Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent
Odată devenit adolescent, copilul, treptat, se îndepărtează de noi, iar relația cu el suferă transformări. Prin prisma trăirilor noastre, putem eticheta eronat anumite relații ale lui ca fiind toxice. Iată unde există semnale de alarmă și unde… greșim.
Citește și:
Cum încurajăm comunicarea cu un adolescent
Cât să acorzi libertate și cum să pui limite copilului tău adolescent
Adolescența este acea vârstă pe care o resimțim ca fiind dureroasă, copilul nostru începând să nu mai fie atât de mult al nostru, ci al lumii.
E greu de descris sentimentul pe care îl încerci când acel copil care se lăsa cald în brațele tale când era sugar, care a făcut mai apoi din tine centrul universului lui, dedicându-ți fiecare victorie și fiecare descoperire, îți întoarce acum liniștit spatele și nu mai e atât de importantă pentru el părerea ta. Vestea bună e că aprecierea ta contează în continuare.
Când ne îngrijorăm pentru relațiile pe care copilul nostru adolescent le are cu oameni străini, avem nevoie să știm ce înseamnă vârsta adolescenței în termeni de schimbare.
Așa înțelegem mai bine prin ce trece el, putând astfel să intervenim calm, în cunoștință de cauză, și să-l păstrăm alături de noi, chiar dacă el este parcă tot mai departe. În acest sens, este bine să luăm în calcul atât dezvoltarea lui biologică, cât și nevoia de autonomie.
Dezvoltarea corporală
Corpul copilului tău atinge brusc dimensiunile de adult, dar înăuntru toți (în afară de el) știm că e tot un copil. Acum, acest copil are de integrat noua imagine, ceea ce nu e tocmai simplu.
Dacă se plânge de cum arată și împărtășește cu prietenii acest gen de probleme, e firesc. Are emoții și fantasme intense, caută obținerea intimității cu ceilalți pe baza identității sexuale, se preocupă de viața sexuală și de relațiile sexuale.
Se poate întâmpla să facă alegeri cu totul neașteptate. Dacă are prieteni cu care împărtășește toate acestea într-un fel care poate te supără, măcar nu te îngrijora: e normal.
Atingerea autonomiei personale
Adolescența e vârsta depășirii inferiorității copilului. Acum are loc ieșirea din siguranța familiei și dobândirea autonomiei personale, fundamentarea încrederii în credințele și acțiunile proprii, precum și a responsabilității față de acestea. Dacă are prieteni cu care a început să discute afaceri sau politică nu e decât dorința de a fi adult.
Relațiile toxice
Pentru a evalua corect relațiile copilului nostru, ar trebui să știm mai clar când anume o relație devine toxică. În acest sens, iată câteva repere:
O relație este toxică, atunci când persoana respectivă este nerespectuoasă, agresivă sau pasiv agresivă (adică manifestă dispreț, insultă, e nesinceră, face reproșuri, manipulează, culpabilizează etc.).
De asemenea, când totul (ex.: teme de discuție, activități) este despre nevoile, suferințele, problemele, preocupările lui/ei, niciodată ale copilului tău.
Toxicitatea apare și atunci când regulile sunt respectate unilateral: numai unul are toate permisiunile și numai celălalt are toate obligațiile sau când relația cere atât de mult, încât toate celelalte relații, ocupații, mici/mari pasiuni, vise, planuri pălesc sau dispar.
O altă situație similară apare când unul cere foarte mult, iar celălalt doar oferă foarte mult, așa încât e limpede cine este epuizat.
O relație este toxică nu doar prin faptul că vă sechestrează copilul (ceea ce nu e neapărat rău în sine), dar un prieten toxic îi va induce trăiri epuizante cum ar fi: vinovăție (prin șantaj emoțional, culpabilizare), frustrare, furie generalizată, agitație.
Relații interpretate superficial ca fiind toxice
Ca părinți, deseori suntem supraprotectori cu copiii și chiar greșim având impresia că „știm ce este mai bine pentru ei”.
Să nu uităm că și noi suntem oameni cu defectele și neajunsurile noastre și, deseori, proiectăm asupra relațiilor copilului trăiri, convingeri sau nevoi pe care noi le avem în relațiile noastre.
Deși este copilul nostru, nu este copia identică a lumii noastre interioare, iar dorințele și nevoile lui pot fi diferite. Totodată, noi privim totul prin prisma nevoilor unui adult și nu gândim și simțim ca un adolescent.
În consecință, greșim dacă respingem o persoană din anturajul copilului pentru că „nu ne place și gata”, fără nici un alt motiv care s-ar găsi pe lista anterioară a relațiilor toxice.
Interpretăm greșit și când, deși „își pierde tot timpul cu aia/ăla”, e la fel de vesel sau chiar mai vesel, se simte bine și are spor la învățat sau la lucru cel puțin tot atât cât avea și înainte.
Trebuie să urmărim dacă relația ne schimbă în bine copilul (se trezește mai devreme, e mai binevoitor cu fratele mai mic, învață mai bine, etc.);
Etichetăm eronat un prieten (presupus a fi toxic) atunci când nu are însușiri toxice: nu practică șantajul emoțional, nu este nepoliticos, agresiv, pasiv agresiv, nu observați o creștere a agitației, frustrării furiei la copilul vostru.
E bine să ne adresăm o întrebare-cheie foarte importantă: dacă fiul/fiica mea adolescent/ă se află într-o relație toxică, e pentru că aceasta îi oferă ceva de care are nevoie.
Întrebarea este: ce își dorește din ceea ce îi oferă prietenul toxic? Ce anume primește copilul din această relație? Răspunde la această întrebare și vei avea un indiciu despre ce i-ai putea oferi.
În fiecare caz în parte, e altceva de făcut. Se poate spune sigur că împotrivirea fățișă (interdicția de exemplu – „să nu te mai prind cu aia/ăla!” – sau ironia) este calea sigură care duce la o și mai mare îndepărtare și are cu precizie efectul invers celui dorit.
Poți cere ajutorul dacă nu reușești singură să găsești o cale de a interveni. Iar în acest sens, sprijinul unui psihoterapeut poate deveni resursa necesară pentru a înțelege mai bine situația pe care o trăiești.
De Dana Anghel, psiholog, psihoterapeut automon,
Tel.: 0724.909.008
Facebook: unlocpsihologic
Foto: shutterstock.com
