Dragostea dupa o trauma

A retrai, a te indragosti, a restabili legaturi sexuale… Femeile care au suferit un viol abia pot vorbi despre trauma lor. Dar, cu timpul si cu multa atentie din partea partenerului si a celor din jur, increderea in celalalt si in iubire revine…

N., o femeie blonda, de o frumusete angelica, povesteste: „Mi-a zis ca vom face un copil in cativa ani si apoi ne vom casatori“. Cand vorbeste despre asta, ochii ii stralucesc. Datorita emotiei, bineinteles. Dar si a neincrederii. In urma cu cinci ani, a fost violata in holul unui imobil. Insulte, lovituri, un cutit, frica, amenintari de tipul „taci, altfel te omor“. Haine smulse, spatele la perete si cea din urma umilinta… Transformare in nimic, pret de cateva secunde. Victima a violului, „fosta victima“, corecteaza tanara femeie de 35 de ani cu un suras larg.

Trebuie sa-ti revii si sa mergi mai departe. Sa razi, sa iubesti. Asta-i viata. Dar este o munca titanica. N. spune lucrurile foarte simplu: „Mi-a zis sotul meu ca ar vrea sa facem un copil…“. Si este ca o renastere. Pentru ca, in urma cu cinci ani, ca si alte sute de mii de femei in fiecare an, a fost pe punctul de a fi ucisa. De curand, o tanara indianca a fost violata si batuta pana la moarte sub ochii iubitului ei. In Giurgiu, presa a relatat de curand, in 2013, cazul unei fetite de 14 ani violata in grup… filmul pus pe internet… e greu de imaginat un nivel mai mare de bestialitate.

Corp de la autoservire

La 32 de ani, O. este inca in cautarea identitatii. Avea 22 de ani cand a intalnit un barbat frumos. Si 24, cand l-a putut parasi. Intre timp, a violat-o. In mai multe randuri. In plan secundar a palmuit-o, a insultat-o si a scos-o din anturajul ei… Ea si-a regasit prietenii, si-a reluat apoi cursul vietii. Apoi s-a prabusit: „Petreceam duminici intregi in pat, plangand. Ma imbolnaveam tot timpul. Corpul meu devenise un loc al durerii.

Nu voiam sa ma reindragostesc, voiam ca organele mele genitale sa dispara.“ Pare o nebunie nu? Dar ce nu este nebunesc in materie de viol? „Violul este un nonsens total“, subliniaza Muriel Salmona. „O tornada care se abate asupra fundatiilor noastre si are ca scop demolarea relatiei noastre cu celalalt si cu lumea exterioara.“

Aceasta din urma devine o amenintare perpetua. Daca neasteptatul s-a produs o data, poate reveni apoi. Increderea – indispensabila intalnirii, dragostei, libertatii sentimentelor si placerii – a disparut. O. isi aminteste ca-i era teribil de frica, timp de multi ani. Pe strada, in metrou, pretutindeni. „Ceea ce acest barbat mi-a bagat in cap este: «Corpul tau nu-ti apartine; fac ce vreau, cand vreau cu el.» Timp indelungat, am avut senzatia ca nu mai eram aparata deloc: era ca un loc de autoservire. Apoi, dupa ce ti s-a intamplat asta, esti convinsa ca nu mai valorezi nimic…“

Traiectoriile victimelor sunt diferite: ele depind de trairea fiecareia, de circumstantele fiecarui viol. Dar, mai ales din acest punct, ele sunt comune, caci aici este vorba despre povestea si mentalitatea celorlalti. „Corpul femeilor a fost la dispozitia barbatilor timp de secole“, reaminteste Emmanuelle Piet, medic si presedintele Colectivului Feminist impotriva Violului din Paris.

„Iar violul nu este o crima decat dupa 1980: nu facem revolutie in moravuri in 30 de ani… Societatea considera intotdeauna aceste femei ca fiind suspecte. Este vorba despre faimoasa expresie «a cautat-o». Dintr-o data, lor le este greu sa se considere victime si consuma adesea multa energie sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. De altfel, majoritatea femeilor tace. Doar 10% depun plangere. Ele vor sa uite. Sunt tentate sa nege.“

Realitatea violului sau impactul sau

Memoria, o bomba cu efect intarziat. E., 42 de ani, a patit-o. Intr-o dimineata, cu 20 de ani in urma, un barbat pretindea ca este vecinul ei si a venit sa verifice problemele cu apa. O leaga fedeles, ii pune calus… In aceeasi zi, insotita de iubitul ei, ea merge la politie. Si in aceeasi saptamana, vrea sa faca amor. „Imi spuneam: «El a avut corpul meu cat timp a durat asta, dar nu a avut nici sufletul meu, nici viata mea. Voi reincepe totul ca inainte: fara sa-mi fie rau, fara sa-mi fie teama.» Iubitul meu m-a sustinut.

Sexual, totul se petrecea foarte bine. Era aproape ca inainte. In afara momentelor cand imi reveneau in minte imaginile violului, si atunci ma opream in mijlocul actiunii. Aceste reminiscente brutale…“ Olivia vorbeste despre „abdomenul sau inferior care se contracta cu cateva dureri puternice la nivelul vaginului“.

N. isi aminteste corpul care „spune «stop» la un anumit gest, o pozitie asemanatoare cu aceea in care am suferit. Tremur din tot corpul. Uneori izbucnesc in lacrimi. Este total incontrolabil“. Incontrolabilul este specific memoriei traumatice: a emotiei brute, nedigerate, care ajunge pana in gat in momentul in care te astepti cel mai putin. Contrar memoriei autobiografice, pe care o convocam atunci cand ne dorim.

„Violul provoaca o asa teroare“, afirma Muriel Salmona, „incat creierul cedeaza. Pe moment, esti in stare de soc: paralizat psihic, anesteziat emotional. Sufletul pare sa se disocieze de corp: este ca un spectator al evenimentului. Este conditia sine qua non pentru a supravietui insuportabilului. In realitate, emotiile sunt stocate in stare bruta in interiorul sinelui. Aceasta memorie functioneaza apoi ca o bomba cu intarziere: cel mai mic detaliu care aminteste de viol, chiar inconstient, o reactiveaza si determina retrairea identica a violului.

Toata viata devine un teren minat.“ Unii vor face orice pentru a evita bombele. Nu se mai gandesc la asta, nu-si mai amintesc, nu mai ies seara, nu mai fac amor, nu se mai ating sau nu mai au sentimente. Cu toate acestea, nu e de ajuns. Aceste amintiri pot fi ascunse, mergand la psihiatru, dar nu pot fi uitate. Inconstientul ne reaminteste si corpul marturiseste. Insomnii, depresie, dureri cronice, probleme digestive, probleme ginecologice repetate… Lista sechelelor posttraumatice este lunga.

„De fapt, corpul tau esti tu“, zambeste E. „Nu poti sa negi acest fapt, sa-l separi de sufletul tau. Acesta a fost indurerat, umilit… Nu am masurat in acea perioada forta acelei umilinte.“ Pana in ziua in care corpul ei a vorbit: un an mai tarziu, infectia glandelor Bartholin – responsabile de lubrifierea vaginului. O operatie „ca o noua patrundere in corpul meu“, o cicatrizare dificila…

De-a lungul anilor, sexul a fost dureros. Nu, nu se poate uita un viol. Forta vointei nu poate face nimic. „Anumite femei pot, in acest caz, sa incerce sa se anestezieze din nou“, observa Muriel Salmona. „Ele se pun in situatii extreme, pentru a incerca sa uite ceea ce s-a intamplat. Li se face rau, le e teama, iar pentru a se deconecta, vor sa multiplice conduita de risc, paradoxal.“

Conduita de risc

„Mi-am propus sa-mi detest corpul“, marturiseste N. „Alcool, droguri: am luat de toate. Dadeam cu mainile in pereti, nu mai mancam… Nu ma mai priveam: pentru mine, nu mai existam. Dar voiam ca ceilalti sa ma vada. Am inceput sa port culori tipatoare. Ieseam singura seara. Invitam necunoscutii pe la mine si-mi crestea adrenalina. Corpul meu nu voia, dar ii impuneam. In timpul actului, era ca si cum n-as fi fost acolo. Dar apoi le ceream sa plece. Violent. Voiam sa le fac rau. De fapt, imi faceam rau mie.

Pentru ca, a doua zi, eram constienta de ceea ce facusem si era teribil. De fapt, muream incetul cu incetul.“ N. a mers foarte departe. Pana la capatul puterilor: nopti petrecute in strada, perioade la psihiatrie, doua tentative de sinucidere… Apoi s-a ridicat din acea stare. Incet, dureros, dar a reusit. Ea a depus plangere, el a fost condamnat.

I-a povestit sotului ei, iar acesta a ascultat-o. A iubit-o. El i-a readus dorinta. Placerea. „Barbatii joaca un rol-cheie pentru refacerea acestor femei“, insista Emmanuelle Piet. „Daca sunt ascultate, intelese de partener si de cei din anturaj, asta poate face diferenta in perioada urmatoare. Din nefericire, se intampla destul de rar.“

O lupta dirijata de toti

Si ele se lupta. In fiecare zi, N. este la doi pasi de victorie: „Un copil si, in final, ceva frumos va iesi din corpul meu. Rana nu va fi niciodata inchisa in totalitate, dar continui. M-a zdrobit, dar nu m-a ucis“. Cu timpul, aceste „flash-uri“ atat de vatamatoare se raresc. Privirea asupra sinelui devine mai blanda. Increderea in celalalt revine. Atunci putem regasi placerea. Si, da, putem trece peste.

„E greu de crezut, nu?“, se amuza Emmanuelle Piet. „Vedem toate aceste femei ca pe victime ale vietii – dar nu sunt neaparat asa, decat daca le lasam noi sa fie.“ Or, imaginea pe care o afiseaza victimele este intotdeauna aceeasi: mahnita. Nu mai exista un posibil „dupa“. Ca si cum violul ar fi o condamnare la moarte… Pentru a regasi gustul de a trai, trebuie sa te lupti cu prejudecatile celorlalti.

„Mi-a fost intotdeauna rusine sa simt dorinta din nou“, suspina E. „Bineinteles, daca ai fost violata, esti traumatizata, deci nu mai poti. Imi era teama ca oamenii vor spune: «Ea face din nou amor? Nu trebuie sa se fi simtit atat de rau… Poate chiar i-a placut!» O-ri-bil!“ Ar trebui, asadar, sa-si poarte crucea toata viata pentru a fi recunoscuta ca victima: o pedeapsa dubla.

Violul este singura crima in care victima poate fi, de asemenea, suspecta: pentru juriul pe care-l reprezentam, ar trebui sa plateasca perpetuu… „Orice s-ar intampla, victimele gresesc intotdeauna, nu?“, tuna Muriel Salmona, „pentru ca ele sunt vizibil traumatizate, sau pentru ca-si reiau cursul vietii. Dar in orice caz, este asa de greu sa li se acorde compasiune femeilor!“ Lupta va fi lunga, deci…