Copilul si scoala: cum sa aiba rezultate mai bune

Copii care nu invata, nu citesc, stau prea mult la televizor… plan­geri multiple. Adesea, disperarea parin­tilor e induio­satoare. Dar, cum se intampla de obicei, ex­pli­catia e com­ple­xa, iar solutiile tre­buie gandite adecvat. Cateva cai de actiune de la psihologul Costin Jelea.

Psychologies: Parintii se plang adesea ca nu le place scoala copiilor, ca nu invata, nu citesc. Ce e de facut?

Costin Jelea:  Cred ca sunt doi mari factori implicati aici. Unul este sistemul de invatamant, care  prezinta foarte multe insuficiente: materia nu este organizata intr-un mod corespunzator sau este chiar incoerenta; informatiile nu sunt prezentate intr-un mod atragator, ci intr-un mod mecanic; copiilor li se cere pur si simplu sa memoreze si sa repete un material, iar atat timp cat acest material nu este trecut prin filtrul propriei personalitati, este uitat foarte repede; cadrele didactice nu se mentin la curent cu informatiile noi legate de motivatie si nu personalizeaza informatia pe care o prezinta elevilor.

Nu este de ignorat deloc nici sistemul de valori al societatii noastre: pur si simplu nu este posibila, fara eforturi mari, situatia in care sa avem un interes foarte mare pentru educatie, elevii sa obtina rezultate admirabile, dar societatea noastra sa fie… asa cum este acum. Cred ca este trecut cu vederea destul de usor efectul negativ pe care il are lipsa exemplului personal al parintilor asupra interesului pentru educatie si cultura al copilului.

Prea multi parinti isi imagineaza ca predica lor are un ecou mai puternic in personalitatea copiilor decat il are exemplul personal. Intre o predica din partea parintilor si un comportament concret si repetat al parintelui, copilul va tinde sa repete ceea ce vede. Copiii percep incongruentele parintilor.

Sa nu ne asteptam prea repede ca un copil care isi vede parintii uitandu-se in fiecare zi la talk-showuri sa dezvolte un interes durabil fata de cultura doar pentru ca asa ii spune parintele. Un copil ajutat de parinti sa isi dezvolte o motivatie intrinseca pentru o materie,  va gasi informatia de care are nevoie mult mai usor, chiar daca sistemul de invatamant lasa de dorit si nu ii ofera acea informatie.

Cum se poate creste motivatia, cum sa ii faci pe copii sa faca exercitii la matematica, sa citeasca mai mult etc.?

C.J.: Este foarte important pentru un parinte sa cunoasca structura de personalitate a copilului. Unii copii prefera stiintele exacte, altii au inclinatii fata de stiintele umaniste. Este bine ca un copil sa aiba preferinte si prioritati fata de o materie sau alta. Nici adultii nu pot desfasura orice fel de activitate pe termen lung, chiar daca au motivatii puternice.

Un parinte care isi cunoaste copilul, va descoperi mai usor ce il motiveaza pe copil si cum sa dozeze in mod corespunzator recompensele. De prea multe ori parintii se poarta de parca cuvintele de lauda si apreciere se pot termina daca sunt folosite prea des. Din pacate, multi parinti cauta solutii care imi par cumva tehnice, limitate la o problema anume (scoala sau o materie anume, comportamente nedorite), cand ar putea sa obtina mult mai mult.

O cale de a obtine mai mult din evolutia copilului cred ca este relatia emotionala bine dezvoltata si constanta intre parinte si copil (deci, dincolo de interesul pentru scoala). Iar cand vine vorba de a-ti cunoaste copilul, eu n-as pune pe primul loc rezultatele scolare pe care acesta le obtine. Nu asta il face unic pe copilul tau!

Daca vorbim de recompense, este important de tinut minte ca acestea trebuie sa urmeze cat mai repede comportamentul pozitiv. „Daca obtii o medie buna, te duc la mare la vara“ functioneaza mult mai slab, pentru ca, in tot acest timp, copilul poate avea si rezultate slabe si va primi totusi recompensa.

Recompensele trebuie sa vina cat mai repede dupa un rezultat pozitiv si trebuie sa fie proportionale cu acele rezultate. Atunci cand ne ingrijim de procesul de invatare a copilului, trebuie sa alternam cerintele dificile cu cele usoare. Acest lucru va transforma experienta invatarii, care presupune efort, si ii va permite copilului sa isi construiasca o imagine de sine pozitiva, care ii va fi necesara atunci cand se va confrunta cu materiile grele pentru el.

Parintii si educatorii trebuie sa se asigure ca materialul este inteles bine de catre copil, dar stim ca acest lucru nu este posibil destul de des. Dar parintele trebuie sa faca asta.  Unii copii au rezultate slabe nu intotdeauna pentru ca nu sunt interesati, dar pentru ca nu inteleg bine ceea ce li se prezinta, materialul si solicitarile.

Sunt materii in care recuperezi foarte greu daca nu ai inteles cateva concepte anterioare. Daca materialul este confuz, este de inteles ca elevul sa dezvolte o aversiune fata de materie. Uneori, pot fi identificate aceste puncte dificile si se pot lucra mai mult.

Profesorii sunt foarte importanti, pentru ca, prin personalitatea lor, pot intari aversiunea fata de o materie sau pot transforma contactul cu o materie neplacuta intr-o experienta ceva mai placuta pentru copil, iar acesta se poate pastra mai receptiv fata de informatie.

Este foarte important pentru parinte sa evite generalizarea rezultatelor slabe, pentru ca in acest fel loveste in motivatia copilului: daca un copil are rezultate foarte slabe la matematica, asta nu inseamna neaparat ca este un elev slab. Din nou, nu cred ca pot insista suficient de mult asupra importantei exemplului personal al parintelui, mai ales in cazul copiilor mici.

Cum ar trebui sa li se prezinte materia copiilor astfel incat sa invete mai mult? Sa se foloseasca noi tehnologii? Sunt ele realmente utile?

C.J.: Cum ar trebui sa li se prezinte materia? Aici as vrea sa dau un singur exemplu. Am asistat de mai multe ori la orele de biologie intr-o perioada in care lucram cu un copil. Mi-ar fi placut sa vad in acele ore cum le este aratat copiilor modul concret in care genetica era chiar acolo, in clasa, cu noi. Poti explica ce presupune epigenetica, de exemplu, foarte usor.

Da, cred ca folosirea noilor tehnologii este nu doar utila, ci devine necesara in educatie. Tehnologia este atat de prezenta in viata noastra, incat nu mai poate fi considerata doar o forma de motivatie, un moft sau o distractie. Concret: in educatie, tehnologia poate fi folosita pentru a asigura copiilor un suport concret pentru informatiile abstracte.

Copiii oricum nu au acces la unele reprezentari sau concepte abstracte. Ii poti vorbi unui copil despre o celula, dar isi va reprezenta mai usor ce presupune evolutia ei atunci cand vede un clip video sau unele fotografii de rezolutie inalta. Am stat destul de mult in scoli, alaturi de unii elevi, incat sa vad ca profesorii au foarte mult spatiu de miscare in aceasta privinta, dar tind sa cred ca unii dintre ei nu sunt suficient de creativi. Si nu este intotdeauna o limita data de bani sau de tehnologie.

In plus, folosirea unui alt suport pentru informatie, in afara de lectia din clasa, ajuta la sedimentarea informatiei (intarirea) in memoria copilului. Chiar daca esti adult, daca ti se vorbeste despre un fruct necunoscut, il vei cunoaste si il vei tine minte intr-o masura mult mai mica, in comparatie cu situatia in care il poti atinge, mirosi sau gusta.

Un caz: eleva de 14 ani, corigenta la un obiect. Nu poate fi motivata cu nimic sa se apuce de nicio materie. Situatia scolara e proasta, copilul vine dintr-o familie buna, are tot ce ii trebuie. Se poate spune ca este scapata din mana? Se mai poate face ceva la  aceasta varsta? Cum ati aborda cazul?

C.J.: „Are tot ce ii trebuie“ este o expresie pe care as vrea sa o vad ingropata. Si nu doar pentru ca ea nu are sens (daca ar avea tot ce ii trebuie, un copil nu ar avea nicio problema sau dificultate). As vrea sa dispara aceasta expresie, in primul rand, pentru ca ea a devenit un blocaj in calea intelegerii vietii interioare a unui copil de catre parinte sau educator. Ne oprim atat de repede la suprafata lucrurilor!

Un copil nu are nevoie doar de bani, materiale sau vacante scumpe. Pentru mine, o situatie de tipul „tot ce ii trebuie“ presupune parinti si educatori care se intereseaza si de lumea interioara a copilului, dincolo de activitatea lui scolara. Ca in oricare alta situatie, este nevoie de o evaluare.

Sigur ca sunt momente in care este nevoie de o revenire rapida la rezultate scolare satisfacatoare, dar constanta este cel mai bun indicator ca lucrurile merg bine. In acest caz, m-ar interesa: relatia pe care eleva o are cu parintii, daca rezultatele scolare au scazut brusc, care sunt lucrurile de care este ea preocupata (de multe ori, viata interioara a copiilor este subestimata si este considerata simpla), a aparut o schimbare in relatia cu prietenii ei apropiati?

Cum pot parintii sa vada la ce e bun copilul? La ce varsta? De mic? Cum se descopera abilitatile si cum ar trebui abordate, cultivate?

C.J.: Diferentierea unui copil nu este neaparat observabila de la o varsta anume. Cred ca, daca un parinte este atent, poate sa observe destul de devreme ce preferinte are copilul si, in acelasi timp, temele psihologice sau situatiile pe care le evita. Ambele merita atentie. Este important sa i se asigure copilului un cadru cat mai variat de experiente, adecvate varstei, in care acesta sa se regaseasca.

Este esential sa i se asigure copilului socializarea cu cei de varsta lui. De la o varsta, sunt mult mai importante aceste relatii in comparatie cu relatia pe care o are copilul cu parintii (peer relationships).

As vrea sa atrag atentia asupra faptului ca parintele care ia aproape in mod exclusiv cumintenia si rezultatele scolare drept criterii ale evolutiei bune a copilului, va avea sanse foarte mari sa fie ultima persoana care sa stie de abilitatile, interesele, aspiratiile, fricile si visurile copilului.

Cum pot copiii să se adapteze mai bine ritmului școlar? Ce pot face părinții să îi ajute? Ce rol au joaca și mișcarea fizică?
Vino la evenimentul organizat de revista Psychologies, la București Mall, joi, pe 13 septembrie, de la ora 17.30, și vei afla ce poți face pentru a avea un școlar împlinit. Mai multe detalii AICI.