Cat de mult conteaza independenta in cuplu

Daca programul in regim single presupune spontaneitate, independenta, orientare dupa chef si preferinte pentru anumite activitati, in cuplu se transforma in „Gigi nu vrea sa vina“ sau „Mimi se supara daca nu stau cu ea…“. Nu este frumos sa ne neglijam partenerul, dar, uneori, fara sa ne dam seama ori cu buna stiinta, ne neglijam pe noi insine.

In cartea Curios? Descopera ingredientul, nu doar mamele au acest obicei de a vorbi la plural in numele propriilor copii, ci si cuplurile. Daca ele vorbesc despre ce „am mancat“ si cat „am dormit“, cei „cuplati“ se vor adresa cu „nu avem chef sa iesim“ sau „in seara asta mergem la…“.

Nu este de condamnat atitudinea sau preferinta, intrucat, odata ce facem parte dintr-un cuplu, il integram pe partener in programul nostru. Ii facem loc in viata, ii dam timp si disponibilitate, alaturi de alte dovezi de afectiune mai mult sau mai putin elocvente.

Or, este foarte frumos si placut sa ai pe cineva alaturi, pe cineva cu care sa imparti momentele, indiferent de intensitatea sau locul lor pe scara placerii. Cat insa din aceasta „impartire“ este prea mult?

„Cand am cunoscut-o pe Anca, vorbeam foarte mult despre modul in care imi petrec eu timpul liber. Stia ca imi place sa joc fotbal, ca ocazional stau cu prietenii sa ne jucam in retea, ca imi place sa urc pe munte etc. Era amuzata, ii povesteam ce se mai intampla cu baietii, radeam impreuna sau ne distram pe aceleasi subiecte. Lucrurile, incet, au inceput sa se schimbe.

Iesirile mele cu baietii nu ii mai conveneau, devenea geloasa si se supara daca nu aveam program cu ea. Uneori, gasea ca ar vrea sa faca ceva exact cand stia ca aveam eu program. La fotbal sau jocuri pe calculator nu se punea proble­ma sa ma insoteasca, dar nu i-a pla­­cut nici ideea sportului montan.

O perioada am renuntat la iesiri, apoi am devenit plictisit si am trait senzatia de relatie sufocanta. Chiar nu puteam sa am program numai si numai cu ea prezenta. Motiv pentru care am incercat sa imi recastig independenta si cand nu s-a mai putut, am renuntat la relatie. Nu cred ca este o dovada de iubire sa imi ceri sa renunt la ce imi face placere…“, spune Bogdan, 27 ani, IT-ist.

Daca barbatii sunt mai hotarati in men­­tinerea propriei independente si a activitatilor placute, chiar daca (sau mai ales daca) ele se desfasoara in afara cuplului, femeile au tendinta de a re­nun­ta la sine mai usor si de a se dedica celuilalt.

Unele femei ar renunta fara regrete la o iesire cu prietenele, la o seara de dans sau la un alt hobby, in favoarea unei seri petrecute cu iubitul. Iar aici nu vorbesc despre compromisuri ocazionale, ci de transformari si renuntari care, in timp, devin abandon complet al lucrurilor care ne faceau placere.

Legat de pericolele pe care le atrage un asemenea comportament, am stat de vorba cu Claudia Jimeno Beltran, specialist in comunicare relationala, care afirma:

„Cred ca inainte de a vorbi de­spre posibile pericole, este necesar sa fac o scurta clarificare legata de capacitatea noastra de a alege. Ca sa pot sa aleg ori sa iau o decizie, in primul rand, este necesar sa ma ascult si sa vad ce gasesc in interiorul meu legat de un context.

De exemplu: o femeie primeste o invitatie de la prietenul ei de a merge la cinema in weekend. Ea se asculta si observa ca in interiorul ei exista:

– dorinta ei de a petrece timpul cu el;

– nevoia ei de odihna;

– frica de a pierde relatia daca nu face ce isi doreste el;

– asteptarea ca el sa ghiceasca faptul ca ea are nevoie de odihna si el sa vrea sa ramana acasa;

– dorinta de se intalni si cu prietenele ei;

– vinovatia ca nu a trecut pe la parintii ei demult si ei deja i-au reprosat acest lucru etc.

Observati, din lista de mai sus, ca in interiorul nostru se intampla multe lucruri pornind de la o simpla invitatie. Si de fiecare depinde cum va simti si negocia in interiorul sau cu aceste lucruri pentru a putea lua o decizie, ca in exemplul de mai sus: invitatia la cinema.

Care dintre acele lucruri cantareste mai mult pentru mine acum, ca sa pot lua decizia (pentru ca maine proportiile pot fi diferite si, deci, decizia mea va fi diferita).

Daca, atunci cand ma ascult, nevoia mea de odihna cantareste mai mult decat dorinta mea de a petrece timpul cu el, atunci pot alege sa ma odihnesc, ca sa fiu coerenta cu mine si sa ma respect.

Daca, in schimb, dorinta mea de a petrece timpul cu el este mai mare decat celelalte lucruri pe care le am in interior, atunci pot alege sa merg cu el la cinema, de asemenea ca sa fiu coerenta cu mine si sa ma respect.

Atunci cand aleg, este important sa fiu coerenta cu mine si sa ma respect, nu ceea ce aleg conteaza (merg sau nu la cinema), ci cu care alegere ma respect pe mine.

Legat de posibilele pericole, cred ca aces­tea exista atunci cand decizia pe care o iau nu este in coerenta cu mine, pentru ca o voi vedea ca pe un sacrificiu, in care eu ma neg pe mine.

Efectele acestei negari de sine se pot exprima prin a fi morocanoasa (la cinema), reprosurile care apar mai tarziu, certurile cu partenerul, stari de tristete mai tarziu. Iar daca eu ma neg constant pe mine, se poate ajunge si la somatizari, la depresie, increderea in sine scade si odata cu ea pot scadea si bucuria de a trai si creativitatea noastra“.

Asadar, o alegere repetata in favoarea partenerului, din motive diverse, fie ca vrem sa ii facem pe plac, fie ca nu suntem asertivi, fie ca „trecem cu vederea“, in final duce la o indepartare de propriile nevoi si dorinte, precum si la o dependenta prea mare de celalalt, careia i se alatura inclusiv asteptarea ca el sa procedeze la fel. Or, intr-un cuplu, „sudura“ nu inseamna sa nu mai respiram unul fara celalalt…

Eu te iubesc mai mult

Am observat mai multe femei inclinate sa faca acest joc. Acest joc al renuntarii, al cuplului nedezlipit, al controlului asupra activitatilor celuilalt si nefericirii cand se simte exclusa. Ca si cand am dobandi un drept de exclusivitate asupra timpului sau liber (si prin asta inteleg orice nu are legatura cu serviciul), atunci cand avem un partener.

Dincolo de senzatia lui, dar si a celor din jur, de multe ori, ca este un comportament manipulator, am vrut sa stim si ce anume se afla in spatele acestei dorinte de identificare.

Claudia Jimeno Beltran ne spune ca „tendinta de a te identifica cu partenerul si de a petrece tot timpul cu el, este felul in care se exprima conceptia fiecareia despre cum «trebuie» sa fie un cuplu. Conceptie pe care am construit-o pe parcursul vietii, pornind de la modelele pe care le-am avut in famile si in societate.

De exemplu: daca am vazut ca in cuplul parintilor existau cadouri, iesiri romantice, cel mai probabil este sa am o viziune romantica; daca ei faceau totul impreuna si existau reprosuri, certuri si suparari cand nu se intampla asa, atunci probabil ca o sa am aceasta perceptie despre cuplu.

Frica de singuratate poate sa aiba, si ea, o contributie la aparitia acestei tendinte. Prefer sa fac orice ca sa-mi pastrez relatia si sa fiu cu el tot timpul, ca sa reduc la minimum sansele mele de a fi si de a ma simti singura.

Neincrederea in sine poate fi, de asemenea, in spatele acestei tendinte. De multe ori am auzit femei care spun: «Pai daca  ma despart de el, cine o sa ma mai ia?».

Lucrand cu ele, mi-am dat seama ca prefera sa renunte la ele insele in beneficiul dorintelor lui, pentru a nu face ceva care sa-l supere; de tea­ma ca el sa nu plece, iar ele sa se con­frunte din nou si mai acut, poate, cu lipsa de valoare pe care o resimt in interior“.