Impotrivirea parintilor fata de anumiti parteneri ai copiilor este veche de cand lumea. Afla care sunt cauzele acestui fenomen si cum se poate ajunge la echilibru si armonie in familie.

Se intampla des ca parintilor sa nu le fie pe plac partenerii copiilor. Ei invoca diverse motive:

– Ca el nu castiga destui bani sau chiar deloc, adica “ nu are cu ce iesi din casa” – am auzit aceasta metafora…

– Ca el e prea batran, divortat si cu copii…

– Ca ea nu are educatie si licente…

– Ca ea nu e “fata de casa” si nici nu are potential de mama buna etc sau pentru ca… PUR SI SIMPLU nu le place parintilor persoana si atat!

In cazul in care tinerii sunt in faza de indragostire ( considerata, mai nou, tulburare psihica, conform DSM…), tendinta lor este de razvratire maxima fata de parinti si fata de cei pe care-i simt impotriva lor…

Fiindca neurotransmitatorii din creier determina, cand suntem indragostiti si plini de pasiune, o ingustare a perceptiei astfel incat pentru noi nu mai exista nimic in jur in afara de el/ea, centrul universului nostru!

In aceste situatii, daca parintii nu sunt toleranti si nu se poarta cu o anume blandete, delicatete si intelegere cu copiii, relatia dintre ei risca sa devina tensionata si sa se transforme intr-o competitie daunatoare ambelor parti, intr-o lupta de putere cu schimb de cuvinte, gesture dure, dificil de iertat si de uitat!

Aceasta perioada de indragosteala nu este usor de gestionat de niciuna dintre parti. Dar reamintesc parintilor – adulti in toata firea – cateva idei fundamentale:

– 1) copiii nu-i facem pentru noi, ci pentru ei insisi…

– 2) daca-i iubim neconditionat, asta inseamna ca stim ceva clar: daca odrasla e fericita, atunci si parintele va fi;

– 3) daca avem incredere in educatia pe care le-am dat-o copiilor, atunci stim ca binele acestora este binele pe care ei si-l doresc/si-l construiesc, nu acela care credem noi, adultii, ca este! Si atunci nu le vom pune obstacole in evolutie, ii vom supraveghea de la distanta si orice s-ar intampla, le vom fi suport si pavaza!

Este un MUST totusi ca in toate cazurile de ‘”neconcordanta’” dintre parinti si copii, sa aiba loc dialog, intalniri intre cele doua tabere, aparent in opozitie.

Fiecare sa vina cu argumente pentru ‘”cauza” lui. Ingredientele imperativ necesare sunt: calmul, un ton normal al vocii (tonul face muzica), rabdare, disponibilitate, generozitate, asertivitate, politete, respect, minte limpede, timp…; exclus: critici, judecati, etichetari!

Si neaparat, dragi parinti si copii, “apasati” pe butonul IUBIRE, nemarginita iubire si empatie!

Desigur conteaza mult si varsta copiilor nostri. Intr-un fel discutam despre iubire adolescentina, in altfel cand e vorba de persoane majore, dincolo de 18-20 de ani, capabile deja sa-si ia zborul, sa-si asume responsabilitati, sa gandeasca matur si sa ia decizii pentru propria viata.

Foarte important este, ca suntem parinti sau copii indragostiti si constatam conflicte si stari tensionale in relatia dintre noi, sa nu lasam lucrurile, faptele si intamplarile sa decurga gresit de la sine, sperand in timpul vindecator!

Sa nu ne reprimam furiile, frustarile, ranile. Pentru ca sunt sanse mari sa se ajunga la deformarea/ruperea legaturilor in familie pe timp indelungat, si atunci vor fi mari regrete si tristeti pentru toata lumea implicata.

De cele mai multe ori, relatiile disfunctionale, toxice, bolnave, conduc la anxietati, atacuri de panica, depresii si diverse somatizari. Si nimeni nu doreste sa-i fie rau, sa (i se) faca rau! Daca nu se ajunge la nici un fel de intelegere si nu gasiti variante de comunicare, nu ezitati sa apelati la consiliere psihologica, la psihoterapie.

Pentru conflicte, intotdeauna se gasesc solutii, “iesiri” onorabile si pasnice, care au consecinte negative minime pentru toti, daca sunt respectate niste norme morale, limite, dorinte.

Autor: Camelia Anca Baciu

Psiholog-psihoterapeut

www.anxidepresie.ro

fb: anca-psihoantrenament

[email protected]