compromis intre nevoile de atasament si vicisitudinile «privarii de libertate» («Vreau sa stau cu tine, dar nu vreau sa te agati de mine, nu vreau sa ma las incatusat de tine»).

Psihologic vorbind, atat rigiditatea, cat si «mitul libertatii» sunt, ambele, in mintea noastra. Multe persoane, in special femei, au idei foarte «clare» despre statutul de barbat casatorit («s-a terminat cu viata de burlac, cu iesirile la bere cu prietenii, acum nu mai iesim decat impreuna») si folosesc ideea casatoriei ca pretext pentru tendintele lor controlatoare.

Alte femei, aflate de multi ani in relatii stabile, resping ideea casatoriei pe motivul refuzului de a se conforma unor presiuni sociale («Nu vreau sa ma casatoresc doar pentru ca parintii, prietenii si colegii se asteapta sa fac asta. Daca m-as casatori, as incepe sa am indoieli, si probabil si el: am facut-o pentru ca il iubesc cu adevarat sau pentru a bifa statutul de femeie maritata?»).

O femeie este intr-o relatie stabila de aproape zece ani, are o casa in proprie¬tate comuna cu acest barbat si doi copii cu el, dar refuza sa se casatoreasca. Investigand motivele acestui refuz, am ajuns la o asteptare romantica: «Nu sunt sigura ca el este alesul. Daca peste un an ma indragostesc de altcineva?». Traiul in comun poate fi, deci, recunoasterea faptului ca el/ea este alesul/aleasa.“

Psychologies: Exista o reteta sau macar cateva idei pentru o casatorie reusita pe termen lung? Vedeti si oameni fericiti in casnicie? Ei cum fac?

ANDREEA CHITU: „Casatorie reusita pe termen lung e una, si oameni fericiti in casnicie e alta. Oamenii stau impreuna mult timp din varii motive. Cred ca fiecare isi gaseste cate o scuza bine argumentata. Cred ca, dincolo de durata, trebuie evaluata calitatea statului impreuna. Probabil ca o buna comunicare intre cei doi parteneri este reteta de baza. A-si fi unul altuia parteneri de discutie, de relatie intima, de prietenie, adica a atinge cat mai multe niveluri de apropiere.

Acest lucru nu se poate realiza fara o incredere mare unul in altul. A lasa deoparte orgoliile personale si a-l vedea pe celalalt asa cum este si a-l accepta, fara sa-ti impui tu forta si presiunea asupra lui. Sa iti/isi doreasca sa creasca impreuna armonios, sa aiba un fel comun de a vedea lucrurile si viata si de a-si impartasi trairile, problemele, starile. Cum masuram reusita pe termen lung? Pai masuram anii si vedem cum au trait cei doi parteneri perioada respectiva.

Cred ca cea mai dificila intrebare este intrebarea 10, care atinge subiectul fericirii, atat de complex si variat de la persoana la persoana. Oamenii pot fi fericiti, dar nemasurati dupa aceeasi scala a fericirii; fericirea este ceva foarte personal, trait la nivel individual foarte particular si distinct. Neexistand un standard al acestei scale, cred ca putem sa extragem doar pareri, perceptii, trairi foarte personale de la cei care exprima ca au fost si sunt fericiti in casnicie.

Poate ca sunt fericiti ca sunt casatoriti si au rezistat, poate ca sunt fericiti ca au reusit sa aiba acest proiect comun, si atata; poate ca au copii care ii fac fericiti, poate ca au construit o casa impreuna, poate ca au calatorit «impreuna». Cred ca este important sa vedem masura in care acest «impreuna» se regaseste in fiecare cuplu longeviv si sa vedem ce exprima calitatea sa intrinseca. Citeam undeva ca nu poate exista un cuplu solid «fara a privi impreuna in aceeasi directie», la care as mai adauga si pastrarea si ingrijirea unei zone personale intime.

Adica o zona in care sa iti cresti propriile ganduri, trairi, aspiratii, impliniri, bucurii si o zona de interactiune cu celalalt, o zona comuna. Armonia dintre cele doua zone poate asigura un echilibru pentru eventuale dezamagiri, greseli, suparari ori separari de persoana draga. Adica reducem atat presiunea asupra noastra, cat si asupra celuilalt.

Celalalt nu se mai simte dator sa ne faca fericiti. El va fi fericit atat cat poate si nu o va simti ca pe o datorie sa se munceasca pentru ca noi sa fim fericiti. Cuplurile au de identificat si construit arta de a gasi acele lucruri care ii fac fericiti atat impreuna, cat si separat, de a cauta fericirea in toate si nu doar in acele lucruri impuse ca task-uri sau ca obiective de genul casa, masina, copii, etc.“

VIRGIL RICU: „Nu am o reteta si nici nu cred ca exista asa ceva. Nu vreau sa repet nici clasicele idei psihanalitice (importanta modelului parental, constientizarea alegerilor nevrotice etc.), care sunt din ce in ce mai clar observabile in experientele cuplurilor. Dar, daca mergem pe ideea ca ea, casnicia, este mai degraba un context pentru trairea sentimentului de «acasa» decat pentru trairea unor experiente de varf (peak experiences) in domeniul romantic si sexual, atunci putem infera ca alegerea unui sot, respectiv a unei sotii, care sa fie un bun prieten, s-ar putea dovedi norocoasa.

Ce inseamna un bun prieten? O persoana cu care poti sa vorbesti, sa impartasesti ceea ce iti trece prin minte, care iti asigura sprijin si pe care simti ca te poti baza. O persoana in prezenta careia te simti relaxat(a), te simti tu insuti/insati, nu simti nevoia de a face vreun efort de a poza in altcineva, de a crea si mentine o anumita imagine favorabila. Sa te poti relaxa si visa cu voce tare in prezenta cuiva este unul din deliciile cele mai regeneratoare ale unei relatii.

Vedem si cupluri fericite. Dar ceea ce vedem este varful aisbergului, nu partea de sub apa a acestuia. Vedem ce este jucat pe scena, dar nu vedem culisele. In cabinet, am auzit multe femei spunand: «In contexte sociale, suntem cuplul perfect. Ne comportam ca atare, toata lumea crede asta si ne intreaba care este secretul. Adevarul este ca, in lumina reflectoarelor, amandoi ne comportam ca un cuplu perfect, suntem atenti unul cu celalalt, flirtam, ne tachinam, suntem romantici. Exista o intelegere implicita, suntem ca doi actori care isi stiu bine rolul. Cand auditoriul dispare, parca am fi doi straini“».

Exista cu siguranta si oameni fericiti in casnicie, dar, daca privim cu atentie, acesti oameni sunt senini si fericiti in general. Nu casnicia ii face fericiti, ei sunt fericiti si aduc fericirea lor in casnicie. Iar fericirea coreleaza cu toleranta, rabdarea, bunavointa, generozitatea, compasiunea, empatia, iubirea, autoreflectia, intelegerea. Iar aceste calitati sunt dobandite intr-un lung proces de autocunoastere. Cred ca este nevoie de un anumit nivel de autocunoastere pentru a face fata provocarilor unei relatii. Este nevoie de o familiaritate cu propriile emotii, de experienta in gestionarea lor pentru a putea gestiona emotiile altei persoane.

In conditiile unui ritm al schimbarilor care creeaza senzatia ca totul e posibil, de ce sa te atasezi de masina, tableta, iubitul sau iubita actuale cand, in scurt timp, pot aparea noi modele imbunatatite? Constientizarea impermanentei, a efemeritatii lucrurilor, a relatiilor si sentimentelor conduce automat la diminuarea tendintei de a te atasa.“