Cum le vorbim copiilor despre moarte

Moartea sau „marea trecere“ este un fenomen natural, despre care putini adulti pot vorbi deschis, cu calm si acceptare. Un subiect ce nu mai trebuie sa fie tabu sau confuz, ci tratat corect, cu beneficii atat pentru parinte, cat si pentru copil. Psihologul Andreea Raduta detaliaza.

 

Probabil ca fiecare s-a lovit de tristetea disparitiei unui bunic, sau plecarea mult mai devreme dintre noi a unui parinte sau frate. Ciclul vietii are doar un singur sens si daca uneori noua, ca adulti, ne este greu sa il asumam si ne tulbura, pentru copii este cu atat mai dificil. Unii parinti aleg varianta ingerasilor, a Raiului, altii prefera sa inventeze schimbari de domiciliu in indepartate tari straine, in speranta ca fiul sau fiica, fiind foarte mica, va uita de prezenta respectivei persoane si nu va mai pune intrebari.

Altii, devastati de pierdere, supraresponsabilizeaza copilul prin fraze de genul: „Daca tati nu mai e, tu ai ramas barbatul in casa“ sau creeaza, involuntar, un sentiment de abandon: „Acum am ramas singuri“. Gestionarea si explicarea plecarii din aceasta viata a cuiva drag trebuie sa se faca cu tact, sinceritate, si fara a crea temeri care vor creste si ele odata cu copilul. Ghid pentru abordarea corecta a unui subiect delicat.

 

Puterea exemplului

Inca de la varsta de trei-patru ani, marcata profund de cunoscutele „de ce“-uri, copiii nostri ne pot bombarda cu diverse intrebari, printre care isi fac firesc aparitia si cele legate de viata si de moarte. Ca parinti, este bine sa fim pregatiti si sa le prezentam micutilor realitatea intr-o maniera cat mai fireasca, neanxioasa, apeland chiar si la exemple plastice, usor de inteles, din natura, cum ar fi ciclul de viata al unei plante.

 

Manifestarile doliului

Ca si adultul, copilul va trece printr-o perioada de doliu. In cazul acesteia, copiii se pot manifesta extrem de diferit: fie prin apatie, mutism, dezinteres pentru scoala si ce se intampla in jurul lor sau prin tristete, plans, furie si manifestari violente. Ar fi de dorit ca parintii sa inteleaga suferinta copilului, sa o accepte si astfel sa-i dea voie acestuia sa fie trist sau furios, pentru a facilita descarcarea si eliberarea de emotiile negative pe care le simte. Fara exteriorizarea emotionala, copiii pot trece prin blocaje, energia lor psihica poate stagna si depasesc mult mai greu perioada de doliu.

 

Exprimarea simbolica a durerii

Exprimarea simbolica este indicata pentru copii, ca sa isi revina mai usor dupa moartea cuiva drag. De exemplu, ii putem incuraja sa faca un desen, sa modeleze sau sa realizeze un colaj in care sa isi exprime sentimentele. Este bine daca le dam voie sa vorbeasca despre persoana care a murit, sa se uite pe fotografii sau sa povesteasca amintiri. Vom tine cont intotdeauna de starea emotionala a copiilor si de momentul in care ei se vor simti deschisi si pregatiti sa faca aceste lucruri. Astfel, copilul poate accepta mai usor paradoxul disparitiei fizice a unei persoane iubite, pastrand vie legatura emotionala, sufleteasca cu aceasta.

 

Cat si ce le spunem

Psihanalista Françoise Dolto considera ca intotdeauna trebuie sa le spunem copiilor adevarul, oricare ar fi acesta. Ei au dreptul sa cunoasca ce se intampla cand moare cineva drag, sa li se spuna imediat si pe intelesul lor despre ce este vorba, pentru a-si da glas tristetii. Sub nicio forma copiii nu trebuie mintiti sau amagiti. Este benefic si terapeutic pentru ei sa vorbim despre suferinta pe care o simt, deoarece „pulsiunile activate se calmeaza datorita intalnirii cu cineva care asculta” (Françoise Dolto).

Este bine sa transmitem cat mai des cu putinta mesaje de genul „ sentimentele tale sunt importante pentru mine si imi voi face timp sa le ascult“. De asemenea, trebuie sa retinem ca majoritatea copiilor care au suferit pierderi pastreaza dispozitia de doliu si durere in primele sase luni dupa eveniment, iar pentru ei nu este usor sa parcurga drumul refacerii si restructurarii dupa deces. Daca este nevoie, cel mic poate urma si o psihoterapie, cu ajutorul unui specialist, pentru a integra pierderea suferita si a incepe procesul de vindecare sufleteasca.

 

Cum le explicam moartea

Indiferent de varsta copilului, explicatiile date fenomenului mortii trebuie sa fie clare, directe si concrete. Chiar si adolescentii apreciaza acest lucru. Este preferabil ca aceste discutii sa aiba loc inainte ca un deces sa survina in familie. Copilul poate fi pregatit citindu-i o carte, ducandu-l sa viziteze un cimitir, folosind exemple din natura.

Orice copil care nu a mai fost la o inmormantare, are nevoie de o pregatire psihologica prealabila serioasa. Copiii sub sase ani cred ca moartea e reversibila, astfel incat este bine sa le dam explicatii clare, extrem de concrete, la nevoie, repetate, cum ar fi: „Bunicul tau a murit. Corpul sau nu mai functioneaza. Nu mai respira, nu mai mananca si nu mai poate vorbi“.

In functie de credinta lor, parintii le vor spune copiilor si lucruri importante legate de Viata de Apoi. Este important sa le explicam in ce consta ritualul inmormantarii si ce rost are. De exemplu: „Vor fi multi oameni la inmormantare, care l-au cunoscut si au tinut la bunicul tau. Multa lume va plange si va fi trista acolo. Este ceva normal sa plangi la o inmormantare“.

De asemenea, copiii mai mici se pot astepta ca, dupa inmormantare, corpul celui ingropat sa fie dezgropat. Aceasta, deoarece copiii mici, frecvent, ingroapa lucruri si apoi le dezgroapa. Li se poate da un raspuns simplu de genul: „Odata ce corpul unei persoane e ingropat sub pamant, acolo va ramane“.

 

Participarea la ceremonia inmormantarii

Parintii ii pot spune copilului: „Ne-am bucura sa fii alaturi de noi la inmormantare, dar daca nu vrei sa vii,asta e“. Specialistii in doliu infantil considera ca e bine ca cei mici sa fie incurajati, nu fortati, sa participe la inmormantare. Majoritatea copiilor doreste sa mearga atunci cand realizeaza ca intrega familie va fi prezenta.

Este important ca parintii sa le dea copiilor de ales. Cel mai bine fac fata situatiei copiii care simt ca au libertatea de a alege. Acest lucru „le confera copiilor sentimentul controlului intr-un moment in care totul in jurul lor pare complet scapat de sub control“, spune psihologul Alan Wolfelt, specialist in doliu infantil.

Pentru a putea lua o decizie, copiii au nevoie de informatii si explicatii despre ce este o inmormantare si ce urmeaza sa se intample. Este important sa li se ofere raspunsuri concrete la intrebari cum ar fi: „Cine va participa la inmormantare?“, „ce urmeaza sa se intample acolo si in ce ordine?“, „unde si cand va avea loc inmormantarea?“, „de ce se fac anumite lucruri, cum ar fi aducerea florilor si luarea mesei in grup?“ etc.

Copiii de toate varstele, ca si adultii, au nevoie sa cunoasca realitatea mortii, sa imparta durerea si pierderea suferita cu ceilalti si sa isi aminteasca de persoana care a murit. Specialistii in doliu infantil considera ca a tine copiii departe de inmormantare poate inhiba procesul doliului si acceptarea pierderii. Se adapteaza mai bine copiii care pot participa, vedea, atinge si simti astfel ca fac parte din realitatea inconjuratoare.

Altminteri, exista riscul ca ceea ce copilul isi imagineaza, sa fie mult mai rau decat adevarul. Profesionistii considera astazi ca pana si un copil de trei ani poate merge la inmormantarea cuiva iubit. Parintii pot desemna o persoana foarte apropiata de copil, eventual ruda, care sa stea alaturi de cel mic pe tot parcursul ritualului inmormantarii, sa ii raspunda la intrebari si sa il duca eventual acasa, daca este coplesit si nu mai poate sa stea pana la sfarsit.

 

Efectele pe viitor ale neintegrarii corespunzatoare a fenomenului mortii

Conform studiilor, copiii carora le-a fost cel mai greu dupa moartea cuiva drag, au fost aceia carora fie nu li s-a dat voie sa mearga la inmormantare, fie au fost fortati sa mearga. Copiii care nu au fost lasati sa mearga la inmormantare, pot simti ca nu au avut ocazia sa isi ia ramas bun de la persoana iubita. Pe de alta parte, copiii care au fost fortati sa mearga la o inmormantare, pot avea resentimente. Ei nu ar trebui sa fie fortati daca nu vor sa participe la ceremonie.

Orice abordare gresita a fenomenului mortii in copilarie poate avea efecte si asupra vietii de adult. Exista, din pacate, traume adanci din copilarie pe care adultul le poarta cu el, uneori toata viata. Exista adulti care se tem puternic de prezenta mortii si nu se simt in stare sa participe la inmormantari. Exista adulti care poarta in sufletul lor multa durere si tristete fata de cineva iubit pierdut in copilarie, in special atunci cand nu au fost ascultati si intelesi cand au fost mici si, ca atare, procesul doliului lor nu a fost incheiat.

 

Decesul parintilor sau al fratilor

In aceste cazuri extrem de dureroase, cand moare un parinte sau frate al copilului, acestuia i se va spune imediat adevarul, i se va explica situatia si i se va da de ales. Daca nu doreste sa participe la ritualul inmormantarii sau la o parte din acesta, nu va fi fortat, criticat sau facut sa se simta vinovat. Dupa inmormantare, i se va raspunde la orice fel de intrebari, si va fi sprijinit indiferent de momentul de timp sau contextul in care copilul isi va exprima liber emotiile.

In cazul mortii unui frate sau a unei surori, Françoise Dolto considera ca „o alta modalitate de manifestare a doliului este insusirea lucrurilor celuilalt. Daca copiii care continua sa traiasca, se pot bucura de unele obiecte ale copilului decedat, obiecte pe care si le doreau, trebuie incurajati“. In felul acesta, ramane ceva viu din copilul decedat, ceva ce le face placere celor vii si le sprijina evolutia. Astfel, viata merge mai departe.

 

Exprimarea suferintei parintilor in fata copilului

Exista parinti care vor sa isi protejeze copiii foarte mult si fie, de exemplu, nu le spun despre decesul unui bunic, fie incearca sa nu tradeze nicio urma de suferinta in fata copiilor. Insa cei mici simt oricum suferinta parintilor, lipsa lor de autenticitate, si pot deveni confuzi. Pot avea mari dificultati in acceptarea si intelegerea mortii, cu repercursiuni si in viata de adult.

Trebuie evitate extremele: a dramatiza in fata copilului, incarcandu-l cu o povara prea grea pentru el sau, pe de alta parte, a disimula, a pretinde ca totul este bine si nimeni nu sufera. Este normal daca parintii au momente in care plang ori suspina in fata copilului (la inmormantare, de exemplu), atat timp cat ii arata acestuia ca isi pot recapata controlul si pot fi ei insisi din nou.

 

Moartea drept abandon

Un copil poate simti abandonul si atunci cand parintii sai traiesc, dar sunt reci, absenti emotional in relatia cu el sau il trateaza ca pe un obiect. Abandonul poate fi trait de copil cand un parinte moare, si parintele supravietuitor nu se mai simte in stare sa se ocupe de nevoile sale emotionale, se impietreste si se indeparteaza pe termen lung de acesta sau cand moartea unuia ori a ambilor parinti survine brusc, neasteptat. Pe parcursul doliului, pentru a evita sentimentul de singuratate si de izolare a copilului, parintii pot avea grija sa comunice cu cel mic, sa ii arate ca ii inteleg durerea si sunt alaturi de el. Astfel, copilul se va simti in siguranta si protejat.

 

Greseli de evitat cand vorbim despre moarte

Cand le vorbim copiilor despre moarte, este important sa nu ii speriem, sa fim cat mai naturali si simpli in explicatii. Specialistii ne impartasesc faptul ca micutii nu au o teama innascuta de moarte. Aceasta teama este un raspuns invatat. De aceea, nu este nepotrivita nicio intrebare venita din partea lor in astfel de momente. Este bine sa le dam voie sa puna orice fel de intrebari, sa nu ii respingem. De asemenea, adultii trebuie sa aiba grija sa nu ii faca pe copii sa se simta vinovati prin intrebari de genul „de ce nu vrei sa mergi la inmormantare, nu ai iubit-o pe bunica?“.

Copiilor trebuie sa li se spuna imediat adevarul, mai ales daca au fost apropiati de persoana decedata. Ei nu trebuie mintiti sau amagiti cu explicatii de genul „bunica nu se simte prea bine“ sau „a plecat intr-o calatorie in strainatate si va sta mai mult acolo“. In aceste situatii, copiii se devitalizeaza intens, deoarece nu gasesc cuvintele necesare pentru a da glas tristetii lor. Exprimarea tristetii si a durerii de catre copii face parte din procesul emotional al doliului, si e necesara pentru integrarea pierderii suferite si inceperea vindecarii sufletesti.

 

AUTOR: PSIHOLOG ANDREEA RADUTA, PSIHOTERAPEUT JUNGIAN AUTONOM – WWW.EPSIHOTERAPIE.RO