Cum mai stam cu educatia

Recentul bacalaureat romanesc ne-a dat cosmaruri, fie ca avem sau nu copii. Stres enorm, incertitudine (ia sau nu ia Bacul?), nopti nedormite si toate astea pentru ca adolescentul sa mearga mai departe, pe un drum despre care nu ne mai intrebam cat de potrivit este.

Educatia pare sa nu mai preocupe pe nimeni dintre diriguitorii tarii noastre. Spe-cialistii in invatamant, cei care stiu ce trebuie facut, nu se afla in pozitii de putere, deci nu pot face mare lucru. Dar ce ar trebui facut? Ce s-a pierdut iremediabil? Facultatile romanesti se situeaza in topurile internationale undeva pe langa cele din Vietnam.

Auzim povesti de groaza despre profesori care conditioneaza notele bune de prezenta la meditatii acasa la ei. Adica profesori care practica santajul, profesori penali. Elevi agramati, politicieni agramati… Ani buni de reforma haotica au adus lucrurile aici. In acest dosar nu ne propunem sa rezolvam problemele educatiei, ar fi aproape imposibil, pentru ca sunt foarte multe. In plus, nu sunt numai ale noastre.

Peste tot in lume se pune problema reformarii practicilor invatamantului, pentru ca lumea si, mai ales, piata de munca evolueaza intr-un ritm fara precedent in istorie, care face ca proaspetii absolventi sa nu mai fie atat de bine adaptati la ceea ce se cere pe piata muncii… Orice parinte vrea sa stie ca odrasla isi va gasi locul in lume, in epoca ei, ca va avea succes si va fi remunerata corespunzator pentru ceea ce face, ca va avea confortul financiar necesar constructiei unei familii, ca ii va fi mai bine decat lui.

CE INVATAM DE FAPT?

Sa scriem, sa socotim, mai tarziu invatam sa descifram lumea vie, biologia, poate si modul de a gandi si de a se comporta al oamenilor, psihologia, adica. Scolile nu prea pun accent pe veleitatile artistice, orele de desen nu le vor depasi niciodata pe cele de matematica, de exemplu.

Dansul nu se studiaza decat izolat, in scoli de specialitate si, sincer, ce parinte vrea cu tot dinadinsul sa-si vada fata sau baiatul balerina sau prim-balerin?! Parintii cred ca astfel de abilitati trebuie sa ramana hobby-uri, pentru ca ele nu au mare valoare pe piata muncii de mai tarziu. Emergenta unei lumi a divertismentului, in care media vizuale sunt tot mai patrunzatoare, faptul ca oamenii, in toata lumea, consuma tot mai multa informatie video ar trebui sa ne faca sa reconsideram acest aspect.

Adica, le da informatii de mestecat, de ingerat, de inteles. Nimic gresit aici, doar ca in acest proces ceva se mai si pierde. Se pierde, de exemplu, creativitatea de care dau dovada toti copiii. Sir Ken Robinson, specialist britanic in probleme de educatie, spunea ca in sistemele actuale de invatamant din lume „irosirea talentului poate sa nu fie deliberata, insa ea este sistematica“ si ca „scolile noastre ar trebui sa aiba o dubla sarcina: nu doar imbunatatirea scrisului, cititului si socotitului, ci si a antreprenoriatului, inovatiei si creativitatii“. Se intampla asta oare?

EDUCATIA SI EVOLUTIA

La faptul ca scoala le baga in cap copiilor infor-matie, dar nu le dezvolta abilitatea de a gandi sau de a se adapta singuri, se adauga un adevar care ne pune pe ganduri. Ray Kurzweil, inventator, director la Google si futurolog (specialist in tendintele viitorului), spunea ca „pe parcursul secolului al XIX-lea ritmul progresului tehnologic era echivalent cu progresul inregistrat anterior timp de zece secole.

Evolutia inregistrata in primele doua decenii ale secolului XX echivaleaza cu progresul intregului secol al XIX-lea. Astazi, transformarile tehnologice semnificative necesita doar cativa ani. Tehnologia informatica cunoaste aceeasi tehnica exponentiala“. In aceste conditii, se pune tot mai acut problema adaptarii la o lume si la o piata de munca in care calculatoarele fac totul.

Intrebat de catre Crystia Freeland, jurnalista specialista in finante, care e abilitatea pe care trebuie sa o aiba cineva pentru a face avere in viitor (nu asta vrem toti?!), un miliardar in jeans din Silicon Valley a raspuns fara ezitare: „Abilitatea de a intelege statistica“. Adica instrumentul necesar pentru a face predictii legate de pietele financiare si restul tendintelor economice.

Ei bine, unde se invata asta? E bine sa devina statistica obligatorie? In Romania nici macar profesorii de matematica nu o predau; in Statele Unite este subiect de examene. Cam atat despre cat de bine este adaptat sistemul actual de educatie, de la noi si de la altii, la ceea ce cere piata, lumea, realitatea.

COMENTARII LA ROMANA

Una dintre cele mai stimulente experiente pe care le-am avut in ultimul an a fost cea de profesor intr-un program de invatamant alternativ, dedicat copiilor cu abilitati inalte. Celor supradotati, cu care tot aud ca se lauda romanii, fara sa stie insa despre ce este vorba si fara sa stie ce inseamna supradotarea. Pentru ca pregatirea mea este una umanista, mi-am propus sa ii fac sa descopere literatura universala.

Astfel ca elevii mei, de la clasa a IV-a si pana la a VIII-a, au ascultat de pe audiobook-ul Humanitas nuvela Metamorfoza de Kafka si au comentat fiecare episod, facand paralele cu viata reala, cu experienta lor, cu ceea ce mai stiau despre parabola. „Cuuuum? Kafka la a IV-a?!“, s-au crucit cativa profesori de romana intepeniti in Moara cu noroc. Elevii mei, a caror inteligenta era cea de copil normal, doar ca are nevoie de ceva mai multa stimulare, au priceput perfect ce e cu Gregor Samsa.

Unii nu pricep nici ca adulti. Si nu e vina lor. Imi amintesc de practica traumatizanta a invatarii pe de rost a unor comentarii la literatura, cat niste cearsafuri – cred ca se practica si azi. In loc sa discute cu copiii ideile textelor, sa scoata de la ei semnificatii si opinii, sa le insufle stima de sine si incredere in capacitatea lor de a gandi cu propriul creier, scoala le baga pe gat comentarii scrise de altii pe care copiii le reproduc. Practica supravietuieste pana catre Facultatea de Litere. Atat de trist… Iata cum ucide scoala creativitatea, gandirea, tot ce e promitator in mintile acelor copii.

DECI, CUM VA FI?

Raspunde tot Ken Robinson in cartea O lume iesita din minti (Ed. Publica, 2012): „Copiii nostri nu numai ca isi vor schimba locul de munca de mai multe ori, ci isi vor schimba si profesiile. Cu mai putin de o generatie in urma, natura muncii s-a schimbat fundamental pentru milioane de oameni si cu ea, structura economiilor lumii. (…) Mai ales in ultimii 30 de ani, accentul s-a deplasat dinspre formele de munca traditionale, industriale si manuale, catre activitati bazate pe tehnologia informatiei si oferirea de servicii. Cele mai importante corporatii internationale erau intalnite, de regula, in domeniul industrial si cel al activitatii de productie; astazi, cele mai multe dintre companiile-cheie le regasim in domeniul informatiei, divertismentului, stiintei si tehnologiei“.

Ken Robinson mai adauga: „Spre deosebire de multe alte sectoare, industriile creative continua sa aiba o rata de crestere mare, in principal, datorita faptului ca, in prezent, ele se bazeaza pe software-uri din ce in ce mai dezvoltate, pe jocurile pe calculator si pe servicii de editare electronica“. Deplangem presa? Nu avem motive! „Este vorba despre o industrie de stiri de o lacomie feroce, care si-a creat propriul moment pentru difuzarea (si daca este necesar) pentru generarea de stiri contra cronometru. La toate acestea se adauga sentimentul general de criza, care patrunde cultura secolului al XXI-lea“, incheie Robinson.

SCHIMBARE, URGENT!

Ceea ce le bagam in cap copiilor ramane in tot acest timp in urma, riscand serios sa ii lase descoperiti cand vine vorba sa isi gaseasca de lucru. In mod ideal, sistemele de educatie ar trebui concepute luand in calcul piata muncii, despre care spuneam ca se afla intr-o dinamica fara precedent. Ce ne facem? Unde sa ne dam copiii la scoala? Dar la facultate? Cine ii poate sfatui cel mai bine ce meserie si cariera sa aleaga, ceva care sa le dea stabilitate, satisfactie, sa le si placa?

Raspunsurile nu sunt simple, dar e bine sa incepem macar sa ne adresam intrebarile care trebuie, pentru ca de corectitudinea lor depinde viitorul generatiei care ne urmeaza. Ce abilitati merita sa cultivam copiilor nostri inca de mici: daca sa-i dam la lectii de pian sau la tenis, daca sa le cultivam calitati de lider sau inclinatii artistice – toate acestea sunt intrebari cu care parintii cu adevarat preocupati (si constienti de necesitatea definirii lor) adorm in minte destul de des.