Dragoste (si ura) fraterna

Este de dorit sa nu fii singur la parinti pentru ca, avand un frate sau o sora, ai pe cineva apropiat de varsta ta, (de cele mai multe ori) cu care cresti si cu care inveti de mic sa imparti si bune si rele. Cand insa apropierea dintre frati ajunge o povara pentru unul dintre ei sau pentru cei din jur, idealul nu mai arata… ideal.

 

In cazurile fericite si reusite (relational vorbind), cand avem o problema serioasa, foarte probabil o vom spune unui frate sau unei surori, mai repede decat oricui altcuiva. Increderea este principalul factor care actioneaza in aceasta dinamica si faptul ca ne cunoastem suficient de bine, cu plusuri si minusuri, bazandu-ne pe o judecata avizata.

Este placut sa ramanem implicati unul in viata altuia, sa ne stim grijile si bucuriile, sa le traim impreuna, sa ne oferim macar sprijin moral ocazional si sa beneficiem de disponibilitatea celuilalt atunci cand nevoia ne impinge.

Acum, vorbim, insa, despre cazurile in care aceasta nevoie de a fi constant prezent in viata fratelui este atat de mare, incat el ramane „al nostru“ indiferent de evolutia si nevoia de viata proprie a celuilalt. De regula, cuplurile de frati in care unul dintre ei este constant infiltrat in viata altuia, presupun obedienta si aservire din partea celui care, lipsit de asertivitate, nu isi va cere dreptul… la spatiu.

In cazul in care nevoia de aer il impinge dramatic la detasare sau expulzarea „intrusului“, foarte probabil, in scurt timp, se va instala culpa, iar ritualul se va relua curand. Pentru ca suntem inclinati sa punem anumite actiuni pe seama credintei ca „ne vrea binele“, tindem sa pierdem din teritoriul independentei de care avem nevoie si sa ne complacem intr-un ghidaj de care, in cele din urma, putem ajunge sa depindem.

„Maria intotdeauna a fost mai sigura si mai voluntara decat mine. Pentru ea, toate aveau rezolvare si nu exista provocare careia sa nu ii raspunda cu realism rece si hotarat. Eu sunt mai domoala de felul meu si, este adevarat, mai tematoare in anumite privinte.

Poate nu am curajul ei, dar cu siguranta ma descurc, destul de bine as spune, in situatiile cu care ma confrunt. Sunt cu patru ani mai mica decat ea si m-a luat sub aripa ei, mai mult pentru ca mama a murit cand eram adolescente, ea intrand in rolul de parinte.

Nevoia ei de a-mi trasa drumul, de a-mi contesta deciziile, spunandu-mi cum este mai bine pentru mine, alaturi de preocuparea pentru orice detaliu din viata mea, sunt extrem de obositoare. Recunosc, ma simt vinovata sa gandesc asa, pentru ca stiu ca ma ajuta, ca este langa mine atunci cand am o problema, ca ma iubeste si imi vrea binele, dar pretul pe care il platesc este cam mare. Am incercat sa ma detasez, dar am impresia ca o fac sa sufere sau ca ii sunt nerecunoscatoare, asa ca inca nu am gasit cea mai buna cale de negociere“, marturiseste Camelia, 28 de ani.

Psihoterapeutul Carmen Toader ne afirma ca „ceea ce se simte in mod constient, de obicei, este dorinta de protectie. Relatia dintre frati devine una similara celei dintre o mama si copilul ei. Insa, in profunzime, inconstient, lucrurile nu sunt chiar atat de roz. De fapt, unul dintre frati (de obicei, cel mai mare) preia rolul mamei inca din copilarie, considerandu-i uneori si pe mama reala, si pe frate neputinciosi si inferiori lui.

Atat comportamentul ce presupune o responsabilitate extrema fata de un frate, cat si cel clar manipulator au la baza aceeasi nevoie intensa de control asupra fratelui, doar ca unul dintre ele, cel in care se preiau responsabilitatile fratelui, este mai auto-agresiv, pe cand celalalt, cand incearca sa-i controleze viata, este agresiv, devorator, mai degraba sadic.

Sunt, de fapt, doua fatete ale aceleiasi monede, iar modul in care se manifesta depinde atat de personalitatile fratilor, cat si de exemplul pe care l-au observat acestia in familie. Importanta este fantasma inconstienta, comuna celor doi, ca fara ajutorul sau indrumarile celui care detine controlul, celalalt s-ar prabusi sau ar muri.

De fapt, este o manipulare reciproca, intrucat si fratele aparent neputincios il manipuleaza pe celalalt sa-i conduca viata. La retragerea ajutorului, de pilda, acest frate se poate imbolnavi, interna in spital sau este posibil sa rateze tot ce poate rata in viata lui. Cu alte cuvinte, unul dintre frati manipuleaza prin neputinta si/sau victimizare, pe cand celalalt pe principiul «stiu eu ce-i mai bine pentru tine.»“

 

Comportamentul manipulator

De multe ori, un astfel de comportament, evident bolnavicios, intre doi frati, este mai usor de observat din exterior. Cand cel manipulat leaga prietenii, acestea vor fi supuse criticii manipulatorului, care se va simti cumva amenintat ca va pierde rolul principal si iubirea fratelui sau, cel putin, controlul pe care il detine asupra acestuia.

Prieteniile vor fi astfel trecute prin disectii constante si pot ajunge sa se dizolve, fie prin acceptarea si insusirea parerilor negative care sunt furnizate, fie prin capitulare in fata reprosurilor. Mai serios este cazul in care apare o relatie amoroasa, iar sagetile fratelui, obisnuit sa fie factor decident, lovesc de aceasta data in ambii parteneri.

Pentru ca, puteti fi siguri ca nimeni nu va fi suficient de potrivit pentru frate, decat cu greu: poate, o alta personalitate supusa, ce va accepta, prin propriile limitari, intruziunile in cuplu si va raspunde obedient, aliniindu-se regulilor. Chiar si pentru o astfel de relatie nu exista garantii ale durabilitatii.

Cel mai trist caz, probabil, este cel in care se aplica regula „cui pe cui se scoate“, iar fratele lipsit de initiativa si obisnuit sa fie controlat, va ceda in fata unei personalitati asemanatoare celei prea bine cunoscute, manipularea si controlul fiind astfel transferate. Din nou, si in acest caz, nefericirea celui rutinat cu acest ritual este de proportii.

Cele doua tipologii, de manipulat si manipulator, nu fac altceva decat sa se completeze reciproc. Lipsa unuia de initiativa si independenta cade in grija celui sadic in a detine controlul. Primul, la randul lui, este in egala masura partas al jocului si nu este exclus ca starea lui sa se degradeze, odata ce este indepartat fratele vizibil nociv.

Pentru ca lipsa unei fermitati in privinta propriei vieti, permiterea excesiva a amestecului altora si invocarea neputintei sunt accesorii ale nevoii proprii de a fi condus. Complacerea in situatii negative poate fi mai puternica decat putem intelege.

 

Ce este de facut?

Curiosi sa aflam cand interventia in viata fratelui devine deranjanta si o problema si pentru cei din anturajul celui manipulat, am apelat la sfatul psihoterapeutului Carmen Toader, care ne-a relatat urmatoarele: „In clipa cand interventia este considerata intruziva, de pilda, cand locuieste impreuna cu celalalt frate si sotia acestuia, sau cand ingrijirile si viata fratelui ii ocupa prea mult timp, in detrimentul familiei dobandite, vorbim deja despre un control deranjant si, implicit, o problema.

De obicei, scenariul inconstient al celui care se afla la mijloc, intre familia lui de origine si cea dobandita, este ca toata lumea trebuie sa se inteleaga perfect de dragul lui. Evident ca lucrurile nu stau aproape niciodata asa, caci apar tot felul de gelozii si conflicte.

Practic, in acest caz, tuturor le e greu sa accepte ca oamenii sunt diferiti, cu nevoi si opinii diferite. Cu totii sunt vazuti ca niste extensii narcisice, in sensul ca, de pilda, fratilor li se pare firesc ca sotia unuia dintre ei sa-l accepte si sa-l ajute neconditionat pe celalalt, iar sotiei i se pare firesc ca sotul ei, unul dintre frati, sa i se dedice exclusiv ei, ca si cum familia de origine a lui ar disparea la casatorie“.

Exista insa si situatii in care interventia fratelui depaseste nevoia de sprijin excesiv sau inoportun si trece in zona de circ, in plin razboi al nervilor.

„Magda este mai mare cu un an decat Adrian, fostul meu sot. Pe toata perioada relatiei noastre, inclusiv a casniciei (care nu au durat, la un loc, decat patru ani), prezenta ei in viata lui si, implicit, a noastra, pe mine, personal, m-a adus la exasperare. Sunt genul de persoana care sustine si incurajeaza relatiile familiale sanatoase si apropiate. Am respect fata de parinti si sunt destul de calma si temperata din fire.

Sora lui Adrian insa… este «ceasul rau, pisica neagra si tramvaiul 13», toate la un loc. De la ce ar trebui sa poarte si ce nu, la ce ar trebui sa manance si ce sa refuze, in ce vacante sa plece (eventual, sa vina si ea) si cum anume sa se poarte cu sotia/iubita, care oricum nu este acceptata, fiind total nepotrivita oricine ar fi ea, lista continua la nesfarsit.

Am incercat mult timp (dupa criteriile mele de suportabilitate) sa il desprind de sub controlul ei, sa formam un nucleu, sa fie mai autonom, dar a fost imposibil. Certurile cu ea si intre noi au devenit monstruoase, iar mie imi era imposibil sa ii cer sa nu mai comunice sau sa nu ii mai viziteze pe ai lui, unde, invariabil, era ea prezenta. Sincer vorbind, cred ca el ar avea un fond bun, dar nu il vad iesind din poveste“, relateaza Raluca, 31 de ani.

 

Grija coplesitoare

O alta tipologie a relatiilor defectuoase intre frati este grija excesiva pentru celalalt. Ne referim aici la cea care handicapeaza propria viata, lasa in asteptare propriile nevoi si canalizeaza toata energia catre „redresarea“ sau stabilizarea situatiei celuilalt.

Pornita tot dintr-o nevoie de control, dublata de vina ca „mie imi este mai bine“, aceasta atentie duce la handicaparea celui menit sa fie ajutat, dar si a propriei existente. Eliberarea de un asemenea comportament si acceptarea ca fiecare isi are propriul drum si face propriile alegeri este, de cele mai multe ori, dureroasa, anevoioasa si dublata de vinovatie si de sentimentul unui „abandon“.

Carmen Toader ne spune ca „eu, una, nu cred ca ne putem elibera de grija in exces pentru viata unui frate sau a unei surori fara vinovatie, nici macar prin psihoterapie. Tiparul acesta de relatie este invatat din copilarie, de pe vremea cand nu puteam intelege deloc ce se intampla cu noi, motiv pentru care ni se pare firesc si nu ne putem descotorosi de el atat de usor.

De obicei, nici macar nu vrem s-o facem, intrucat avem senzatia ca, fara ajutorul nostru, fratele pe care vrem sa-l ocrotim, se va prabusi. Pentru a diminua nevoia de protectie, este nevoie mai intai sa intelegem cum functioneaza relatia cu fratele si apoi de a ne lupta cu vinovatia pe care inerent o simtim cand ne retragem ajutorul“.

Un astfel de comportament necesita, in cele mai multe cazuri, sprijinul si indrumarea unui specialist, dar, chiar si asa, tendinta de a reveni la comportamentul deranjant este foarte mare.

 

SOLUTII?

O intrebare de final, adresata psihoterapeutului Carmen Toader are rolul de a ne ghida in reechilibrarea balantei relationarii cu un frate, astfel incat aceasta sa devina functionala. Am vrut sa stim cum il indepartam pe manipulator si cum ne eliberam daca ne incarca cu problemele lui.

„Cred ca cel mai bun moment cand se poate intampla aceasta desprindere este dupa ce fratele isi gaseste o partenera de viata, pe care sa se poata bizui. Abia atunci sunt sanse mari sa-si dea seama ca exista ceva in neregula in relatia cu fratele sau, daca partenera lui isi exprima nemultumirile.

Este nevoie sa-si analizeze relatia cu fratele manipulator, sa inteleaga in ce mod se petrece manipularea afectiva si ce castig are el insusi cand se lasa manipulat. De pilda, se poate simti magulit ca fratele sau apeleaza mereu la el, poate sa simta o mare satisfactie ca ii este indispensabil sau pentru ca este in stare sa-l ajute.

Sunt multe scenarii inconstiente posibile, ele depind de personalitatile celor doi. Pe urma, ar trebui sa impuna anumite limite si sa se pregateasca pentru a face fata reactiei celuilalt, reactie care poate fi dramatica, uneori chiar periculoasa, caci o astfel de schimbare poate restructura profund vietile si lumile interioare ale celor doi.

Fratele de care incearca sa se desprinda poate fi extrem de furios sau poate manipula prin alte metode decat de obicei, de pilda sa se imbolnaveasca sau sa santajeze afectiv, in punctele sensibile ale celuilalt frate, in scopul de a-i induce stari insuportabile si a reveni la relatia familiara manipulativa. Apare o vinovatie uriasa, de aceea eu cred ca, in general, pentru reusita unui astfel de demers este nevoie de sustinere externa, fie a partenerei de viata, fie a unui psihoterapeut.“

 

De Iulia Barca