Ce este ciudatul sindrom Tourette
„Copilul meu are gesturi care nu sunt normale, incontrolabile, și uneori vorbește foarte urât.“ Oare este vorba despre sindromul Tourette?
Mulți părinți vin la cabinetul psihologului de copii ca să se dumirească dacă fiul sau fiica are o problemă reală de dezvolare sau e vorba numai de influența nefastă din mediu, influența altor copii.
Citește și:
Trăsături de personalitate care determină isteria
Sindromul Tourette a fost descris prima dată în literatura medicală în 1825. Se referea, pe atunci, la un adult, marchiza de Dampierre, care avea ticuri motorii și vorbea necontrolat.
În 1885, medicul Gilles de Tourette a descris nouă pacienți care aveau astfel de ticuri din copilărie și pe care l-au păstrat și la vârsta adultă. Ei scoteau zgomote ciudate și aveau ticuri incontrolabile.
S-a lămurit complet care e cauza și ce tratament se poate da sindromului Tourette prin anii 1980, când s-a descoperit – fără drept de apel – că este o afecțiune genetică și biologică, cu anumite caracteristici comportamentale.
Cum se manifestă sindromul Tourette
Se manifestă mai cu seamă prin ticuri. Ticul este o mișcare involuntară, rapidă, recurentă. Sunt mișcări, gesturi și sunete repetitive sau secvențiale ce mimează fragmente dintr-un comportament normal.
Vorbim aici de ticuri motorii simple și complexe. Cele simple sunt: clipitul, datul ochilor peste cap, grimasele, corugația (încrețirea nasului), bosumflarea, ridicatul din umeri, spasme ale capului, mișcări verticale ale capului, lovitul cu picioarele, mișcări ale degetelor, deschiderea gurii, scosul limbii, trosnirea maxilarelor, încruntarea, trosnitul degetelor, zvâcniri rapide ale altor părți ale corpului.
Alte ticuri motorii, ceva mai complexe, sunt: țopăiala, săritul, atingerea obiectelor, mușcatul buzelor, lovitul capului, ciupitul, gesturile faciale, ecopraxia (reacție patologică de imitare automată a gesturilor și acțiunilor cuiva) sau copropraxia (tic ce constă în gesturi obscene involuntare).
Sunt și ticuri de natură verbală, cele pe care un om cu sindrom Tourette le are; cele simple sunt: dregerea vocii, scuipatul, tusea, pufnitul, adulmecatul, lătratul, plescăitul, fluieratul, mormăiala, sunetele silabile (iii… uf.. uh…).
Sau are ticuri vocale complexe, de genul expresilor repetitive: „O, Doamne! “, „taci“, „știi“, onopatopee animalice, șoptit, bâlbâială, atipii verbale ce includ variații de debit al vorbirii, de ton, de varietate, coprolalie (cuvinte obscene) sau ecolalia (repetarea în ecou a cuvintelor celuilalt).
Cum începe
Debutul ticurilor este, în general, moderat și cu frecvență redusă, între doi și 21 de ani, mai cu seamă la băieți. Cel mai frecvent, ticurile apar în jurul vârstei de șapte ani.
Persoanele cu sindrom Tourette descriu adesea o excitație psihomotorie înaintea ticurilor, separată de ticul propriu-zis. Senzația este temporar înlăturată după eliberarea ticului.
Exemple de astfel de senzații sunt: arsura în ochi înainte de a clipi, mâncărimi înaintea unei mișcări a umerilor și tensiune la nivelul gâtului, care este eliberată prin întinderea gâtului.
Severitatea ticurilor crește până la pubertate și pe parcursul acesteia. Ticurile ating un nivel de platou relativ stabil la maturitatea timpurie.
O persoană cu sindrom Tourette poate avea ticuri vocale și motorii, dar cele de la nivelul gâtului și capului sunt cele mai comune.
Coprolalia apare rar la copiii mici și doar la 10-30% din adulți, astfel că prezența acesteia nu e necesară pentru diagnostic. Majoritatea oamenilor poate să își reprime ticurile pentru o perioadă scurtă.
Multe persoane cu acest sindrom descoperă că, atunci când se concentrează asupra unei sarcini (de exemplu, jocul pe calculator), ticurile lor par să scadă în intensitate.
Ticurile se pot intensifica atunci când copiii se relaxează după o perioadă stresantă, ca atunci când revin de la școală. În plus, ticurile persistă și în somn.
Ticurile din repertoriul sindromului Tourette sunt comune în copilărie și sunt considerate ca făcând parte din dezvoltarea normală.
S-a estimat că până la 10% dintre copii au avut, la un moment dat, un tic, înainte de zece ani. Totuși, acestea sunt tranzitorii și se estompează după câteva luni. Sindromul Tourette e prezent la toate rasele și în toate culturile.
Dopamina și ticurile
În ciuda faptului că originea sa exactă nu este cunoscută, unele studii arată că sindromul Tourette este o tulburare de dezvoltare ce implică dezechilibru în transportul dopaminei în creier.
Este, de asemenea, determinat genetic, dar nu se cunosc cu precizie genele implicate. Gradul de concordanță pentru sindromul Tourette (cu alte cuvinte, dacă un frate geamăn are Tourette și celălalt va fi afectat de ticuri) este de peste 50% pentru gemenii dizigoți (nonindentici).
În cazul în care sunt incluși gemenii cu ticuri motorii cronice, proporția ajunge pe la 90% pentru gemenii monozigoți și la 30% pentru gemenii dizigoți.
Unele studii au investigat anumite gene, dar până azi nu s-a putut identifica o genă unică asociată cu sindromul Tourette.
Este plauzibilă existența unei legături genetice între sindromul Tourette, ticurile motorii cronice și tulburarea obsesiv-compulsivă.
Medicamentele de tipul neurolepticelor (care scad disponibilitatea dopaminei în creier) scad frecvența și intensitatea ticurilor.
Acest fapt sugerează că alterarea nivelului de dopamină din creier este implicată în dezvoltarea de ticuri și a sindromului Tourette.
A fost observată o intensificare a ticurilor după expunerea la agenți care stimulează activitatea dopaminergică centrală, ca de exemplu D-dopa și excitatorii sistemului nervos central, inclusiv cocaina.
Intervenția psihologică
Stresul poate precipita și înrăutăți lucrurile, astfel că reducerea stresului poate fi bună pentru cei care au ticuri. Este recomandată o evaluare psihologică axată pe factorii de stres, care precipită ticurile: ticurile se agravează în anumite locuri, cum ar fi la școală, acasă sau în magazine?
Există un tipar temporal al ticurilor? Apar dimineața, la prânz sau în zilele de școală? Majoritatea ticurilor din sindromul Tourette nu are un tipar specific, deși stresul le poate agrava.
Relaxarea
Orice lucru care ajută copilul să se relaxeze este bun. Relaxarea, combinată cu sarcini plăcute, poate contribui la reducerea severității simptomelor.
Pentru unii copii, poate fi benefic să facă sport și să elibereze energia acumulată. Un sac de box e numai bun pentru gestionarea furiei.
Imageria dirijată ajută
Când copilul se concentrează asupra unui joc de calculator, ticurile par să dispară pentru o perioadă. Efectul se poate datora atenției vizuale concentrate asupra ecranului calculatorului.
Imageria dirijată e o terapie ce utilizează principii similare. Această tehnică implică atenția susținută și relaxată asupra unor scene imaginare plăcute, fără menționarea unei sugestii de reducere a ticurilor.
De exemplu, îi puteți propune să își imagineze valurile liniștite care lovesc țărmul. Acest cadru îl ajută să se relaxeze.
Foto: Shutterstock
