Dragostea intre persoanele de acelasi sex
Inca e tabu. In Romania, persoanele de acelasi sex formeaza cupluri ce traiesc mai mult sau mai putin cu stigmatul diferentei. Iata povestea reala a doi barbati gay din Bucuresti, asa cum i-a fost ea relatata jurnalistului Dorian Ilie. Drama, singuratate, o poveste de dragoste ca oricare alta, cu emotii cat se poate de intense.
Pana acum 14 ani, Mihai era in ilegalitate. Era ilegal modul cum iubea, cum privea, cum zambea, dar mai ales pe cine iubea. Acum aproape 14 ani, Mihai a inceput sa-l iubeasca pe Emil, in ciuda faimosului Articol 200 din Codul Penal, care incrimina relatiile intre persoane de acelasi sex.
Iar cum o lege nu poate reglementa dragostea, asa nici Mihai n-a permis sa i se spuna cu cine trebuie sa se iubeasca. S-a indragostit de prietenul lui cel mai bun din facultate, s-au iubit cu bune si cu rele noua ani, au facut cumparaturi, au dat cu aspiratorul, s-au certat si s-au impacat. Intr-un final, s-au despartit.
Chiar daca dragostea lor a devenit legala in 2001, prin abrogarea Articolului 200, intoleranta, stigma, frica si lipsa unui viitor in Romania au pus lacat unei relatii care poate ar fi mers mai departe intr-o tara in care a iubi o persoana de acelasi sex nu este un act de curaj, ci un lucru firesc. Acum isi cauta jumatatea printre zeci de mii de profile online. Dar asa cum spune chiar el, iubirea nu vine pe internet.
Mihai are 37 de ani, este psiholog si este gay. Asa a fost dintotdeauna. La 17 ani, s-a indragostit de Adrian, un coleg de clasa. Avea emotii, se supara cand nu erau impreuna si asculta Sheryl Crowe, My Favorite Mistake. Pentru ca asa il considera Mihai pe Adrian, „greseala lui preferata“.
Stia ca nu se va intampla nimic si stia ca relatia lor nu se va consuma niciodata. Si-a inghitit toti fluturii si a mers mai departe. La o fata, de aceasta data. Pe la sfarsitul liceului, Mihai a cunoscut-o pe Andreea. A fost mai mult cu forta, isi aduce aminte Mihai momentul, usor amuzat si stingherit.
„Era o fata draguta, care stia ce vrea, iar eu n-am spus nu. Imi facea placere compania ei si faceam chestii foarte familiale cu ea, ne vizitam parintii mult, dar nu eram indragostit de ea. Ea avea ganduri de maritis. Dupa doi ani ne-am despartit.“
Dupa relatia esuata cu Andreea, Mihai l-a cunoscut in facultate pe Emil, erau colegi, iar in scurt timp au devenit cei mai buni prieteni. Mihai avea 21 de ani si cel putin tot atatea intrebari legate de cine este si ce simte. Pe vremea aceea, nu exista internet, nu erau informatii, nici nu stia prea bine ce este un homosexual.
„Nu mai cunosteam alti tipi gay. Era foarte greu de acceptat pentru mine situatia, cu atat mai mult de scos in spatiul public. Eram foarte speriat. Imi era frica ca familia mea ar putea sa afle. Tot timpul traiam in teroare“, spune Mihai.
Primul barbat pe care l-a atins a fost Emil. L-a tinut de mana la film, la Shakespeare in Love, la Cinema Studio. „Imi aduc aminte ca traversam Magheru si deodata mi-a zis ca lui ii plac barbatii. Am simtit cum imi sare inima din piept, ca ma topesc pe trecerea de pietoni si ca Magheru e cel mai lat bulevard din Bucuresti. Voiam sa stau jos si mi se parea ca nu mai ajungem“, isi aduce aminte momentul psihologul.
Au mai trecut alte cateva luni pana cand relatia lor avea sa se consolideze. Mihai era indragostit lulea de Emil. Initial, au decis sa aiba doar o aventura. Niciunul dintre ei nu si-a imaginat vreodata ca vor ramane noua ani impreuna.
Sub perdeaua aventurii au putut face mai usor fata situatiei. Petreceau foarte mult impreuna, mergeau sambata la supermarket, dupa care veneau acasa la Mihai, faceau curat, gateau si seara ieseau cu prietenii, ei, in calitate de simpli prieteni, in niciun caz de cuplu.
Prieteni pe strada, iubiti in casa, aceasta parea sa fie deviza dupa care cei doi functionau. Dupa trei ani erau la fel de indragostiti, in ciuda adversitatii generale si a relatiei lor care se consuma doar intre cei patru pereti ai garsonierei unde locuia Mihai. „Imi aduc aminte foarte clar ca dupa trei ani de relatie inca ne tineam in brate. Era o melodie la radio, I Would Die in Your Arms Tonight si mi se parea ca asa e firesc si normal“.
Dupa trei ani de dragoste au inceput sa se iubeasca. In viziunea lui Mihai, dragostea este un derivat din indragostire, in timp ce iubirea este un sentiment mai statornic, mai ancorat, este un atasament puternic, dupa cum spune el, in timp ce incearca sa gaseasca cele mai potrivite cuvinte.
Probleme in Paradis
Dar, ca in orice cuplu, certurile si conflictele au inceput sa apara in cuibul fericirii. Cel mai des se certau din cauza planurilor de viitor si a atasamentului lui Emil fata de mama lui. „Ma enerva ca in fiecare duminica trebuia sa mearga la maica-sa. Nu stiu ce-i spunea ei despre ce face in restul saptamanii, pentru ca noi deja stateam impreuna.
Intr-o duminica dimineata, m-a sunat maica-sa sa ma intrebe unde e fiul ei. El era langa mine, in pat. I-am zis sa astepte un moment si i-am dat telefonul. Cred ca in momentul acela s-a prins ca intre mine si Emil nu este o simpla prietenie. Pe parcursul relatiei, am incercat sa intervin intre ei doi, sa-l conving sa-i spuna mamei lui despre noi, pentru ca era din ce in ce mai evident. Intr-un final, n-am reusit.“
Un alt punct nevralgic in relatia lor a fost viziunea diferita asupra planurilor de viitor. Mihai dorea sa emigreze in Canada, unde putea duce alaturi de Emil o viata normala, fara sa mai fie nevoiti sa se ascunda de familie, prieteni si de societate, in general. Emil, in schimb, nu era de acord. Presiunea era din ce in ce mai mare asupra relatiei lor.
Faceau multe compromisuri pentru a se tine deoparte de gura lumii si pentru a nu da de banuit. „Imi aduc aminte ca intram separat pe usa blocului, am facut asta mult timp, aveam noroc ca era un bloc cu doua intrari. Baietii de la scara isi dadeau coate si aruncau vorbe cand ne vedeau. Nu mi-au picat bine deloc.“
Pe langa sicanarile vecinilor, mai era si problema parintilor, care nu stiau ca cei doi stau impreuna. Emil trebuia sa plece, se ducea de obicei la prieteni ori de cate ori parintii lui Mihai veneau in vizita. „Era un stres foarte mare“, isi aduce aminte Mihai.
„O faceam dintr-un soi de adaptare, dar nu era deloc placut. Era frustrant, crea o stare de tensiune in relatie. Cand ne revedeam, eram amandoi nervosi si din cauza asta ne certam. De aceea voiam sa plec din tara, voiam o viata integrata. In acelasi timp, stiam ca daca nu ne deschidem catre familiile noastre, ori emigram, ori relatia va esua.“
Varianta emigrarii in Canada a aparut in momentul in care cei doi si-au dat seama ca nu erau pregatiti sa le zica parintilor despre relatia dintre ei. Mihai deja incepuse sa pregateasca actele de emigrare, in timp ce Emil se pregatea sa se apropie si mai tare de mama lui. „In momentul acela, am inceput sa mergem pe drumuri diferite. El a ales sa nu schimbe nimic, cu toate ca fiecare dintre noi stia ca daca nu facem ceva, urma sa ne despartim.“
