Celibatarii sunt egoisti?
„Esti singura pentru ca nu vrei sa faci loc nimanui in viata ta“ – repros ca un refren, auzit aproape constant. Oare ce ne impiedica sa fim deschise in fata iubirii?
Are micile ei ritualuri, obiceiuri impamantenite, la care nu vrea sa renunte. De doi ani, L., 30 de ani, este singura si fericita. „Imi place ca pot sa fac ce vreau, cand vreau. Imi aleg destinatiile de vacanta singura, fara negocieri sau compromisuri, nu este nevoie sa anunt pe nimeni ca mai raman cu prietenele la cafea inca doua ore, nu suport sforaieli sau meciuri interminabile de fotbal. Cu toate astea, chiar daca ma simt extrem de bine in situatia actuala, nu pot sa nu ma intreb cum voi putea sa imi impart timpul si viata cu un viitor partener?“
Aflati in plina dezvoltare, acesti oameni se indoiesc de faptul ca este normal sa se simta bine in pielea lor, ca si cand celibatul ascunde vreo patologie ori incapacitate de a te gandi la altceva decat la tine, iar cuplul este dovada suprema de altruism. Sa fim seriosi: cu siguranta, fiecare dintre noi cunoaste cupluri de un egoism feroce sau celibatari curiosi, deschisi si prietenosi.
Pentru M., 39 de ani, care niciodata nu a avut o relatie serioasa, egoism inseamna sa te folosesti de o partenera pentru a-ti satisface propriile nevoi ori, prin ea, sa-ti adormi teama de singuratate. „Atunci cand va fi timpul, vreau o partenera reala, nu o vesta de salvare.“ De aceea, acum, este in terapie, ca sa isi rezolve toate problemele, si in viitor sa traiasca intr-un cuplu autentic si sanatos.
L. vede lucrurile altfel: „Sincera sa fiu, prefer sa raman acasa ori sa ma vad cu prietenii, decat sa ma trezesc frustrata si cu increderea in mine stirbita dupa o intalnire chinuita. Poate nici nu ma place sau nu este ce caut eu“. Asadar, L. prefera siguranta, chiar cu riscul de a nu cunoaste un potential iubit. Sa stii unde trebuie investita energia psihica, cu ce risc si cu ce profit.
Atata vreme cat celibatul ne linisteste, nu este nimic rau in a avea grija de sine. Din contra, este un egocentrism fructuos. Un moment de introspectie si (re)definire a sinelui ce trebuie savurat, cand ne putem analiza trecutul, astfel incat sa nu repetam la nesfarsit aceleasi greseli, cand putem face bilantul dorintelor si nevoilor noastre. Este foarte important sa ne cunoastem mai bine pe noi, inclusiv din punctul de vedere al unei relatii viitoare.
Uneori, celibatul este necesar dupa o despartire, desi nu exista reguli in acest sens, caci de multe ori recuperarea dupa relatie se face chiar in timpul povestii de iubire demult stinse. De aceea, nu este de mirare cand auzi ca cineva s-a indragostit la foarte putin timp dupa ce a pus punct relatiei anterioare.
Bucurii ale sinelui
Desi fiecare traieste etape de fericire, tristete, dificultati, fie singur sau in cuplu, a profita de momentele frumoase ale celibatului nu are absolut nimic de-a face cu egoismul. Pediatrul si psihanalistul Donald W. Winnicott numea savurarea singuratatii „bucurii ale sinelui, capacitate dobandita in timpul copilariei, si descoperita gratie prezentei parintilor“.
Sau, mai bine-zis, tocmai pentru ca nu erau departe de noi, stiam ca putem profita din plin de prezenta lor. Ca adulti, situatia este similara, e in regula sa fii singur/a, caci daca iti doresti opusul, poti avea oricand alaturi un prieten bun sau, de ce nu, un iubit. Asta este diferenta dintre singuratatea aleasa si cea suportata cu greu.
Exceptie fac anxiosii, care au impresia ca detin controlul asupra tuturor lucrurilor din viata lor si prefera sa se agate de ceea ce cunosc, decat sa se deschida in fata noului, perceput ca amenintator sau pur si simplu diferit. Mai ales daca ne raportam la ideologia cuplului pasional, caci acest model face trimitere, inconstient, la paradisul pierdut si idealizat al relatiei mama-bebelus.
A fi in cuplu inseamna a admite ca nu-ti poti satisface dorintele fara a trece printr-un altul, de care vei depinde si care iti va putea aduce fericire sau durere. De unde, preferinta pentru siguranta celibatului si nu pentru pericolul unei fuziuni aparent inspaimantatoare.