Now Reading
Ce conteaza intr-o relatie de cuplu

Ce conteaza intr-o relatie de cuplu

Revista Psychologies

Cu totii avem un element pe care il apreciem mai mult intr-o relatie de cuplu. Fie ca este vorba despre interesele comune, despre comunicare, despre succes sau sex, unul dintre ele poate avea  o greutate mai mare in raport cu celelalte. Desigur, un mix este de dorit, dar anumite ingrediente ni se par esentiale, iar pentru altele facem compromisuri neavandu-le. Cum ne defineste alegerea esentialului si ce capcane intalnim, aflam aici.

 

Comunicarea

Vrei un partener care sa vorbeasca despre sine, dispus sa rezolve conflicte, sa se sfatuiasca cu tine, sa iti impartaseasca viata sa intima. Atunci cand un cuplu este bine sudat, intervin acea intimitate si incredere in care cei doi parteneri impartasesc un univers secret, unic, complice.

Totusi, pentru a ajunge aici, sunt multe etape de parcurs, iar uneori o astfel de comunicare se construieste si se invata treptat. Nu descalifica un partener care nu se arata atat de deschis de la inceput.

Acorda-i timp intimitatii sa se instaleze, pe parcurs va veti forma impreuna. De asemenea, daca nu vede lucrurile asa cum le vezi tu, nu incerca sa pupi broasca pana iese un print din ea.

Vei consuma energie si timp inutil. Pui mult accent pe verbalizare si confesiune, dar poti sa ratezi in analiza faptelor. Poate comunicarea nu este de top, dar comportamentul lui poate fi. Gandeste-te ce iti doresti mai mult?

 

Sexul

Este firesc sa ne dorim un partener cu care avem chimie si compatibilitate. Pana la urma, daca aceste doua ingrediente nu exista, avem un prieten nu un iubit.

Chiar si asa, libidourile pot fi diferite, la fel si mood-ul. Explorarea in cuplu a senzualitatii poate fi o cale inteleapta atunci cand nu vezi artificii si nu auzi muzica pe fundal.

Armasarul pe care il cauti poate sa nu iti ofere alte ingrediente care construiesc o relatie si fac loc intimitatii emotionale. Sigur, partidele de sex pot fi senzationale, dar cand pasiunea se va diminua, ce va ramane intre voi?

 

Pozitia sociala

Capcana sclipiciului ar fi cel mai bine explicata de maimute, probabil. Chiar si asa, multi dintre noi sunt atrasi de un statut, de importanta, de realizari materiale si profesionale.

Dau impresia de putere, de siguranta, de reusita, pe care le putem admira. Intr-adevar, o liniste financiara poate fi importanta intr-o relatie, dar o gestionare inteleapta a propriilor finante poate fi o solutie mai sanatoasa.

Nu poti trai o viata sau o relatie cautand lumina reflectoarelor. Atunci cand marketingul se duce la culcare, ramai cu omul de langa tine si poti constata ca nu are ce sa iti ofere si nici nu te simti implinita alaturi de el.

 

Disponibilitatea

Uneori devine extrem de important cat timp si loc iti poate acorda un partener. Poate iti doresti sa fii exclusiva lui preocupare si prioritatea absoluta.

Disponibilitatea lui de a-ti acorda acest rol si loc devine un ingredient important pentru ca tu sa te poti bucura de o relatie.

In asemenea cazuri, nu ar fi rau sa iti evaluezi propriile nesigurante si incertitudini.

Cauti cumva o relatie in care dependenta sa fie cuvantul cheie? Evident nu cautam oameni care sa ne ignore, dar uneori putem cere prea mult pornind de la premise gresite.

 

Cate putin din mai multe

O abordare inteleapta este cea a gestionarii ofertei. Poate partenerul nu este cel mai realizat, un amant fantastic sau un artist al comunicarii. Poate ca atunci cand sunt spuse asa, reactia va fi „pai nici d-aia, nici d-aia… atunci ce?”.

Indiferent de constructele pe care le afisam, de listele pro si contra, intr-o relatie cautam confort si siguranta.

Daca omul de langa tine iti ofera armonie, poti constata ca ingredientul esential unei relatii este chiar el. Treptat vei invata sa apreciezi ce descoperi si vei lasa deoparte idealurile punctuale despre cum trebuie sa fie.

 

De Iulia Barca

Foto: 123rf.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top