Cum ne ajutăm copilul să devină mai independent
Ne dorim să ne știm copilul protejat și în siguranță, dar pentru sănătatea lui psihică și emoțională, trebuie să îl încurajăm și să fie independent. Iată ce putem face.
Citește și:
Sfaturi pentru a avea o fiica descurcareata
Parenting: Cum ajutăm un copil să își gestioneze emoțiile negative
Atunci când vine vorba despre binele copiilor, cei mai mulți dintre părinți sunt preocupați de protecția acestora și doresc să le asigure un mediu plin de siguranță în care să se dezvolte armonios.
Este firesc, deoarece după nevoile fiziologice, cea mai importantă nevoie emoțională este cea de formare a unui atașament securizant. Pe lângă aceasta, un copil mai are nevoie să-și dezvolte și zona de explorare.
Câteodată însă, prea multă protecție poate ajunge să fie nocivă și să împiedice satisfacerea celorlalte nevoi care l-ar ajuta să ajungă să devină o persoană autonomă.
Nevoia de explorare a celui mic
Primele persoane în raport cu care copilul învață independența sunt părinții, mai exact felul în care aceștia se poziționează față de nevoia sa de explorare. Această nevoie apare undeva în jurul vârstei de 3 ani în mod sănătos atunci când nevoia de siguranță este satisfăcută în prealabil.
În acea etapă copilul este focusat pe descoperirea lumii înconjurătoare, dorește să o cunoască, să afle cum funcționează lucrurile din jurul său și să încerce singur să experimenteze diferite lucruri.
Este important ca părinții să știe să răspundă adecvat acestor nevoi, ceea ce presupune ca ei să nu împiedice această explorare. Ceea ce este însă necesar, este ca ei să traseze niște limite clare în interiorul cărora copiii să fie liberi să exploreze dar în același timp să fie în siguranță.
Spre exemplu copilul are voie să experimenteze diferite jocuri de la locul de joacă, însă nu mai departe de acel spațiu. Sau acesta poate explora natura înconjurătoare din pădure, atâta timp cât nu depășește zona de siguranță trasată de părinte sau nu se îndepărtează prea mult de acesta.
Cei mici au nevoie să fie încurajați să exploreze, în timp ce sunt asigurați că părinții vor fi găsiți în același loc în care au fost lăsați.
Astfel, copiii capătă încredere în părinți, iar mai apoi în ei înșiși. Statornicia și stabilitatea dată de părinți vor deveni în timp propriile calități ale copiilor.
Dobândirea autonomiei
Dacă nevoia de explorare este îndeplinită într-un mod sănătos, atunci copiii pot învăța ceva nou din fiecare aspect sondat. Acestea pot fi abilități dobândite sau puncte de vedere care îmbogățesc și extind perspectivele.
În acest fel, copiii devin autonomi, ei descoperă că pot face și singuri anumite lucruri iar aceste reușite îi determină să aibă încredere în ei înșiși.
Treptat ei câștigă sentimentul că se pot descurca singuri, chiar dacă vor întâlni situații noi. Aceste credințe îi face să întâmpine noutatea cu deschidere și curaj și să fie independenți, fiind conștienți de această capacitate pe care o au.
Exemplul propriu
Există mesaje pe care părinții intenționează să le transmită copiilor și mesaje pe care aceștia nu doresc să le transmită, însă inconștient o fac.
Este important ceea ce vede copilul în familie legat de ideea de independență. Cum îmbrățișează părinții această idee? Se pot descurca și separat, unul fără altul sau există o anumită dependență pe care unul o manifestă și celălalt i-o întreține?
Atitudinea față de noutate este una deschisă sau zona de confort și siguranță este arareori părăsită? Părinții care au ajuns hiperprotectori din cauza propriilor convingeri negative legate de lumea înconjurătoare, pornind cu cele mai bune intenții, pot înfrâna dezvoltarea independenței copiilor.
De aceea, cele mai potrivite atitudini sunt cele de încurajare a explorării și de ghidare, aceste nevoi fiind îndeplinite atunci când ei se află conectați la propii copii.
De Ștefania Voia, psihoterapeut
Tel: 0726.191.255
www.stefaniavoia.ro
Foto: shutterstock.com
