Cum reluam relatia cu un parinte care ne-a abandonat
Divort, relocare, poate chiar casa de copii… Relatia cu un parinte care ne-a abandonat in copilarie este destul de greu de remediat. Iata ce putem face daca ne aflam intr-o astfel de situatie.
Importanta atasamentului
Atasamentul fata de parinti este o legatura vitala pentru cresterea si dezvoltarea individului, iar lipsa acestuia genereaza sentimente puternice de insecuritate. Abandonul parental, fie ca este vorba de divort, relocare sau cresterea in casa de copii, presupune pierdere.
Aceasta duce in cele mai multe cazuri la sindromul copilului abandonat, o conditie comportamentala sau psihologica, ce survine in urma abandonului fizic al parintelui sau in urma abandonului emotional. Acesta din urma presupune ca parintele este prezent fizic, dar nu este implicat in cresterea si educarea copilului.
Copilul de azi, ajunge adultul de maine, care isi mentine aceleasi scheme cognitive, nevoi afective si sociale, iar astfel, ajungand la maturitate, va dori sa reia relatia cu parintele ce a plecat.
Abordarea sentimentelor in cadrul consilierii psihologice
In cele mai multe experiente de acest gen, persoana va dezvolta sentimente de culpabilitate, auto-invinovatindu-se pentru faptul ca a fost parasit de catre parinte.
Acest aspect deseori este asociat in viata adulta cu tendinte depresive, anxietate, adictii, tulburari de somn si tulburari alimentare.
De asemenea, experienta aceasta implica si sentimente de insecuritate si rusine, care survin in schema cognitiva a abandonului si in mesajul transmis: „Nu esti important!”, „Nu esti iubit!”, generand relatii sociale precare.
Este esential de inteles existenta acestor sentimente in cadrul unor experiente de relationare parinte-copil in care unul sau ambii parinti isi neglijeaza sau parasesc copilul sau mediul familial.
Tocmai din acest motiv, este indicat ca inainte de a face pasul cel mare, de a contacta parintele si a relua relatia, persoana sa lucreze intr-un cadru specializat cu gandurile si emotiile sale, sa le intelega si sa le accepte ca fiind parte a experientei din copilarie.
Pana nu este realizat acest pas, durerea emotionala, gandurile de devalorizare si comportamentele depreciative vor continua sa afecteze persoana.
Formarea unor asteptari realiste cu privire la „reintalnirea” parintelui
Pe langa solutionarea ranilor vechi, este extrem de importanta viziunea legata de prezentul si viitorul relatiei pe care vrem sa o reluam.
Este indicat ca persoana sa isi formeze asteptari realiste si sa accepte faptul ca este posibil ca parintele sa nu doreasca reluarea relatiei. De asemenea, desi ar fi preferabil ca relatia dintre cei doi sa se restabileasca si sa fie activa, bazata pe comunicare, acest lucru nu depinde numai de cel care intitiaza contactul.
Poti face ceea ce depinde de tine in acest sens, insa daca nu se intampla, poti tolera aceasta experienta si te poti bucura de viata mai departe, chiar daca va fi mai greu la inceput.
Mentinerea unei gandiri sanatoase si rationale in astfel de experiente incarcate emotional, este extrem de importanta.
Descarcarea si normalizarea emotiilor „neadecvate”
Un alt aspect important ce insoteste necesitatea mentinerii unei gandiri critice, este descarcarea emotionala in prealabil, inaintea unui demers de a relua relatia cu parintele.
Acest aspect poate fi facut sub forma unei scrisori sau email pe care il redacteaza si in care include tot ceea ce simte si a vrut sa transmita de-a lungul timpului, fara nici un fel de cenzura. Ramane la alegerea fiecaruia daca la final scrisoarea este expediata, inmanata sau nu parintelui in cauza.
De asemenea, tot pe plan emotional este util sa existe asteptari legate de prezenta unor emotii puternice de furie sau anxietate, nerabadare sau teama in cadrul unei relationari directe cu persoana care la un moment dat a ales sa plece.
Este necesar de inteles faptul ca emotiile sunt naturale, orice persoana le detine, si chiar si cele mai putin acceptate social, cum ar fi furia sau frica, au avut rol in evolutia noastra pana in prezent.
Ceea ce putem exersa este exprimarea lor intr-o maniera asertiva, care ar duce la evitarea conflictelor sau a unei comunicari fara rezultate.
Este necesar sa invatam sa le exprimam astfel incat sa ajungem sa privim experientele intr-o maniera detasata emotional.
Medierea relatiei parinte-copil prin consiliere psihologica
O optiune benefica in cazul reluarii relatiei cu parintele ce a plecat si in cazul compliantei si a dorintei de cooperare din partea ambelor parti, poate fi apelarea la un specialist.
Fie ca este vorba de consiliere psihologica sau psihoterapie de familie, aceasta contribuie la construirea unei relatii sau la optimizarea relatiei din punctul prezent al reintalnirii.
Deseori, oamenii au nevoie de suportul si indrumarea unei persoane neutre si specializata in acest sens, pentru a-si putea transmite cele mai simple ganduri si emotii.
De asemenea, un astfel de cadru ar asigura si un confort psihic celor doi, satisfacand atat nevoia de libertate in exprimare, cat si de securitate afectiva.
Oferirea de compasiune si iertare
Confruntarea adultului, abandonat in copilarie, cu parintele se poate finaliza la libera alegere prin reluarea relatiei si mentinerea acesteia, fie prin resemnarea fata de situatia actuala.
Poate nu se va schimba ceva in prezentul celor doi, ci doar se va oferi o concluzie si o finalitate experientei trecute pentru cel care a fost abandonat.
Acceptarea faptului ca anumite aspecte de viata sau din relationarea cu ceilalti nu se pot schimba este realista. Oferirea de compasiune, intelegere si iertare fata de parintele ce a abandonat, va surveni ca urmare a acceptarii propriei situatii.
Se va accepta faptul ca oamenii nu se comporta asa cum ne-am dori de fiecare data si nu avem puterea de a-i schimba, doar pentru ca noi ne dorim acest lucru.
Reluarea unei relatii parentale ce a fost intrerupta intr-un moment critic al dezvoltarii noastre umane, reprezinta un pas important catre acceptarea si vindecarea nevoilor afective trecute, ce inca isi pun amprenta pe relatiile prezente si viitoare.
Ajutorul unui specialist, acceptarea emotiilor si exprimarea lor, gandirea critica in astfel de situatii si comunicarea reprezinta princiipile de baza ce pot oferi sustinere in initierea acestui pas.
De Roxana-Catalina Apostu, psiholog clinician si psihoterapeut in formare
Tel.: 0761.673.276
Foto: shutterstock.com
