Dependența de calculator: avantaj sau pericol pentru copii
Trăim într-o lume în care vrem nu vrem întâlnim la tot pasul dependența de calculator. Poate chiar noi o avem. Dar cât de sănătoasă este pentru copii și când devine un pericol?
Citește și:
Parenting: Cum facem complimente constructive copiilor
Parenting: Cât de important este ca părinții să își recunoască greșelile
Calculatorul nu trebuie interzis copilului
Realitatea este că, și dacă nu ni se pare prea sănătos, în ziua de azi calculatorul este o necesitate. Chiar și pentru copil este importantă familiarizarea cu tehnologia, încă de mic, întrucât de-a lungul educației sale, aceasta este un instrument indispensabil.
Nu putem trăi departe de calculatoare decât dacă ne dedicăm viețile trăitului în pădure sau pe marginea unui râu, la pescuit. Iar în timp ce nu este nimic în neregulă cu astfel de decizii, trebuie, totuși, să ne întrebăm oare copilul nostru ce își dorește?
Da, suntem responsabili pentru educarea lui și stau în puterea noastră deciziile privind interesele lui. Cel puțin, până la o vârstă. Să nu uităm, totuși, vorba aceea sănătoasă: un copil în faci pentru el, nu pentru tine.
Așadar, cu acest lucru în minte, este bine să ne gândim că pentru viitorul lui trebuie să fie familiarizat cu calculatoarele, chiar să aibă ocazia să descopere dacă vreuna dintre pasiunile lui nu se învârte tocmai în jurul acestui intrument.
Cu certitidine, interzicerea accesului nu face decât să îl țină cu un pas în urmă. Ori, de ce să nu beneficieze de un progres al tehnologiei?
…și totuși, de ce să limităm calculatorul?
Cum spuneam, copilul trebuie să aibă ocazia să descopere dacă vreuna dintre pasiunile lui nu se leagă tocmai de calculator. Dar, pe de altă parte, dacă fiul și fiica ta are vreun talent muzical, sportiv sau literar, nu le va descoperi dacă stă lipit/ă de calculator, nu-i așa?
Și să nu uităm nici de acele abilități sociale de care copilul are nevoie pentru a se integra. Nu și le va dezvolta în fața calculatorului.
Mai mult, dacă de mic este învățat să fie activ, foarte probabil nu va ajunge la o viață sedentară care, deseori, este asociată statului în fața calculatorului/televizorului/telefonului.
Limitarea accesului la calculator înseamnă să dai copilului ocazia să exploreze viața din jur și pe el însuși. Ajută-l să descopere alte variante de a petrece timpul, ba chiar să învețe să fie creativ atunci când se plictisește.
Nu-i interzice calculatorul ca pe o pedeapsă și nici nu permite accesul la calculator ca pe o recompensă. Bineînțeles, nu uita nici că tu îi oferi un foarte bun exemplu. Cel puțin acasă, dedică timp familiei și evită să îți verifici e-mailurile sau paginile de social media din 10 în 10 minute…
Tehnologia nu este acest bau-bau pe care să îl blamăm pentru toate lucrurile rele. Aduce cu sine lucruri negative deopotrivă cu cele pozitive. Dar cam același lucru aduce și viața, în general. Învață-ți copilul să se folosească de acest instrument fără a se dedica lui.
Învață-l să aprecieze și alte lucruri în viață, să se bucure de interacțiunile cu cei din jur și să fie curios să exploreze lumea din jur. Apoi, treptat, va alege singur ceea ce îi face plăcere să facă.
Foto: shutterstock.com