Cum sa ne intelegem mai bine copiii
Am sustinut de curand un workshop cu tema relatia parinte-copil, la o scoala de renume din Bucuresti. Parintii elevilor de clasa a VI-a se declarau oarecum coplesti sau depasiti de problemele copiilor. Unul dintre ei chiar a declarat fatis: „Eu unul, recunosc ca nu sunt pregatit sa fiu parintele copilului meu. Observ sincer ca m-a depasit de mult in modul de a gandi, reactiona si chiar prin comportament”. Asa se prezinta realitatea, trista de altfel, a legaturilor dintre parinti si copiii. Parintii sunt oarecum depasiti de situatie, iar copiii se simt neintelesi sau invadati in propria intimitate, ori constransi de reguli sau pedepse rigide.
Atunci cand devenim parinti, copilul nu vine pe lume insotit de un manual cu instructiuni, chair daca este de departe cea mai dificila meserie din lume fiind totodata si un „full time job”. Rolul de parinti ne arunca brusc in fata unor mari provocari indiferent cat am citit sau cat ne-am documentat initial. Asa cum „viata bate filmul”, practica invinge teoria si rastoarna sau sterge cu buretele cam tot ce-am acumulat la nivel informational.
Un autor celebru spunea: „inainte de a avea copii, aveam 6 teorii despre cresterea copiilor si nici un copil, acum am 6 copii si nici o teorie”. Asta inseamna ca nu putem scoate reguli sau formule de relationare universle, valabile pentru toti copiii. Dar putem trasa cateva directii, catre care sa va indreptati atentia in educarea sau cresterea lor.
In primul rand va rugam sa va priviti cu atentie si multa sinceritate. Sa va priviti si sa vedeti cine sunteti si cum sunteti, ce resurse și ce dificultăți aveti, ce asteptari si ce aspiratii aveti de la viata. Apoi sa le acceptati atat pe cele bune cat si pe cele mai putin bune in ordinea in care vin. Recunoscandu-le si acceptandu-le le veti recunoaste si accepta ulterior si la copiii vostri. Fie ca vreti sau nu, copiii sunt de multe ori copiile noastre fidele. Veti observa ca ceea ce nu intelegem sau nu acceptam la ei este de fapt ceea ce nu vrem sa vedem sau sa recunostem in noi.
Un alt pas important pentru o buna relationare ar fi sa adoptati o atitudine consecventa, constanta si oarecum unitara a ambilor parinti. Asta nu inseamna sa fiti falsi in opinii si comportamente. Este foarte important sa fim onesti in modul nostru de relationare cu copiii, deoarece ei sunt experti in detectarea falsitatii sau a micilor detalii care noua ne scapa.
Este important sa impartasim copiilor sentimentele pe care le avem in anumite situatii sau ipostaze in care ei ne pun. De exemplu atunci cand suntem in dificultatea de a-i intelege copilului comportamentul la ora de chimie este mult mai simplu sa-i impartasim asta si intentia noastra de a o depasi. Cand suntem suparati pe copil ca a luat o nota mica sau ca a chiulit de la ora de matematica e important sa-i vorbim mai intai despre starea noastra. Nu este indicat sa afisam o falsa acceptare daca ea nu exista in realitate. Trebuie sa le transmitem dragostea noastra si acceptarea chiar si atunci cand nu putem tolera un comportament cu consecintele lui.
Un alt punct important este implicarea copilului in rezolvarea propriilor probleme. Oferindu-le noi toate solutiile la micile lor probleme ii privam de lectiile de viata din care să invete sa se adapteze. Ei nu vor depune practic nici un efort mental sau comportamental in rezolvarea unei situatii. Implicandu-i direct in rezolvare le dezvoltam anumite abilitati strategice: gandirea, cautarea solutiilor, analiza variantele sau o solutiilor gasite prin prisma propriilor nevoi si nu in cele din urma o abilitate foarte importanta: asumarea propriilor decizii.
O altă tehnică pe care ar fi bine sa o cunoasca fiecare parinte este ascultarea activa, care invita copilul la destainuire. Atunci cand ii suntem alaturi si ii confirmam sau infirmam ceea spune aratandu-ne interesati, el se va deschide ca un boboc de floare. Acceptarea si toleranta parintilor ii ajuta sa fie mai deschisi și ii fac sa se simta liberi sa-si exprime nemultumirea. Critica, pedeapsa, falsa acceptare sau chiar incurajarile excesive il va indeparta de noi.
Este important ca acceptarea si toleranta pe care le simtim fata de copii sa le exprimam in cuvinte si apoi sa le demonstram in practica. Nu este suficienet doar sa spunem, daca nu vom face ceea ce am promis ne vom pierde credibiltatea si prestigiul in fata lor.
Toate aceste abilităti necesare oricarui parinte pot fi cultivate sau dezvoltate prin diverse metode: informare, consiliere psihologica, psihoterapie de familie, ateliere sau cursuri pentru parinti.
De Carmen Simona Sbarna, psihoterapeut
