Cum disciplinezi un copil care ii loveste pe colegii de gradinita?
De multe ori copiii fac aceste gesturi, pe care noi le interpretam ca agresive, din dorinta de a-si ‘testa’ fortele cu ceilalti, de a-si cunoaste limitele lor precum si pe ale noastre, actioneaza, observa si invata prin consecinta.
Alteori, aceste comportamente pot fi cauzate de ceea ce vad sau au invatat din mediul natural: famile, sau din cel social: in parc, pe strada etc.
Nici programele TV, jocurile si nici chiar desenele animate actuale nu ne fac viata mai usoara, ele propunandu-le, culmea, exact asemenea comportamente, pe care noi apoi le dezaprobam. Prin urmare, orice asemenea comportament, de fapt, ne comunica’noua ceva.
Daca suntem educator si unul dintre copiii din grupa are asemena comportamente, trebuie sa urmarim cum se manifesta ele, cand este un comportament generalizat, ii agreseaza pe toti copiii sau doar pe unii, si atunci de ce?
Cum putem preveni asemenea comportamente in grupa? Uneori, in asemenea situatii, doar prin atenta pozitionare a copiilor la mesele de lucru sau la activitati (cine sta langa cine), putem elimina potentialele conflicte. Totul are o cauza, o justificare si o solutionare.
Daca suntem parinte si ni se aduce la cunostinta comportamentul agresiv al copilului, ar trebui sa discutam la randul nostru cu educatoarea, sa aflam in ce context s-a intamplat episodul, daca este ceva frecvent etc.
Totodata, daca suntem sinceri cu noi, poate ar trebui sa ne ridice niste semne de intrebare personale, sa ne puna chiar probleme de ordinul: poate acasa nu are mereu cele mei bune modele, poate nu ii supraveghem suficient de indeaproape preferintele si programele TV sau nu petrecem suficient timp de relationare si joaca cu copilulu nostru.
Cauzele pot fi diverse, totusi sa nu uitam ca factorul cheie, generatorul tuturor acestor intrebari este copilul. In orice context, cel mic trebuie sa stie ca este iubit si daca nu aprobam ceva din ceea ce face, aceasta este fapta si nu pe el in sine.
Niciodata nu trebuie sa amenintam copilul, sau sa il santajam emotional: „Daca mai faci lucrul X nu te mai iubesc”, intrucat este cel mai rau lucru pe care il poate auzi, iar noi prin interventiile pedagogice sau terapeutice dorim sa remediem fapta si nu copilul.
Autor: psiholog Mihaela Neagu (0744676407)