Cum ne alegem partenerul

Daca tot vorbim despre intalnirea amoroasa, am decis sa consultam pe cineva care se ocupa de match-making. Oana Totora este „petitoare“ la „Umbrella for Two“ si poate vorbi in cunostinta de cauza despre interactiunea unei prime intalniri. Pana la urma, ea este cea care le regizeaza…

 

Psychologies: Ce cereri au clientii care apeleaza la tine?

Oana Totora: O mare parte din clientii pe care-i intalnesc spune ca isi doreste pe „cineva ca mine“. Acest lucru se traduce printr-un stil de viata compatibil, acelasi nivel educational si statut socioprofesional, obiective de viata si cuplu similare. In esenta, toata lumea isi doreste o persoana cu care sa fie pe aceeasi lungime de unda.

 

Care sunt criteriile cerute? Avere, frumos, cu sau fara copiii etc.?

O. T.: Gama de dorinte si asteptari, aparent, poate sa se incadreze intr-un vocabular limitat: „inteligent, educat, stabil, prezentabil, sa-si doreasca o relatie pe termen lung etc.“. Diferenta o face interpretarea si cum „traducem“ in realitate aceste asteptari, dar mai ales cum percepem intr-o persoana aceste calitati prin propriul filtru.

„Educat“ poate sa inglobeze atribute diferite, de la persoana la persoana. Gama de criterii rationale, fixe, se refera la inaltime, varsta ori statut marital si familial (divortat, necasatorit niciodata, cu sau fara copii). Odata aceste lucruri bifate, ceea ce conteaza este persoana si atractia pe care o ai fata de el/ea.

Nu de putine ori, intalnim persoane care definesc criterii precum inaltimea, greutatea, veniturile (sau cumulul lor) ca factori eliminatorii, urmand ca personalitatea, stilul de viata, preocuparile si interesele sa se plaseze in plan secund. Acest lucru face ca, de multe ori, proiectele de matching sa devina misiuni imposibile.

 

Se supraevalueaza ori se subevalueaza?

O. T.: Cred ca nu este nici supraevaluare, nici subevaluare – ci, mai degraba, temerea de a accepta ceva diferit. Celalalt trebuie sa se muleze pe o forma presetata, un fel de „pat al lui Procust“, sau este respins. Nu are rost sa ii cunosc sufletul, pentru ca nu e destul de inalt, are cateva kilograme in plus, nu e destul de „masculin“ sau de „feminina“ etc.

Atractia fizica rezulta din ecuatia intre criteriile definite. Provocarea pe care o lansam fiecarei persoane care ne cere serviciile este de a se cunoaste pe sine, in primul rand. Numai avand o imagine corecta despre sine si pozitionandu-se sanatos in raport cu ceilalti, o persoana poate aprecia si evalua valoarea pe care celalalt o aduce.

Si, mai ales, poate accepta ca celalalt este diferit. Cea mai comuna greseala este de a ne evalua din prisma imaginii create despre noi insine si sa asteptam ca celalalt sa corespunda acestei imagini. Tot ce aduce el diferit, este taxat ca nepotrivire si uitam sa ne bucuram ca devenim mai bogati sufleteste, tocmai pentru ca invatam sa acceptam ce aduce celalalt diferit.

Cea mai dura lectie in viata este aceea in care constatam ca ceea ce detestam, dispretuim, taxam la ceilalti exista, in primul rand, in noi. Nu putem respinge temerea, neincrederea in sine (fie ca ea se manifesta prin timiditate, fie prin agresivitate) daca ea nu exista undeva in noi.

 

De ce apeleaza la tine? Ce povesti au in spate? Au incercat mai multe intalniri pe cont propriu si degeaba, sau cum? Faptul ca sunt oameni avuti nu le face viata mai simpla?

O. T.: Cei mai multi clienti sunt persoane care au avut una sau mai multe relatii de lunga durata (unele concretizate si in casatorii). Multi dintre ei nu au ocazia sa cunoasca persoane noi sau, in cercul limitat pe care il au, nu au avut ocazia sa cunoasca persoana pe care si-o doresc.

Dificultatea pentru cei mai multi este ca nu exista posibilitatea de a-si facilita intalniri pe cont propriu. Pentru cei care cunosc, insa, multe persoane, limitarea vine din faptul ca asteptarile lor sunt foarte specifice sau ridicate.

Au incercat pe cont propriu si nu au avut ocazia de a intalni pe cineva… sau, mai degraba, acel cineva nu a fost si liber, in acelasi timp. Temerea de a fi respins impiedica, insa, pe multi sa valorifice oportunitatile care pot aparea.

Mai e un lucru esential pe care multe persoane il scapa din vedere: cand vrei sa fii iubit de cineva si cauti activ aceasta iubire, trebuie, in primul rand, sa te iubesti pe tine insuti. Mult de tot!

Proportional cu cat de mult vrei sa te iubeasca celalalt. Si iubirea aceasta de sine transpare imediat catre cei din jur: o energie pozitiva, placerea cu care ai grija de sanatatea si aspectul tau fizic, respectul pe care ti-l acorzi in raport cu ceilalti, afirmandu-ti cu incredere si bunavointa locul tau in lume.

Banii nu sunt garantia unei vieti simple sau fericite, ci mai degraba capacitatea de a-ti pune, onest si corect, intrebarea: ce am eu de oferit celorlalti, celuilalt? Daca ma concentrez pe ceea ce trebuie sa imi ofere celalalt si cum trebuie sa fie el/ea, atunci, cu siguranta, relatiile nu au sanse mari de reusita.

 

Apeleaza oamenii la tine pentru ca nu au timp sau nu le place ce e pe piata maritala?

O. T.: Apeleaza la noi si pentru ca nu au timp pentru o viata personala adecvata, care sa implice socializare, insa si pentru ca cercul social se ingusteaza, sau cauta un gen de persoana care nu a aparut inca in viata lor.

 

De ce au esuat?

O. T.: Nu exista esec, ci lectie de viata. Este singura reteta ca experientele anterioare sa fie integrate armonios si individul sa isi urmeze obiectivele de viata pe care si le-a propus – cu succes.

Din topul motivelor de terminare a unei relatii: au o viziune diferita asupra vietii, pe care o constata dupa o perioada in care nu au acordat timp comunicarii sincere, intime. Nealinierea obiectivelor de cuplu, dar si armonizarea acestora cu cele personale (intemeierea unei familii nu trebuie sa insemne renuntarea totala la visul de a strabate tara pe motocicleta).

Management deficitar al relatiei de ambele parti. Nu ne invata nimeni cum sa fim nici parinti, nici parteneri de viata, si atunci cand suntem in acest rol, facem ce putem mai bine. Si invatam din greseli, si apoi, stim cat timp si energie inseamna sa pastrezi viu focul de la inceput.

Cam tot atat cat iti trebuie in cariera ca sa ajungi la pozitia de management pe care o visezi. Frici si temeri care ne blocheaza sa intram intr-o relatie, criterii de selectie excesiv de multe sau foarte rigide, neacceptarea diferentelor, idealizarea partenerului de viata si a relatiei.

 

Sunt mai putin populari cei care au deja la activ un mariaj si, eventual, copii?

O. T.: Din pacate, exista multe prejudecati… in acest sens. Pentru unii, a avea o casatorie anterioara si copii poate sa fie un „esec“ sau un lucru greu de gestionat. Pentru altii, poate sa fie „o experienta de viata acumulata“, o persoana care este „matura si stie ce vrea“, care are anumite abilitati, inclusiv de interactiune cu copiii.

O persoana necasatorita, pentru unii, este o persoana „curata“, „fara experiente marcante“ sau „fara bagaje“. Altii o interpreteaza ca „neasumare a unor responsabilitati la momentul potrivit“ sau „lipsa de experienta de viata“.

Depinde, de asemenea, de categoria de varsta: pentru cei din intervalul 30-40 ani, un partener divortat si cu copii poate fi un impediment, pe cand cei peste 40 de ani tind sa incline catre un partener cu acest statut, pentru ca, cel mai probabil, si ei au trecut printr-o astfel de experienta.

Uneori, in cazurile in care casatoria si copilul nu au fost o experienta in propria viata, exista tendinta de a fi reticent la ceva nefamiliar. Pentru alte persoane, indiferent daca au avut sau nu aceasta experienta, nu este un motiv de frica sau respingere. Dupa cum vedeti, diversitatea interpretarilor si judecatiilor este mare si greu de incadrat in tipare.

 

Ce varste au cei care te solicita?

O. T.: Majoritatea este incadrata in segmentul 30-45 ani. Cel mai tanar client are 25 de ani, iar cel mai in varsta are 59 de ani.

 

Mai sunt ei la fel de romantici ca la inceput? Mai multe femei sau mai multi barbati? Care e proportia?

O. T.: In contextul actual, observam ca oamenii privesc mult mai pragmatic relatia de cuplu si alegerea partenerului, sunt mult mai atenti la compatibilitati si riscuri sau zone de disconfort. In general insa, tindem sa privim mai rational alegerea unui partener dupa varsta de 30 de ani, cand personalitatea este deja formata.

Spre deosebire de varsta de 20 de ani, cand alegerea partenerului se bazeaza preponderent pe criterii de „chimie“ si atractie. Dupa o anumita varsta, se adauga diferite aspecte legate de aceeasi directie de viata, obiective si idealuri comune, principii similare.

Pentru segmentul de persoane peste 40 ani, devine dificila alcatuirea cuplurilor avand parteneri de varsta apropiata. Observam preferinta barbatilor de aceasta varsta, trecuti prin experienta unei casatorii de lunga durata, pentru partenere mai tinere.

De asemenea, exista o tendinta sustinuta la segmentul de femei tinere, care cauta un partener matur, stabil afectiv si material. Astfel, cele mai uzuale solicitari vin pentru o diferenta considerabila de varsta in favoarea doamnelor. Nu este vorba de aspectul fizic in aceasta alegere, ci ponderea majora o poarta nevoia barbatilor de a oferi/proteja ceea ce o femeie realizata deplin, la 40 ani, poate sa nu mai inspire.

 

Cum decurge selectia, cum ii „match-iuesti“?

O. T.: Cunoastem fiecare persoana in parte si incercam sa aflam cat mai multe despre ceea ce o defineste: pornind de la stilul de viata, preocupari, interese, cercul social, relatii anterioare, asteptari de la relatie si partenerul de viata, valori personale, principii de viata etc. Urmarim zone pentru care se doreste similaritate sau complementaritate.

Stabilim criteriile pragmatice, masurabile, definitorii in alegerea partenerului (nivel educational, varsta, statut marital, inaltime etc.). Analizam istoricul recomandarilor anterioare si rezultatele obtinute. Ne gandim la cea mai potrivita solutie si o propunem. In general, este un proces de durata, pentru ca toate criteriile definite rareori dau masura intregii persoane.

Un profil poate bifa toate criteriile, dar sa nu fie pe aceeasi lungime de unda cu persoana cealalta. Cand apare cineva potrivit insa, cand cei doi simt ca poate fi ceva, criteriile sunt pe planul doi. De multe ori, compatibilitatea cu criteriile definite ale persoanei alese a fost de maximum 60%! Ce a contat in alegere? Atitudinea deschisa a fiecaruia dintre ei. Increderea in sine si „acel ceva“ care face ca doi oameni sa doreasca sa se descopere si sa se accepte.

 

Sunt si eterni nemultumiti? Ce probleme crezi ca au acestia?

O. T.: Cei care se plang ca „barbatii/femeile de calitate“ au disparut. Daca aceasta este credinta lor, putin probabil sa li se intample altceva. Cei care cred „ca nu exista cineva asa cum imi doresc eu“. Cel mai probabil, nu exista! Cei care se victimizeaza, cred ca sunt neintelesi, considera ca au avut ghinion sau nesansa sau, si mai rau, ca toti partenerii intalniti pana atunci au fost nepotriviti, au avut defecte, au fost de vina pentru ce s-a intamplat. Cel mai probabil vor pati acelasi lucru.

 

Exista si oameni care accepta repede pe cineva? Dar care se indragostesc de altcineva?

O. T.: Sunt persoane care realizeaza ca persoana potrivita este in fata lor si aleg sa construiasca cu aceasta, fara a crede ca poate e „cineva mai bun“ acolo. Asta nu se traduce prin „repede“, ci prin capacitatea de a privi omul din fata de sine statator si in raport cu nevoile si dorintele proprii.