Confesiune: „Meseria de mama este cea mai grea si mai frumoasa din lume”
Acum aproape un an m-am angajat in cea mai grea dar si cea mai frumoasa meserie din lume. Am devenit mama unui baietel. Fara indoiala venirea pe lume a bebelusului a fost un moment magic si de mare bucurie. Ca proaspeti parinti, credeam ca viata noastra sa nu va mai fi la fel ca inainte. Ne asteaptam la o perioada mai dificila de acomodare, dar realitatea a fost complet diferita de ce am citit eu in reviste.
Trezirea sentimentului matern
Inainte sa devin mama nu am avut niciodata o atractie fata de copii. Nu am simtit niciodata nevoia sa iau un bebelus in brate sau sa ma joc cu micutii, nu am cautat niciodata poze cu prichindei pe internet.
Toata lumea imi spunea ca acest lucru se va schimba cand voi fi mama, ca in momentul nasterii se trezeste sentimentul matern.
Singurul sentiment care s-a trezit in mine imediat dupa nastere a fost cel de frica. Mi-am dat seama ca nu stiam absolut nimic despre cresterea si ingrijirea bebelusului si ma temeam sa nu ii fac rau. Am inceput sa il iubesc in timp, dupa ce ne-am cunoscut.
Mi-am dat seama cu adevarat ca imi iubesc copilul abia dupa vreo 2 zile cand am realizat cata nevoie avea de mine.
Am vazut ca eu eram singura care putea raspunde nevoilor lui, invatasem sa-l schimb, sa-l hranesc si abia cand a inceput sa-mi faca placere sa petrec timp cu el si sa-l ingrijesc a aparut si sentimentul matern.
Oboseala si fricile
Eu am avut marele noroc sa nu am un copil plangacios. Avea program strict de masa, joaca si somn si daca nu as fi fost „paranoica”, as fi putut sa ma odihnesc foarte bine.
In schimb, stateam treaza zi si noapte pentru ca ma temeam ca daca adorm bebelusul ar putea pati ceva.
Dormeam doar cand era sotul meu acasa si statea el atent la micut. Dupa ce am depasit perioada extenuanta am citit undeva ca teama aceasta exacerbata este parte din ritualul post partum.
Dependenta
Fericiti sunt acei parinti care au cu cine sa lase copiii. Noi ne-am descurcat singuri inca de la inceput si am devenit dependenti de el.
Nu imi dau seama daca am facut bine sau nu, dar ne-am luat copilul peste tot inca de la inceput.
La 8 luni a aparut si la copilul nostru isteria de abandon, dar a fost o etapa perfect normala in dezvoltarea atasamentului. In cazul nostru nu e copilul dependent de noi, suntem noi dependenti de el.
Schimbarea prioritatilor
Cu un an in urma mi se parea imposibil sa renunt la ceva pentru mine in favoarea altcuiva. Dupa ce am devenit mama, de cele mai multe ori, am ales sa-mi iau ceva mai ieftin ca sa-i pot lua si celui mic o hainuta sau o jucarie.
Este uimitor ca satisfactia e mult mai mare cand gasesc ceva frumos pentru el. Nu credeam vreodata sa ajung sa ma intereseze scutecele si retetele de piure de bebe mai mult ca ultimele noutati de la serviciu.
Relatia cu sotul
Am citit multe articole pe acest subiect si m-am temut putin de schimbarile din viata de cuplu. Am avut placuta surpriza sa constat ca aceasta schimbare a fost in bine.
Aparitia copilului ne-a unit mai mult, ne-a dat un motiv in plus sa ne zbatem pentru familia noastra si sa facem tot ce ne sta in puteri sa ne fie bine impreuna. Am devenit mai maturi, mai responsabili si mai intelepti. In rest, am ramas la fel.
Timpul personal
Timpul personal este extrem de important pentru ambii parteneri. Sa fii parinte este frumos dar e destul de solicitant. Pe mine, doua ore zilnice de pauza, ma ajuta foarte mult sa ma simt bine cu mine insami.
In acest timp sotul se ocupa de copil, iar eu aleg daca citesc, ma uit la un film, merg la un salon sa-mi fac unghiile, ies la o cafea sau fac orice imi doreste inima. La randul lui, sotul primeste si el binevenita pauza de doua ore in care nu il deranjeaza nimeni.
Daca ajungi sa-ti cunosti bebelusul si sa raspunzi eficient la nevoile lui, poti avea parte de clipe minunate alaturi de cel mic. Este greu, dar nu as schimba pentru nimic in lume jobul de mama.
De psihopedagog Dana Ecaterina Mitrofan
Foto: 123rf.com
