Cum ne ajutam copilul sa isi depaseasca timiditatea
Ne dorim ce este mai bun pentru copiii nostri, iar timiditatea deseori ne atrage atentia. Pentru ca nu am vrea ca cei mic sa fie neincrezator si temator, iata cum il putem ajuta.
Repertoriul emotional
Timiditatea este o componenta a stilului emotional si, in ultima instanta, timiditatea este o functie a capacitatii de reglare emotionala. Iar capacitatea de reglare emotionala este sarcina principala de parenting pe care o avem in vedere cand evaluam „daca sunt un parinte bun sau nu”.
Stilul emotional este o rezultanta a imbinarii dintre natura si mediu: chiar daca un copil are o predispozitie genetica spre un temperament anxios, el nu ve dezvolta acest comportament daca mediul este relaxant, sigur şi incurajator.
Un copil predispus genetic la timiditate nu va consolida aceasta vulnerabilitate si nu o va transforma in trasatura de personalitate prin intarire, daca timiditatea sa nu este sustinuta ci este incurajat (nu presat) sa dezvolte comportamente alternative pozitive.
Mediul modeleaza genele, iar creierul este plastic pe toată durata vietii. Deci, nu te speria, pentru ca sunt (din fericire!) multe lucruri pe care le poti face pentru a-ti ajuta copilul sa dezvolte un repertoriu emotional functional.
Cum se manifesta timiditatea copilului
In general, numim timizi copiii care manifesta un comportament lipsit de indrazneala, care sunt sfiosi, rusinosi sau care nu au suficienta (in opinia noastra) incredere in sine.
In primul rand, asigura-te ca definesti corect timiditatea si ca nu aplici o eticheta care nu se potriveste copilului tau.
Retine ca pentru copii etichetele sunt foarte puternice si au un impact uneori decisiv: ei se definesc usor cu ceea ce li se spune ca sunt.
Nu orice comportament de tipul pasiv sau mai linistit este timiditate. Abtine-te sa il numesti „timid” in fata celorlalti, mai ales cand este de fata.
De asemenea, asigura-te ca nu ai de-a face cu un comportament reactiv la o trauma (pierdere, accident, bullying, divort, certuri familiale, rivalitate intre frati).
Verifica daca timiditatea nu este de fapt punerea in act a unui temperament mai lent sau a unui caracter introvert.
Multi astfel de copii nu au de fapt nicio problema cu stima de sine dar exista riscul sa dezvolte astfel de probleme prin introiectia unei etichete gresite. Unii copii au nevoie de mai mult timp sa gandeasca, asta este tot.
Rabdarea este importanta
Ai grija sa inveti sa iti descoperi copilul si sa te conectezi cu entuziasmul pe care ti-l aduce orice noutate pe care o afli despre el.
Nu incerca sa il incadrezi intr-un tipar prestabilit despre ce/cum ar trebui sa fie, sa gandeasca, sa se poarte.
Descopera cine este, ce potential are, ce viseaza, ce il pasioneaza, ce ritm interior are. Si ai grija, timiditatea este sora cu rusinea.
Empatie si caldura
Atunci cand copilul evita contactul vizual, are mai degraba tendinta de a se retrage si de a se izola, nu are initiativa in grupuri si experimenteaza emotii care merg de la furie la frica este posibil ca el sa se fi retras intr-o carapace protectiva pentru „a nu fi vazut”.
Are nevoie de multa caldura, empatie si iubire din partea ta pentru a incepe sa se simta in siguranta si pentru a incepe sa iasa de acolo.
Reprosurile, etichetarile, expunerea nu vor face decat sa il inhibe si sa il impinga si mai mult spre retragere. Imbratiseaza-l.
Aminteste-i de ce il iubesti: pentru ceea ce este nu pentru ceea ce trebuie sa fie (mare atentie la iubirea conditionata!).
Actiunea celor din jur
Verifica daca invata sau activeaza intr-un mediu ostil sau a trait experiente umilitoare. Scoala si grupul de egali pot fi medii care sa il expuna la astfel de experiente.
Nu il presa. Rasplateste şi sustine orice forma de afirmare, curajul, initiativa, entuziasmul dar nu penaliza lipsa acestora. Mai degraba exploreaza alaturi de el lumea lui interioara pentru a afla cauza.
Abtine-te sa il compari cu altii „mai buni” intr-un fel care sa il descurajeze si sa para penalizator. Ofera-i mai degraba modele neutre, care sa nu fie dintre persoanele cunoscute: personaje de poveste/film, muzica, personalitati.
De la acestea lasa-l pe el apoi sa isi aleaga exemple de comportament, atitudine, precum si valorile pe care poate sa le introiecteze pentru a se dezvolta si pentru a-si consolida imaginea de sine si forta eului.
Un mediu afectuos
Ajuta-ti si invata-ti copilul sa se simta mandru pentru ceea ce este si nu rusinat pentru ceea ce (inca) nu poate sau nu este.
Sustine-i afectul pozitiv prin incantare, entuziasm, speranta, curiozitate si invata sa modelezi afectul negativ (teama, neincredere, dezamagire, tristete). Incearca sa fii un parinte hranitor dar nu sufocant, si fii uneori critica dar intr-un mod constructiv.
De asemenea, limiteaza expunerile. Nu povesti tuturor rudelor, vecinilor, prietenilor si colegilor dificultatile lui, esecurile lui, oricat de greu ti-ar fi si oricat de multa nevoie ai avea sa te descarci. Pentru aceasta, apeleaza la serviciile unui consilier sau terapeut.
Este foarte dificil pentru un copil timid sa fie in permanenta expus si confruntat cu provocarile lui. Rusinea creste cu atat mai mult cu cat publicul este mai mare iar copilul se va inhiba din ce in ce mai mult.
Lucru in echipa
Incearca sa afli parerea lui, ce simte si modul in care el percepe felul in care tu impartasesti cu ceilalti lucruri despre el, chiar si in ceea ce priveste succesul.
Daca prezinti altora succesul lui fa-o in asa fel incat sa fie clar ca este o realizare a lui, astfel el va capata incredere in sine.
Incearca pe cat posibil sa nu intaresti simbioza mentala prin formulari frecvente de tipul „noi am luat azi o nota mare”, „noi am castigat locul x la concurs”, „noua ne-a aparut un cos pe fata”.
Copilul are nevoie de autonomie, iar castigarea acesteia este una dintre „sarcinile” cele mai importante ale copilariei. Sustine-l, nu ii pune piedici.
Nu te sfii sa iti recunosti greselile si sa ii ceri iertare atunci cand ai gresit, chiar daca trebuie sa o faci in public.
Copiii au nevoie si au dreptul sa fie respectati, iar in cazul acesta prezenta „publicului” ajuta, spre deosebire de cazul mentionat anterior (rusinea la expunere negativa).
Permite-i sa isi manifeste individualitatea, oricat de diferit ar fi de ceea ce crezi, simti sau astepti tu de la el. Aminteste-ti mereu ca un copil este o fiinta de sine statatoare, cu un drum propriu in viata.
De Florentina Mandoc, psihoterapeut individual integrativ, cuplu EFT, trauma EMDR, Pitesti
Tel.: 0740.034.940
www.totulpoatefisialtfel.wordpress.com
Foto: 123rf.com
