Cum isi aleg tinerii drumul in viata

Alexandra Apolozan este psihoterapeut si se ocupa de tinerii care isi cauta un drum in viata. Intre „eu stiu ce e mai bine pentru tine“, auzit atat de des de catre adolescenti de la parinti, si „nu stiu ce facultate vreau sa fac“, exista cei care afla pe parcurs, dintr-un seminar despre alegerea profesiei.

Psychologies: Ce dificultati au tinerii in alegerea profesiei?

Alexandra Apolozan: Imposibilitatea de a-si evalua propriul potential, aptitudinile si inclinatiile. Acest lucru se intampla din cauza lipsei de exercitiu in aceasta directie. Sunt dezinformati. Fie ca vorbim despre facultati sau cerintele unor viitoare locuri de munca, ei se afla in situatia de a decide in necunostinta de cauza viitorul.

Ii ajuta sistemul scolar sa le depa­seasca?

A.A.: Din pacate, nu! Exista totusi cativa profesori in anumite scoli care au aceasta deschidere catre nou. Insa sunt prea putini pentru cati elevi au nevoie. Profesorii o fac din proprie initiativa, la ore de dirigentie sau sporadic, atunci cand mai au zece minute dintr-un curs. Ii apreciez extrem de mult pentru efort.

Psihologul scolar nu este intalnit in toate unitatile de invatamant. Cat despre activitati orientate in aceasta directie, nici nu se pune problema, sunt neglijate sau chiar ignorate. Avand activitati de dezvoltare personala in licee, eu m-am confruntat de multe ori cu reticenta cadrelor didactice.

Sistemul de invatamant cu o abordare mult prea teoretica nu lasa loc in programa scolara pentru astfel de activitati si, pe de-o parte, pozitia profesorilor este de inteles. Probabil ca schimbari ar trebui sa se produca pe mai multe paliere.

 Ce se intampla cand parintii aleg meseria fiului sau a fiicei? Puteti povesti un caz de acest gen intalnit in terapie?

A.A.: Discutand cu parinti din diferite categorii sociale, am concluzionat ca toti isi doreau ce-i mai bun pentru copilul lor. Se intampla uneori ca parintii sa considere ca „ce-i mai bine pentru copil“ stiu doar ei, parerea tanarului fiind invalidata. O astfel de abordare il afecteaza intr-o masura mai mica sau mai mare, in functie de structura lui.

De cele mai multe ori, am intalnit situatii in care au existat conflicte majore in familie din aceasta cauza, insa am intalnit si tineri care au luptat cu toate fortele pentru a-si sustine alegerea pana cand parintii au acceptat.

Ambele cazuri sunt nefavorabile, pentru ca un astfel de context lasa tanarului senzatia de nesiguranta, afectandu-i chiar si stima de sine. Acesta nu se simte sustinut si apreciat si este posibil ca parcursul sau profesional sa fie insotit mereu de o neincredere si o constanta indecizie.

In situatia in care copilul se conformeaza deciziei parintilor, desi aceasta contravine dorintelor sale, e ca si cum parintele vine si anuleaza intreaga personalitate a tanarului, o eticheteaza drept „neconforma“ asteptarilor lor.

Am avut un caz, al unei domnisoare din provincie, studenta in anul trei la Medicina. S-a inscris la Medicina pentru ca asta a fost dorinta parintilor sai, insa ea isi dorea sa faca actorie. Si-a exprimat dorinta la un moment dat, insa parintii sai nici nu au auzit-o.

In anul doi s-a inscris si la actorie, fara ca parintii sa stie. In momentul discutiilor, fata se confrunta atat cu o oboseala fizica si psihica constanta din cauza solicitarii ambelor facultati, cat si cu puternice sentimente de vinovatie.

Spunea constant cat de incapabila se simte, ca parca nu poate face fata niciunui loc, exprimandu-si puternice sentimente de dispret fata de prima alegere, medicina, cea care, spunea ea, sta in calea visului ei.

Se culpabiliza ca nu a avut mai multa putere sa-si sustina alegerea in fata parintilor, dar o incercau si sentimente de nesiguranta, de neincredere in sine, gandindu-se ca, probabil, parintii ei stiu mai bine.

V-ati lasa pe mana unui medic care nu este dedicat meseriei lui? Eu, nu! Asta se intampla cand parintii aleg in locul copiilor: apar multe trairi negative in interiorul tanarului si acestea se pot amplifica atunci cand el va ajunge un adult in locul nepotrivit.

Intr-o lume ideala, cum ar trebui sa se desfa­soare orientarea profesionala a tinerilor?

A.A.: Intr-o lume ideala nu stiu… Dar stiu cum ar trebui sa arate in Romania anului 2014. Intr-un context social in care solicitarile posturilor sunt tot mai mari, unde competitia este acerba, unde tot mai multi oameni se lupta sa fie bine pregatiti profesional, ceva trebuie sa faca diferenta.

Eu con­sider ca este „omul potrivit la locul potrivit“. Iar atunci cand stii pentru ce esti potrivit, o parte „din munca“ este deja facuta. In orientarea profesionala a tinerilor ar trebui sa existe programe de acest fel, individuale si de grup, in fiecare scoala si liceu.

Bine structurate, organizate si obligatorii, astfel incat cel putin o data pe saptamana fiecare clasa sa beneficieze de indrumarea unui psiholog. Faptul ca un copil urmeaza un profil de mate-info in liceu nu este un indicator ca acesta va accesa in continuare aceeasi arie.

Si atunci, el cum va sti ce alte posibilitati are? As investi cu mai multa putere psihologii scolari, acestia putand deveni facilitatori in luarea unor decizii.

Ghidarea copii­lor trebuie sa se orienteze pe mai multe aspecte: cunoasterea si autocunoasterea potentialului fie­­caruia pentru a alege o profesie corespunzator aspiratiilor, valorilor, intereselor si aptitudinilor, dezvoltarea stimei de sine, a increderii in sine, dezvoltarea abilitatilor sociale, stimularea comportamentului decizional, cunoasterea strategiilor de cautare a unei facultati si a tehnicilor de cautare a unui loc de munca.

Ce se intampla cand sunt derutati si nu stiu ce sa aleaga?

A.A.: Aleg oricum! Urmeaza exemple, colegi mai hotarati, parerea parintilor sau, pur si simplu, vizeaza domenii pe care ei le considera mai usoare sau despre care au auzit ca ar fi „banoase“.

Sunt putini elevi de liceu care isi acorda un an de gandire. Ce se intampla depinde foarte mult de individ: unii ajung sa se adapteze si chiar sa le placa facultatea la care au ajuns, altii, adunand mai multe informatii, renunta si se inscriu la alte facultati, care satisfac intr-o mai mare masura asteptarile lor.

Ce se intampla daca ei constata ca au ales gre­sit? Ca s-au dus la liceul sau facultatea care nu le place?

A.A.: De cele mai multe ori, con­sti­entizarea unei alegeri gresite se face in urma trecerii liceu-facultate, mai degraba decat scoala generala-liceu, insa, oricum ar fi, nimic nu este ireversibil din punct de vedere practic.

Daca copilul a intrat intr-o clasa de mate-info, insa nici nu-i place, nici nu se descurca foarte bine la matematica, se poate muta la o clasa de filologie. Daca tanarul a terminat liceul si a dat la o facultate nepotrivita, se poate transfera/muta/renunta.

Insa nu aceasta este problema care se ridica, ci, mai exact, ce impact au aceste mutari, decizii, renuntari, cum ii afecteaza copilului echilibrul interior, care este gradul de frustrare care poate aparea sau care este costul energetic, psihic, emotional. Acestea sunt aspectele de luat in seama si in urma carora se justifica existenta unor programe de orientare vocationala.

Exista programe oficiale de orientare vocatio­nala in Romania? Cum arata ele? Sau cum ar arata, daca ar fi?

A.A.: Concret, nu am auzit si nici nu am vazut sa se desfasoare astfel de programe in unitatile de invatamant, intr-o maniera oficiala. Cu toate acestea, inainte de a lansa atelierul meu de orientare vocationala pentru adolescenti am cercetat domeniul si am constatat ca, de-a lungul anilor, au mai existat incercari de implementare a unor astfel de programe, fie de catre inspectoratele scolare ale diferitelor judete, fie de catre asociatii si fundatii.

Se pare insa ca nu cu prea mult succes, din moment ce, in prezent, nevoia inca exista. De la nevoie, a aparut cererea si, de aici, a pornit ideea workshop-ului meu. Cum intentia sistemului de invatamant nu este foarte clara si consecventa, aceasta arie de dezvoltare ramane in mainile parintilor, pentru moment.

Alexandra Apolozan este psiholog  consiliere si sanatate mintala, ingrijirea copiilor la clinica Psihostability, tel.: 0768 032085