Cum sunt, de fapt, copiii supradotati?

Cristian Bucur este profesor universitar la Facultatea de Psihologie din Bucuresti. L-am intrebat despre inteligenta copiilor si despre supradotati. Iata ce ar trebui sa stie parintii care cred ca au acasa un mic geniu.

Psychologies: Ce este un copil supradotat? Cum se manifesta?

Cristian Bucur: Depasind ideea unor definitii care pot teoretiza excesiv, copilul supradotat este relativ usor de identificat atunci cand se are in vedere nivelul general de dezvoltare al varstei si raspunsul semnificativ peste medie al acestui copil.

Totusi, inainte de a ne gandi la copilul supradotat ca la o exceptie, ca la un copil cu performante intelectuale sau artistice, trebuie sa nu uitam ca este un copil, cu universul motivational specific copilului.

De foarte multe ori, copilul supradotat este perceput ca un adult in miniatura, cu o capacitate de intelegere si cuprindere superioara, cu o forta artistica nespecifica varstei si cu un nivel de maturitate atitudinala fata de viata, de lume, de problemele realitatii cu mult peste nivelul copiilor de varsta lui.

Cred ca, de multe ori, impresia ca un astfel de copil are si un nivel de maturitate afectiva si de dezvoltare similar, este departe de adevar.

Trebuintele afective ale copilului supradotat in relatia lui cu familia si cu grupurile sociale sunt si mai accentuate. Adaptarea sa are ca reper integrarea intr-un grup nespecific varstei, ceea ce atrage dificultati in adaptare. Un copil destept nu e un mic adult!

Ce inseamna precocitatea?

C.B.: In general, majoritatea copiilor din societatea noastra electronica ne surprinde prin legaturile si relatiile pe care le face, prin raspunsurile date: exista, in prezent, o tendinta generala spre precocitate; totusi, atunci cand avem un copil supradotat, precocitatea este un criteriu important.

Cum anume sa intelegem precocitatea? In primul rand, prin sesizarea anumitor relatii complexe din realitate; desi poate nu constientizam intotdeauna, dar umorul si simtul ridicolului accentuat la varstele copilariei sunt semne ale precocitatii, pentru ca ele dovedesc o intelegere foarte complexa a realitatii.

Intelegerea si crearea umorului pot sa fie, in majoritatea situatiilor, un foarte bun criteriu de identificare a unui nivel de inteligenta cel putin ridicat!

Precocitatea presupune o dezvoltare mai rapida, specifica unui nivel ulterior, astfel incat copilul este capabil de reusite peste media varstei lui biologice.

Cum isi dau parintii seama ca au un copil cu inteligenta peste medie?

C.B.: Identificarea copiilor supradotati este o politica declarata a majoritatii sistemelor socioeducationale; unele dintre statele care le reprezinta au dezvoltat o politica puternica si agresiva de identificare si de atragere a copiilor supradotati, in timp ce altele se multumesc doar sa constate, uneori, astfel de situatii.

Toate, insa, pleaca de la initiativa familiei si a primilor educatori ai copilului. Astfel, preocuparea pentru identificarea copiilor supradotati este, intr-o prima faza, la nivelul familiei.

Nu este extrem de usor sa identifici un nivel de inteligenta peste medie fara instrumente adecvate si, mai ales, din perspectiva parintelui, pentru care intotdeauna „puiul“ sau este deosebit – si asa si trebuie sa fie!

De aceea, au fost inventariati cativa indicatori care au fost observati la majoritatea covarsitoare a copiilor supradotati – trebuie spus ca se poate intampla totusi ca, desi copilul sa aiba aceste caracteristici, el sa nu fie supradotat;

aceasta s-ar datora conditiilor optime de dezvoltare si specificului educational solicitat unui copil cu un nivel intelectual normal sau moderat peste medie.

Cat conteaza stimularea din primii ani?

C.B.: Stimularea din primii ani de viata este cruciala. Evolutia copiilor supradotati este semnificativ modificata de impactul educational din primii ani, cu toate ca supradotarea sub doi-trei ani este o provocare pentru specialistii in domeniu.

Copiii dovedesc o capacitate uimitoare de asimilare si adaptare, cu un ritm de recuperare a diferentelor neas­teptat. S-ar parea ca supradotarea asigura, cel putin in anii de inceput, un grad foarte ridicat de compensare, in comparatie cu impactul educational; de aici, a fost exacerbata initial semnificatia innascuta, ca dat sau ca dar al unei forte divine a supradotarii.

Ce inseamna o buna stimulare? Pian de la trei ani? Matematica si balet intensiv din clasa a V-a?

C.B.: Stimularea optima inseamna o solicitare putin peste nivelul actual, fara insa a fi o suprasolicitare (care devine demotivanta) sau intr-un ritm pe care copilul nu-l poate sustine;

capacitatea de dezvoltare a creierului nostru in primii ani de viata este una uimitoare; studii relativ recente au aratat ritmuri si continuturi foarte diverse si profunde pe care copilul le poate asimila, inclusiv cititul si scrisul, anumite relatii matematice si de fizica aplicata.

Ramane in discutie imposibilitatea unei uniformizari si capacitatea sistemului educational de a lua in considerare si valoriza ritmuri de dezvoltare diferite.

Daca ar fi sa formulam concis, o buna stimulare este cea adaptata copilului, cea care il pune in fata unor dileme (probleme) pentru care are instrumentele si operatiile de rezolvare; daca, insa, el va reusi sa identifice o solutie, aceasta ramane o necunoscuta.

Este adevarat ca fetele sunt mai precoce? Cum se explica?

C.B.: Diferentele de sex intre ritmurile de evolutie in copilarie sunt reale. Fara a generaliza si uniformiza, se poate constata, si empiric, un avans al fetelor fata de baieti – de la aparitia limbajului, pana la ritmuri de invatare si integrare si relationare sociala.

Capacitatea de a studia realitatea cerebrala in raport cu activitatile psihice si determinantii biologici, prin neurotransmitatorii de la nivelul creierului, ne-a permis sa stabilim alte tipuri de explicatii, mult mai profunde.

Explicatiile actuale ale unor astfel de rezultate pleaca de la faptul ca, structural, creierul fetelor, fata de cel al baietilor, este identic;

s-ar parea ca diferentele sunt functionale; aceste diferente ar fi strans legate de modul in care hormonii asociati identitatii sexuale (masculine sau feminine) intervin in stimularea/inhibarea emisferelor cerebrale;

astfel, se pare ca hormonii masculini inhiba dezvoltarea emisferei cerebrale stangi, responsabila pentru semnificatia si sintaxa lingvistica, logicitate, relatii algoritmice, ceea ce conduce catre oarecari intarzieri in aparitia limbajului la baieti;

pe de alta parte, baietii, prin aceleasi mecanisme, au rezultate superioare fetelor la prelucrarea spatiala (emisfera dreapta) si in identificarea unor solutii globale.

Putem sa accentuam faptul ca aceste diferente in gasirea unor solutii prin functionare inegala a celor doua emisfere nu ar avea mare impact socioeducational daca tipul de solicitare sau de activitate de invatare nu ar fi unul care favorizeaza achizitiile lingvistice si de tip algoritm si mai putin solutiile sincretice, greu de explicat si argumentat, sau rezolvarile spatiale.

Putem considera ca, desi exista diferente intre capacitatile functionale la nivel cerebral intre baieti si fete, cu siguranta ele nu pot fi definite in termeni de ritmuri a­van­sate sau mai lente decat in raport cu sarcinile adaptative sau de invatare la care sunt supusi, ambii avand capacitatea de a-si dezvolta plenar functionalitatea cerebrala.

Cristian Bucur este profesor universitar la Facultatea de Psihologie din Bucuresti, si este specialist in stiintele educatiei.