Cu copiii la psiholog: ce presupune asta

Ce ii spuneti parintelui care se plange ca nu reuseste sa-si disciplineze copilul?

A. C. S.: Parintii, dar si educatorii, trebuie sa inteleaga faptul ca toti copiii sunt diferiti, au temperamente si caractere diferite, nevoi si niveluri de dezvoltare diferite, astfel ca nu se poate aplica acelasi fel de disciplina tuturor.

Ca metode de disciplina folosite putem aminti:

– tipul autoritar, care este strict centrat pe perfectiune, cu program riguros, de la care nu se abate, cu cerinte clare si reguli stricte care trebuie respectate. E bun pe termen foarte scurt, copiii respectand de teama cerintele. In timp, vor deveni rebeli, secretosi, rezistenti la toate formele de autoritate;

– tipul permisiv, este cel fara limite si reguli. Nu exista disciplina, copiii pot gresi, ca sunt iertati mereu. De asemenea, nu va da rezultate pe termen lung, copiii fiind nesiguri, neinvatand sa delimiteze clar conceptele de bine si de rau;

– tipul democratic este cel mai eficient, copiii sunt tratati cu respect, le sunt explicate asteptarile, li se aduc argumente, se pot oferi recompense care pot intari comportamentele adecvate, invata de mici sa ia decizii.

Astfel ca as incerca sa identific tipul de disciplina folosit de parinte si as incerca sa explic beneficiile celui potrivit pe termen lung.

Disciplinarea copilului inseamna a-l invata sa ia decizii pentru varsta lui, sa aiba un comportament responsabil, conform cu cerintele societatii si sa se autocontroleze.

Cu o disciplina adecvata si coerenta, copilul va invata despre consecinte si isi va asuma responsabilitatea pentru propriile actiuni.

G. C. B.: In primul rand, incerc sa identific ce greseli au facut parintii de-a lungul timpului in educatia copilului. De obicei, acestea sunt: absenta unor limite comportamentale, a unor reguli de minima conduita, raportarea gresita a parintilor la nevoia de independenta a copilului, comportamentele compensatorii, folosirea

inadecvata a disciplinarii, nediferentierea intre nevoile proprii si cele ale copilului. Parintii trebuie sa stie ca, de multe ori, metodele lor parentale nu s-au dovedit benefice, ci dimpotriva, asa ca doar prin modificarea acestora se poate schimba si comportamentul copilului.

Atunci cand parintii seteaza limite si reguli, acestea trebuie respectate, renuntarea la amenintari sau la corectia fizica, planificarea timpului copilului pentru a contribui la dezvoltarea responsabilitatii lui, gasirea unor activitati facute impreuna cu copilul, consolidarea pozitiva prin recompense, nu neaparat materiale, ci chiar sub forma de laude.

Un copil care minte, chiuleste, care vorbeste urat… Cum se abordeaza asa ceva la cabinet?

A. C. S.: Deja vorbim, cred, despre un copil mai mare, preadolescent sau chiar adolescent. Perioada aceasta este una de intensa dezvoltare psihica, incarcata de conflicte interioare, de impulsivitate, de agitatie si teribilism.

Copilul se simte neinteles, apare dorinta de afirmare personala ca expresie a socializarii, simte acut nevoia sa aiba prieteni cu care sa-si impartaseasca parerile, deseori neintelese de catre adulti.

Manifestarile rebele de care vorbeati in intrebare au la baza agresivitatea, iar parintii sunt incurajati sa-si mentina autoritatea fiind calmi, intelegatori si suportivi, insa fermi atunci cand impun anumite reguli.

Chiar daca adolescentul se eschiveaza si refuza deseori comunicarea, parintii, daca nu pot gestiona eficient aceasta situatie, pot cere ajutor din partea consilierului scolar, a medicului de familie etc.

G. C. B.: In cazul unor manifestari de genul acesta, care se asezoneaza sigur cu lipsa de respect fata de parinti si profesori, nesupunerea la regulile familiei sau ale clasei, agresivitate si incercarea de a se impune in fata celorlalti prin amenintari, eu nu as recomanda, in niciun caz violenta verbala sau pedepsele, deoarece acestea nu vor face decat sa accentueze comportamentul deviant al copilului.

Consider importanta identificarea motivului care sta in spatele indisciplinei, identificarea nevoii de atentie a copilului, nevoia de a fi apreciat si acceptat de catre cei din jur, posibile motive pentru care este furios, dificultatile pe care le poate intampina in invatare etc.

Si cred ca stapanirea de sine, calmul si afectiunea parintelui pot ajuta mult in comunicarea cu un astfel de copil. De asemenea, as fi interesata in ce sfera a devierilor de comportament se incadreaza situatia prezentata la cabinet, intrucat exista o anumita clasificare in acest sens:

devieri de comportament care tin de constitutia psihopatoida, devieri de comportament ce tin de modificarile structurii neuropsihice, devieri de comportament cauzate de schimbarile negative din mediul fizic si social.

Exista mai multe masuri care pot fi luate in aceste cazuri, dar cele mai eficiente mi se par: socioterapia si psihoterapia familiei si plasarea elevului in situatii interpersonale pozitive.

Gina Costisanu Bianu este psiholog clinician, psihoterapeut, doctorand in Medicina in cadrul UMF, „Carol Davila“ Bucuresti.

Adriana Costisanu Savu este psiholog clinician, psihoterapeut, doctorand in Medicina in cadrul UMF „Carol Davila“ Bucuresti; http://adrianasavu.ro