Cum poate parintele sa ajute consilierea copilului
Consilierea nu este ceva ce se face unei persoane, dar este un proces la care participi. In acelasi fel, unui copil nu i se poate “face” consiliere, este nevoie ca el sa participe. Dar spre deosebire de consilierea adultului, la consilierea copilului trebuie sa se implice si parintii.
Consilierea copilului presupune o comunicare constanta intre psiholog si parinti
Inca dinainte de a incepe procesul de consiliere a copilului nu mai putem vorbi doar de doua instante: copilul si psihologul. In mod necesar trebuie sa gandim in termen de echipa, iar parintii trebuie sa isi asume o parte de responsabilitate in acest proces. Lucrurile nu functioneaza altfel sau daca functioneaza putem vorbi de o eficienta scazuta.
As vrea sa amintesc faptul ca pana in momentul in care personalitatea copilului este bine conturata, el este influentat de parinti, de deciziile, stilul de viata si de personalitatea lor intr-o masura mai mare decat se intampla la adult. Nu intamplator sistemul juridic recunoaste dependenta copilului de parinte.
Orice consiliere, a adultului sau a copilului, presupune cateva obiective
In cazul consilierii copilului fiecare persoana implicata in acest proces are obiectivele sale: copilul, parintii, dar si psihologul. Acesta este unul dintre motivele pentru care parintii trebuie sa participe la unele discutii pe care psihologul le solicita uneori.
Copilul stie, uneori, ce isi doreste si cu ce se confrunta, iar obiectivele lui pot fi simple, fara ca acestea sa contina imaginea de ansablu, lucru firesc pentru varsta si dezvoltarea sa.
Parintii stiu ce comportament isi doresc sa dispara sau, din contra, sa se dezvolte, isi cunosc copilul si pot veni la psiholog cu informatii esentiale. Doar ca, uneori, pentru ca nu au formarea unui psiholog, ei nu inteleg ca un comportament nu este un element localizat, dar suma altor comportamente, a unor variabile. Uneori un comportament nu poate fi stins sau incurajat fara ca inainte sa fie abordate alte comportamente.
Psihologul are imaginea de ansamblu pe masura desfasurarii consilierii. Uneori obiectivele psihologului nu coincid pe moment cu cele ale parintilor, dar as vrea ca parintii sa inteleaga ca psihologul nu pierde din vedere prioritatea sa: clientul lui este intotdeauna copilul.
Acestea sunt unele dintre motivele pentru care este nevoie ca toti cei implicati sa aiba aceeasi atitudine fata de consiliere, acelasi discurs, indiferent ca se afla in cabinet sau acasa. Dar o atitudine comuna poate fi atinsa doar daca lucrurile sunt discutate.
Un psiholog are nevoie sa discute cu parintii inainte, pe parcursul, dar si dupa terminarea consilierii copilului
Poate ca in unele cazuri un psiholog considera ca este nevoie de o consultatie doar cu parintii in care sa fie discutate unele lucruri ce privesc doar relatia lor de cuplu (sau cu singurul parinte prezent in viata copilului). Sunt unii parinti care nu isi doresc aceasta atentie.
Refuzul lor de a participa la aceste consultatii transmite mesajul “dar eu nu imi doresc aceasta atentie, analiza unor lucruri care imi apartin, eu am adus copilul la consiliere pentru ca la el este nevoie de o schimbare”.
Mi-ar placea ca parintele, in aceste momente in care refuza sa isi indrepte atentia spre sine sau spre relatia cu partenerul, sa inteleaga ca psihologul nu pierde din vedere ca prioritatea sa este copilul.
Daca psihologul cere ca discutia sa mearga intr-o directie este pentru ca se intreaba in ce masura anumite elemente din relatia parintilor devin un obstacol in atingere obiectivelor copilului (obiective pe care chiar parintii si le doresc).
Ok, poate ca psihologul se inseala, dar macar are o ipoteza care merita discutata, nu demontata de la bun inceput pe motiv ca “aici este vorba despre copil, nu despre mine, nu despre noi ca parinti”.
Copilul beneficiaza de clauza de confidentialitate, asa cum beneficiaza si clientul adult
Aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Este posibil sa nu mai vedem aceeasi deschidere a copilului daca acesta va sti ca toate discutiile vor ajunge la parinte. Poate ca el se va simti si nerespectat, controlat si va vedea o alianta intre parinti si psiholog care urmareste doar sa il schimbe.
In acelasi timp, mi se pare evident ca parintii trebuie sa fie informati in legatura cu teme si evenimente semnificative ale copilului. In functie de varsta, cred ca aceste lucruri trebuie sa ii fie comunicate copilului atat de catre psiholog cat si de parinti.
Cand situatia e complicata
Unii parinti au tot felul de ipoteze sau chiar afirmatii cum ca psihologul face o alianta cu celalalt parinte, ca il favorizeaza sau ca are nu stiu ce obiective secrete. In alte cazuri copilul crede ca psihologul este o persoana platita de parinti ca sa il verifice sau sa il schimbe in functie de nevoile lor, nu de ale lui.
In cazul in care parintii copilului sunt divortati lucrurile sunt si mai dificile. Conflictele fostilor soti sunt aduse si ele in cabinet, constient sau nu, si se fac des simtite in discutia care ar trebui sa fie mai mult dedicata copilului.
Uneori un parinte isi poate imagina ca psihologul face o alianta cu celalalt parinte si ca in acest fel pierde o anumita influenta asupra copilului.
Sugestii
Cum poate parintele sa sprijine consilierea copilului:
Discutand deschis cu psihologul tot ceea ce este legat de copil, mediul familial, relatia cu sotul/partenerul, ideile sau neintelegerile legate de consiliere.
Sa inteleaga ca alaturi de psiholog formeaza o echipa si ca trebuie sa aiba o atitudine si o abordare comuna. Daca parintele este de acord cu un punct de vedere, o solutie sau o ipoteza discutata cu psihologul, el trebuie sa o mentina si in afara cabinetului.
Sa se intrebe in ce masura intretine la copil un comportament nedorit. Ok, e foarte greu sa te analizezi singur, stiu, dar ar fi nemaipomenit ca parintele macar sa accepte discutia pe acest subiect.
Greseli semnificative pe care le poate face parintele atunci cand copilul se afla in consiliere:
Cand nu ii explica copilului motivul pentru care este adus la consiliere sau sa ii ofere o explicatie care sa il faca sa se simta inferior.
Cand este incongruent in atitudini si comportament (sa spuna ceva la cabinet si altceva acasa fata de copil).
Cand se delimiteaza complet de consilierea si problema copilului (“problema este a copilului, nu avem nicio legatura cu ea, eu nu am nevoie de nicio schimbare, suntem persoane diferite”).
Cand ii cere psihologului sa i se divulge toate informatiile dintr-o sedinta si nu intelege ca este nevoie de un anumit grad de confidentialitate intre copil si psiholog (adica ii place controleze).
Cand are unele intrebari, nelamuriri, prejudecati sau convingeri rigide fata de procesul de consiliere pe care nu vrea sa le clarifice cu psihologul.
Cand discuta unele aspecte cu psihologul de fata cu copilul (sau chiar daca acesta este in alta camera si usa este inchisa). Imagineaza-ti, ca adult, ce senzatie neplacuta apare intr-o astfel de situatie.
Cand isi face o prezenta mai puternica in cabinet decat cea a copilului: in masura in care are o varsta potrivita pentru asta, lasa-ti copilul sa sune la interfonul cabinetului, sa deschida usa, sa intrebe in ce camera a cabinetului se va desfasura sedinta. Copilul trebuie sa fie in planul principal iar parintele in cel secundar.
Autor: psiholog Costin Jelea
