Celibatarii sunt egoisti?
Cu atat mai mult, cu cat toti simtim nevoia de a controla evolutia lucrurilor In cuplu sau nu, ne abandonam, ne panicam si vrem iar sa detinem controlul. Asta, pana in ziua in care „zidurile“ pe care le-am construit singuri se transforma intr-o reala inchisoare.
„Mi-a placut intotdeauna sa fiu singura, sa savurez linistea. Paradoxul este ca, in timp ce ma simt bine, cumva constientizez ca nu sunt tocmai fericita si sufar“, marturiseste V., 29 de ani. Intrucat, atunci cand apare dorinta de doi, linistea si confortul sunt deprimante, iar acea libertate savuroasa devine absurda.
Gestionarea vietii, a timpului personal, a spatiului, fara a da socoteala nimanui, „se transforma intr-o presiune uriasa! As avea multe alte lucruri de castigat daca as avea un iubit, daca am locui impreuna“, completeaza V. U
n sentiment care ii aduce in minte vorbele prietenilor sai apropiati: „Sa stii ca este in regula ca, din cand in cand, sa mai fie si altcineva pe primul loc, nu numai tu…“. Si asa se insinueaza culpabilizarea, ca si cand a fi singur inseamna egoism sau rigiditate.
Doar ca in anumite momente este cam greu sa fim maleabili. Celibatul este un nod nevrotic de existenta atunci cand nu-l mai dorim, dar nu reusim sa facem ceva in sensul asta. Simplul gand ne da frisoane, suferintele din trecut ne-au facut tematori, anxietatea este prea mare sau, pur si simplu, nu mai stim sa traim altfel.
Primul pas spre celalalt
Iata-ne ajunsi la etapa pe care terapeutii o numesc „ajustare conservatoare“, o rutina cunoscuta pe de rost, protectoare, dar care ne inchide in noi insine. Adesea, acesta este punctul de rascruce, cand celibatarii vin la terapie. Pentru a primi sustinere in primul pas catre ideea de cuplu ori pentru a-si trata rani emotionale din trecut, care si acum le fac rau.
Fie ca este vorba despre teama de abandon, de tradare, de violenta ori de lipsa respectului de sine… Depinde, in final, de istoria personala. „Am fost singur timp de 12 ani. Imi convenea de minune. Dar totul devenea deja repetitiv, iar relatiile instabile, fara pic de substanta, nu ma mai satisfaceau. Simteam nevoia de cu totul altceva. Chiar ma plictisisem de viata care, altadata, mi se parea fabuloasa.“
Oare acesta sa fi fost declicul pentru T., 37 de ani? „Acum am o prietena careia ii acord atentie, pe care o ascult. Ma lupt cu superficialul din mine, dar stiu foarte clar ce vreau, ce vreau sa devin eu si cum sa arate viata mea. Ma mira capacitatea mea de a oferi, dar si abilitatea din trecut de a eluda orice contact ce prezenta farame de sentimente“, recunoaste el. O schimbare posibila cand acceptam sa pierdem controlul, sa acceptam riscul suferintei, dar si al tuturor beneficiilor pe care ni le aduce dezghetul emotional.
Sexul si celibatul
Viata de unul singur evident nu inseamna o existenta fara sex. Dar atentie, nu toti suntem capabili de asta! Contactul fizic poate fi perceput ca un fel de angajament si poate inspaimanta. Mai mult, unii au impresia ca astfel se purifica si vor avea o igiena emotionala impecabila, dar in realitate usa este zavorata cu doua lacate.
Mai exista si varianta din aventura in aventura, unde partenerii pasageri sunt vazuti drept, mijloace pentru calmarea pornirilor fiziologice. Ce altceva decat o radiografie foarte clara a individualismului caracteristic societatii noastre, in care celalalt este acolo doar pentru a ma servi pe mine?!
Un utilitarism care risca sa saraceasca individul mai mult decat sa il imbogateasca si sa il adanceasca si mai mult in singuratate. In final, a profita din plin de celibat inseamna, inainte de toate, a avea grija de sine. Cu aventuri sau fara.
