Dragostea in vremea scutecelor

Ce se intampla cu relatia de cuplu dupa aparitia bebelusului? Care este dinamica din punctul de vedere al intimitatii si sexualitatii? Ce probleme pot aparea si care este rezolvarea lor? Cateva repere, de la psihoterapeutul Gyorgy Gaspar.

 

Psychologies: Cum se (re)configureaza iubirea pentru un cuplu de proaspat parinti?

Gyorgy Gaspar: Parintii zilelor noastre sunt mai privilegiati in comparatie cu generatiile anterioare si asta, deoarece analiza relatiilor romantice a facut progrese spectaculoase in ultimii 10-15 ani.

Noua stiinta a iubirii ne arata, fara urme de tagada, ca asa cum un bebelus are nevoie vitala de prezenta fizica a mamei sale, tot asa si partenerii cuplului sunt insetati dupa atingeri si mangaieri chiar si dupa ce si-au activat rolurile de parinti.

Nevoia de atasament a celor doi adulti este aceeasi sau, mai corect spus, aceasta creste deoarece, asa cum ne arata si studiile de specialitate, perioada de dupa nasterea primului copil aduce cele mai multe provocari din viata unui cuplu.

Astfel, iubirea – care este definita ca „o nevoie innascuta de conectare emotionala“ – este important sa devina si mai puternica, pentru ca sistemul familial „sa poata suporta“ nasterea unor noi tipare de relationare.

Cu alte cuvinte, el va invata sa o iubeasca pe ea nu doar pentru ca ii este partenera, ci si pentru ca este mama copilului lor, manifestare valabila si din partea mamei catre tata.

 

Cum se face integrarea cuplului si cum isi cas­tiga el independenta, in noul statut de familie cu copil?

G. G.: Cuplul are deja pilonii sai bine ancorati in solul vietii de familie, important este ca cei doi sa poata sa isi exprime nevoile de intimitate si suport concret intr-o maniera bazata pe respect si incredere. De retinut este si faptul ca, pentru a putea avea grija de copil, partenerii unui cuplu trebuie sa aiba mai intai grija unul de celalalt.

La fel ca si in cazul instructiunilor de siguranta din avion, cand mastile de oxigen trebuie puse mai intai adultului, pentru ca ulterior acesta sa-si ajute copilul, tot asa si cuplul are nevoie de „oxigen“ pentru a cultiva protectia si afectivitatea fata de rodul iubirii lor. 

 

Ce greseli fac ambii parteneri de cuplu in aceasta etapa a vietii lor?

G. G.: Cel mai important este sa nu cada prada factorilor care erodeaza stabilitatea relatiei: critica, dispretul, strategiile de aparare psihologica si blocajele in comunicare. De regula, mamicile raspund la stres prin comportamente de blamare fata de persoana si caracterul tatalui, iar barbatii – prin comportamente de evitare si retragere.

 

Cum se poate reconstrui viata sexuala?

G. G.: Daca cei doi au grija de mentinerea conectarii emotionale, este mult mai usor ca viata sexuala sa reinfloreasca. Imbratisarile faciliteaza secretia de oxitocina la nivelul creierului uman, care asigura starea de bine necesara „dansului“ intimitatii si jocului sexual.

Uneori, suprasolicitarile pot duce la epuizarea unuia dintre parteneri si, implicit, la nevoia acuta de odihna, care poate fi mult mai benefica in proximitatea fizica a persoanei iubite. Desigur, sunt si situatii in care cuplul are nevoie sa-si programeze, intr-o prima faza, momentele de intimitate pentru a evita capcana sexualitatii invizibile.

 

Cum poate tanara dobandi echilibrul psihic astfel incat sa redevina si partenera/sotie, femeie, nu doar mama?

G. G.: Perioada de „concediu a rolului de femeie“ de dinainte si dupa sarcina poate varia de la familie la familie. Unele femei isi exprima nevoia de intimitate mai vizibil, in timp ce altele o camufleaza sub placerea simbiotica a interactiunii cu bebelusul.

De retinut este ca energia necesara „functiei feminine“ nu dispare, doar ca, adesea, mamei ii este mai confortabil sa se hraneasca cu iubirea neconditionata care vine din partea bebelusului. Situatie problematica pentru intreaga familie, daca barbatul nu-si curteaza din nou partenera, pentru a-i reaminti acesteia de angajamentul relational.

Constientizarea este strategia psihologica cea mai eficienta, pentru evitarea mecanismelor de evitare. Ceea ce pare cel mai accesibil, nu inseamna ca este si cel mai sanatos.     

 

Cum pot tinerii parinti sa nu se mai simta vino­vati pentru activitatile in doi, fara bebe­lus?

G. G.: Vina este o emotie corelata cu o actiune din repertoriul comportamental. Strategia sanatoasa nu este de a evita emotiile, ci de a le face loc in universul nostru interior. Odata conturata o emotie, aceasta trebuie etichetata, acceptata, verbalizata si validata.

Anxietatea, tristetea si vina sunt printre cele mai naturale manifestari energetice atunci cand se produce o schimbare in rutina obisnuita a noului sistem familial. Insa exact acest mix de stari emotionale ii va ajuta pe parinti sa-i permita copilului sa exploreze liber lumea, atunci cand, in jurul varstei de doi ani, el simte nevoia psihologica pentru prima mare aventura a vietii sale.

 

Cum se pot imbunatati in aceasta perioada comunicarea si intimitatea in cuplu?

G. G.: Secretul comunicarii eficiente consta in parcurgerea celor trei etape ale procesului intitulat de psihologi „dialogul cuplului“: oglindire, validare, empatie. Primul pas este ca cei doi parteneri sa-si distribuie rolurile de emitator si receptor. Asta-i va ajuta sa respecte o structura usor de urmat in procesul de comunicare.

Apoi, emitatorul pune in cuvinte, la persoana I, frustrarile, nevoile sau dorintele sale, formulate in enunturi cat mai scurte, iar receptorul reflecteaza asupra mesajului, transmitand ca a inteles. Urmeaza partea in care nevoia emitatorului este validata prin raspunsuri de genul: „inteleg ca asa vezi lucrurile…“.

Validare inseamna a vedea realitatea celuilalt, nu neaparat a fi de acord cu aceasta. Nu incheiem, inainte sa ne exprimam empatia prin „ghicirea“ emotiilor care acompaniaza mesajul emitatorului.

Daca acest proces este derulat in ambele sensuri, atunci probabilitatea ca cei doi sa se „auda“ este mult mai mare. Atunci cand vine vorba despre comunicare, nu controlul conteaza, ci sa ne asiguram ca celalalt ne-a auzit nevoia.

 

Ce consecinte poate avea asupra relatiei aducerea copilului in patul conjugal?

G. G.: Raspunsul variaza in functie de relatia dezvoltata intre cei doi parteneri inainte de a avea copilul. Daca acel cuplu are o baza de siguranta solida, atunci aducerea copilului pentru o perioada in patul conjugal nu reprezinta neaparat un pericol.

Daca parintii folosesc inconstient aducerea copilului in patul matrimonial ca pe o strategie de mentinere a sigurantei personale ori de evitare a intimitatii emotionale, atunci costurile pe termen lung pot fi mult mai mari decat beneficiile imediate.

Este esential ca parintii sa ia aceasta decizie de comun acord si sa fie cat mai constienti de motivul pentru care fac aceasta alegere si pentru ce perioada de timp.

 

Cum „reparam“ o relatie de cuplu pe punctul de a se destrama, la scurta vreme dupa nasterea copilului?

G. G.: Important este sa „reparam“ relatia inaintea trecerii de la doi la trei. Deoarece studii­le facute de cercetatorii in psihologia familiei ne arata ca, in urmatorii trei ani de la nasterea primului copil, nivelul de satisfactie maritala scade semnificativ in cazul a doua treimi din cupluri.

Daca o familie cu bebelus vine la mine in terapie, regula este ca, inainte de a se gandi la divort, sa treaca de prima aniversare a copilului. Atunci cand suntem activati emotional, iesirea din relatie pare cea mai eficienta alegere, insa nu si cea mai sanatoasa.

Reactiile amigdaliene (exprimarile emotionale automate) au functia de a elimina imediat „pericolul“ din viata noastra, insa nu de fiecare data este si cea mai potrivita strategie pe termen lung. Dupa ce familia se reinventeaza, adica adultii integreaza copilul in viata lor, cel mai adesea  incarcatura psihica se evapora.

 

Cum impacam cuplul cu deciziile/opiniile de crestere a copilului, de multe ori diferite, ale fiecaruia dintre parteneri?

G. G.: Alegerea filosofiei de parenting reprezinta un proces extrem de important, in care cuvantul-cheie este „constientizarea“. Esential este ca parintele sa faca diferenta intre nevoile sale si ale bebelusului si, in acelasi timp, ambele sa fie satisfacute.

Cele mai multe conflicte legate de acest subiect apar deoarece, in copilarie, pa­rintii au suferit o serie de leziuni in procesul de dezvoltare si, inconstient, acum, cand prin intermediul copilului reajung in acelasi punct, cauta sa supracompenseze ceea ce le-a lipsit in casa parinteasca.

Persoanele private emotional cauta sa ofere cat mai multa afectiune si risca sa ignore nevoia de structura a copilului, pe cand cei care au trait o serie de intruziuni din partea persoanelor care i-au ingrijit, ajung sa isi exprime nevoia de separare fata de copil prin comportamente de distantare.

De ajutor este ca parintii sa detina cat mai multe informatii despre nevoile de dezvoltare a copilului, in functie de varsta acestuia, si sa indrazneasca sa arunce o privire in universul personal, pentru a nu confunda „copilul interior“ cu cel mai proaspat membru al familiei.

 

György Gaspar este psiholog clinician, specialist in psihoterapia cuplului si a familiei,  [email protected]