Ce gandesc mamele
Tocmai publicasem o carte, aveam o viata personala exploziva si exploratoare. Faceam lecturi publice si tineam conferinte de psihanaliza aplicata. Dupa o perioada de tranzitie, am ajuns in Franta, si acum, dupa sase ani de cand am emigrat aici, sunt o sotie pasionala, dar fara excese, o doamna asezata, mama de trei copii, casnica.
Locuiesc la tara, intr-un sat dintr-o zona numita «granarul Frantei», un fel de Baragan, adica. Acum sase ani, textul acesta ar fi fost scris in liniste, la un birou. Acum, e scris in pat, in timp ce doi dintre copiii mei rad si se opintesc, incercand sa ma dea de-a rostogolul, iar al treilea se plange si se lamenteaza de o nedreptate.
Mama mea e foarte mandra ca se poate adapta usor in orice context, iar eu am invatat asta de la ea. Si, mai mult, aleg sa ma pun in situatii foarte diferite, stiu ca o sa ma descurc si, mai ales, stiu ca faptul de a trai o experienta noua o sa-mi placa la nebunie. De data asta, provocarea a fost cam mare. Si fericirea, la fel. Mamicile care au trei copii de varste apropiate, stiu despre ce vorbesc.
In plus, faptul ca trebuie sa ma reinventez de la zero intr-o societate straina, intr-o limba straina, e la fel de aventuros. In Romania, eram inconjurata de oameni care ma cunosteau sau care auzisera de mine.
Aici, sunt Viviana printre straini si tot ceea ce spun sau fac, sau scriu, ma creeaza pe loc, de la zero. Nu realizarile mele, ci realizarile Romaniei, intrevazuta in accent, influenteaza interpretarea celorlalti cand ma apreciaza.
La inceput, imi era foarte greu si aveam tendinta sa ma laud cu fostele mele realizari, ca oamenii sa stie cu ce persoana minunata au de-a face. Dar fostul meu eu era doar exotic in ochii lor si nu paream sa conving, aveam impresia ca nici nu ma prea cred.
Ei au vazut alte desene animate decat mine cand erau mici. Oamenii nu mai erau la fel ca si cei de unde venisem si comportamentele mele obisnuite provocau reactii diferite de ceea ce ma asteptam eu sa provoc.
Si am inceput, cum spune francezul, sa ma pun in discutie. M-am gandit la prioritatile vietii mele, ale unei vieti in absolut. Am devenit mai adevarata chiar daca m-am exprimat mai putin, utilizand vechile mele metode de expresie.
M-am nascut a doua oara. Viviana de aici a vrut sa fie mama. M-am transformat in mama in limba franceza, invatand multe cuvinte pe care in romana nu le stiam. Ma trezesc intreband in mijlocul unei conversatii: se zice «amniocenteza» in romana?
Ce eu imi place mai mult? Eul de acum, cu siguranta, eu mama de trei copii, eu alaturi de tatal copiilor, eu in Franta. Stiu ca maine ma voi schimba, iar cand voi iesi din casa si voi lucra din nou in exterior, va fi altfel. Si valoarea va fi una adaugata.
Am inceput sa scriu o carte noua si stiu ca voi incerca sa o public si in Franta. Si stiu ca nimic din toate astea nu ar fi fost la fel daca nu as fi avut curajul sa explorez mai multe euri, un concentrat de vieti intr-una singura…“
