Cum gestionăm agresivitatea copilului față de unul dintre părinți
Atunci când agresivitatea copilului este îndreptată către unul dintre părinți, trebuie să găsim metoda cea mai potrivită pentru a gestiona situația și a repara această relație. Detalii de la psihoterapeutul Ana Pantazescu.
Citește și:
Stilul de parenting pe care trebuie să îl eviți
Pedeapsa nu rezolvă nimic, colaborarea da
Se întâmplă uneori să te găsești în situația în care copilul se comportă complet diferit cu tine față de cum se comportă cu soțul, soția sau pertenerul, și anume cu agresivitate. Care sunt cauzele pentru un asemenea comportament și cum îl putem gestiona?
Cauzele comportamentului agresiv la copil
Înainte de a discuta care sunt cauzele, este necesar să subliniez faptul că un copil se comportă agresiv, ci nu este agresiv! Este diferența dintre verbul “a face” versus “a fi”.
Cauzele însă pot fi multiple. Dacă este vorba despre un copil sub trei ani, vorbim în primul rând și despre incapacitatea adecvată de a-și exprimă emoțiile, nevoile, dorințele, adică verbal. Pentru cel mic acest decalaj de înțelegere în comunicare poate fi frustrant.
Nu este însă sigurul motiv; putem să mai vorbim și despre dorința lui de cunoaștere a mediului încojurător care nu este satisfăcută, faptul că o jucărie nu funcționează așa cum se aștepta el să funcționeze (există motive seriose pentru care producătorii de jucării pun pe cutie vârsta pentru care este destinată, nefiind vorba doar de pericolul de a înghiți părți componente!), lipsa de atenție dorită, etc.
Toate acestea îl fac să se exprime atunci când simte frustrare, adică oricând o nevoie nu este îndeplintă, sau îndeplinită adecvat, să dea din mâine și picioare, să lovească, să muște chiar!
Dacă este vorba despre un copil mai mare, adică între trei și 18 ani, nevoile de mai sus sunt circumscrise vârstei, ca de exemplu nevoia de socializare, de apartenența, de explorare, de control, de autodefinire, etc., cu mențiunea că aici avem o cale optimă de exprimare, cea verbală.
În acest caz comportamentul agresiv poate să se evidențieze prin ignorare, injurii, obiecte trântite, țipete, crize de plâns, etc.
Agresivitatea orientată către unul dintre părinți
Este posibil că părintele față de care se manifestă comportamentul agresiv fie este prea autoritar cu copilul, și cel mic reacționează pe idea „și eu sunt unic!” sau „nu îmi spui tu mie ce să fac”, fie nevoile sale sunt atât de neîndeplinite de către acest părinte încât cel mic nu știe cum să i le ceară.
Dacă vorbim despre un copil mic sunt mari șanse că acesta să nu fi fost învățat să își exprime sentimentele în mod adecvat, mai ales că cei mici nu știu exact cum să reacționeze la ceea ce simt în corp, creierul lor fiind încă incomplet dezvoltat.
De exemplu, dacă vine acasă părintele respectiv după o lungă perioadă în care a lipsit, cel mic poate reacționa cu plânsete, ba chiar prin a-l lovi.
Este modalitatea lui de a-și exprimă bucuria! Sună ciudat, însă așa cum este vorba aceea „De la ură la iubire e doar un pas”, așa este și cu un copil care nu știe încă ceea ce simte.
Gestionarea comportamentelor agresive ale copilului
Soluția este să îl liniștim luându-l în brațe dacă ne dă voie, altfel ne coborâm la nivelul lui, și îi explicăm că de fapt ceea ce simte e fericire, și că ea se exprimă altfel: luându-l în brațe pe părintele care a venit, strângându-l la fel de tare și poate, de ce nu, și cu un pupic pe obraz. În timp ce explicăm, și facem, că să îi oferim astfel un model.
Dacă e vorba despre un copil mai mare, facem același lucru. Însă, cu cât este mai mare cu atât avem mai multe posibilități.
Putem, totodată, să purtăm o conversație cu copilul și să îi spunem că ne doare când are asemenea comportamente, învățându-l astfel și empatia; apoi să îl întrebăm dacă vrea să ne spună ceva și nu știe cum, propunându-i ca împreună să găsiți o cale viabilă de exprimare pentru amândoi.
Nu respingeți copilul, acceptați-i emoțiile, validați-i-le, și găsiți împreună soluții.
Nu uitați că voi sunteți adulții și nu este în regulă dacă vă pierdeți cumpătul, dar aveți dreptul să fiți suferizi, însă chiar și așa, spuneți copilului: „Îmi pare rău că nu sunt lângă tine așa cum ai nevoie. Promit că o să fac tot posibilul să se schimbe asta!”. Iar pentru a avea succes… țineți-vă de promisiuni!
De Ana Pantazescu-Ana, psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competențe în terapia schemelor, terapie sistemică de familie și cuplu.
Tel: 0745.042.389
Foto: shutterstock.com
