Cum putem ajuta un copil sa isi depaseasca fricile
Din nefericire, sunt multi parinti care impun limite in comunicare. Mai grav este atunci cand adultii resping ceea ce exprima un copil, in special cand vine vorba despre sentimentele de frica. Temerile copiilor sunt reale pentru ei, iar pentru a-i ajuta sa le depaseasca nu trebuie sa le negam. Iata o abordare eficienta a fricilor celor mici.
Greseli in comunicare
Ati auzit, desigur, de multe ori un copil caruia, atunci cand spune ca ii este frica, parintele ii raspunde cu „nu ai niciun motiv sa iti fie”. Dialogul poate parea banal.
O conversatie generata de cea mai buna intentie a parintelui, pentru a-si linisti copilul. Dar, in spatele acestor cuvinte (care arata dorinta adultului de a-si scapa copilul de temeri) se afla un mesaj contradictoriu.
Copilul poate percepe dialogul de mai sus ca insemnand: „Eu stiu mai bine ce trebuie sa simti. Tu nu poti avea incredere in ce simti.” Iar acest mesaj poate adauga si sentimentul ca nu este inteles, iubit sau protejat.
Incercarea de a impune altuia emotiile si sentimentele pe care ar trebui sa le aiba dar pe care nu le are, este o metoda total gresita.
Putem sa-i impunem copilului un comportament sau o actiune dar nu-i vom putea niciodata impune sentimente sau emotii. Daca spunem unui copil sa nu se teama, aceasta impunere nu va face decat sa genereze confuzie.
In acest mod, copilul care incearca o emotie va invata sa se indoiasca de propriile lui trairi, intrucat o persoana atat de importanta pentru el (mama), i-a negat sau i-a impus sentimentele.
O abordare constructiva
Pentru ca emotiile noastre ne-au fost negate chiar de cei care ne iubesc, vom ajunge ca noi insine sa ne negam emotiile si trairile. Asa ajungem sa ne negam propriile sentimente.
Atunci cand spui ceea ce simti, iar din exterior primesti o infirmare, poti ajunge sa porti o anumita eticheta ce se activeaza la fiecare sentiment intens.
Din acest motiv, cand un copil spune ca ii este frica, ar fi bine sa nu-i impunem emotii (ce trebuie sa simta) sau sa etichetam, ci sa incercam o forma de comunicare care sa il ajute si atunci, in momentul de teama, si mai tarziu, in viata.
Cele mai frecvente temeri
Cei mai multi copii de gradinita se tem de zgomote, de inaltimi, de animale sau de persoane necunoscute. Le poate fi frica sa fie lasati singuri sau intr-un spatiu inchis. Se mai pot teme de durere sau pur si simplu de propriile lor fantezii.
O parte dintre copiii de varsta scolara se tem cel mai mult de divortul parintilor sau de boala acestora, de incendii sau de posibilitatea de a ramane fara prieteni.
Majoritatea copiilor se tem de ceva, intr-un fel sau altul. Pot avea un sentiment de panica atunci cand se face noapte, cand e timpul pentru culcare, ceea ce inseamna sa ramana singur intr-o camera intunecata, fara parinti.
Experiente ce produc teama
In randul copiilor de gradinita exista ideea comuna ca sub patul lor traieste un monstru sau o alta fiinta periculoasa. De obicei, copiii de aceasta varsta se tem de ceea ce ei nu pot identifica sau de ceva ce ei nu recunosc in propria lor lume.
Multe dintre temerile copiilor provin de la ceva vazut, auzit sau experimentat. Prin urmare, nu ar trebui sa va lasati copiii sa vizioneze filme care ii pot inspaimanta. Copiii mici inteleg cu dificultate intregul unui film si nu pot pricepe mesajul pe care acesta doreste sa-l transmita.
Daca doriti sa urmariti impreuna cu copiii un film pe care acestia au voie sa-l vada, o idee buna ar fi sa stati alaturi de ei, explicandu-le ce se intampla.
Daca ei vad ca mama si tata nu se tem, nici ei nu se vor infricosa. Copiii de 5 pana la 7 ani nu au abilitati analitice si nici experienta de a distinge intre realitate si fictiune. Un program obisnuit de stiri poate fi o experienta la fel de violenta ca si un film infiorator.
Prin urmare, noi, ca parinti, trebuie sa fim selectivi cu privire la ceea ce li se permite sa vada, si este nevoie sa-i ajutam sa faca distinctie intre fantezie si realitate. Pe masura ce ei cresc vor invata sa reflecteze asupra lucrurilor si sa faca distinctie intre real si ireal.
Cum abordam temerile si fricile
Indiferent de motivul pentru care se tem, ar trebui sa incercati sa-i calmati. Trebuie sa respectati faptul ca le este frica de crocodilul de sub pat, sau ca exista un hot care umbla noaptea prin casa. Ce nu trebuie sa aratati este propria teama.
O mama isi poate folosi propria frica doar pentru a arata ca a inteles cum se simte copilul, pentru a-i demonstra ca-i cunoaste sentimentele, si in nici un caz pentru a-si dramatiza propriile temeri.
E bine sa va asigurati copiii. Trebuie sa avem o imagine realista a riscurilor, iar ca adulti nu avem nevoie sa-i impovaram pe copii cu griji inutile varstei lor.
Vindecarea temerilor
Vanatoarea de monstri din camera copilului ar fi bine sa fie un ritual pe care sa-l organizam impreuna cu copilul, in fiecare noapte, la culcare, astfel incat acesta sa se calmeze. Este bine de stabilit, impreuna cu el, care va fi timpul alocat, necesar pentru a cauta monstrul prin camera.
Ritualul poate dura, in functie de intensitatea traumei, de la cateva zile la cateva saptamani, dar frica va disparea treptat din viata celui mic.
Un semnal de alarma pentru parinti poate fi atunci cand teama ajunge sa impiedice copilul sa faca anumite lucruri sau daca nu indrazneste anumite activitati, care ar trebui sa fie specifice dezvoltarii si varstei lui.
In acest caz trebuie sa gasim cauzele fricii, pentru ca teama sa nu mai creasca, interferand cu viata lui de zi cu zi.
Daca cel mic se teme de ceva atunci cand se afla in starea de veghe, sau este afectat de cosmaruri, il putem ajuta sa-si depaseasca teama.
Nu trebuie sa ii spunem copilului ca este un nonsens sa creada ca exista un crocodil sub pat, sau orice alt monstru ar fi. Trebuie sa respectam sentimentele copilului, vorbind despre ceea ce este frica.
Atunci cand copilul se trezeste strigand, ud de transpiratie, dupa un cosmar, trebuie sa-l calmam cat mai mult posibil.
Un exercitiu consta in a-l ruga pe copil sa ne povesteasca cum arata monstrul. Putem lua o foaie de hartie sa desenam, impreuna cu copilul, monstrul, cosmarul sau fiinta care il terorizeaza.
Copilul poate sta in bratele mamei si, uitandu-se la desenul cu cosmarurile sale, va vorbi despre ele si despre modul in care acestea pot disparea, demistificandu-le.
Puteti apoi sa-i sugerati copilului sa deseneze un vis frumos, care sa poata lua locul cosmarului. In felul acesta, copilul va intelege ca se poate implica in alegerea viselor lui si, incetul cu incetul, visele urate vor inceta.
Oricare ar fi teama copilului, este bine ca aceasta sa fie luata in serios. Pentru ca suferinta copilului este reala, nu trebuie ca durerea sa-i fie ridiculizata, ignorata sau privita cu usurinta.
Un copil care se teme are nevoie sa simta ca emotia ii este inteleasa. Are nevoie sa-i fie luata in serios frica si, daca este posibil, sa-i fie clarificata.
Angelica Agachi, psiholog
Tel. 0746.014.567
Foto: 123rf.com
