Educatia traditionalista vs educatia moderna

Pentru tinerele mame, conflictele cu bonele ori viziunile diferite, traditionaliste, ale bunicilor nu reprezinta o noutate. Dar intr-o societate in care cartile de parenting abunda, iar seminariile de dezvoltare personala si optimizare a relatiei cu copilul sunt mai accesibile ca oricand, educatia moderna inca se loveste de principii traditionaliste. Te invitam ca, impreuna cu psihoterapeutul Andreea Raduta, sa luam pulsul societatii romanesti din punctul de vedere al educatiei.

S-au mai schimbat lucrurile, fata de acum 15-20 de ani?

Andreea Raduta: La noi, inca mai persista mentalitatea traditionala potrivit careia „bataia e rupta din rai“ si „pe copil sa il pupi doar cand doarme, ca sa nu il rasfeti prea tare“. In prezent, parintii au constientizat mai multe aspecte legate de rolul de parinte, prin actiuni de tip „scoala parintilor“, ateliere de parenting, carti si reviste de specialitate, forumuri de discutii online destinate parintilor etc. Dar copiii nu sunt inca respectati si tratati cu iubire neconditionata, asa cum ar merita, ci mai degraba sunt crescuti intr-o maniera autoritara, punitiva, ale carei efecte negative se vad clar in adolescenta sau, uneori, mai tarziu.

Ce efecte au corectiile fizice?

A.R.: Conform drepturilor copilului, articolul 21: „Copilul are dreptul de a fi protejat fata de oricare forme de violenta, neglijenta, abuz sau rele tratamente“, deci corectiile fizice nu ar trebui sa existe in relatia cu un copil. In cabinet am observat constant efectele devastatoare pe care bataile si agresivitatea parintilor le au asupra copiilor.

Toti copiii-problema care au intrat in terapie, marginalizati sau dati afara din scoli sau gradinite pentru comportament impulsiv si neascultare, aveau o problema de relationare acasa, cu unul sau cu ambii parinti. Orice copil tratat cu agresivitate va pune in joc, la randul sau, agresivitatea si negativismul in relatiile cu ceilalti.

Imaginea de sine a copiilor agresati fizic sau verbal are de suferit grav, iar copii ajung sa se comporte intr-o maniera negativa cu cei din jur si sa fie respinsi in plan social, deoarece ei cred despre ei insisi ca sunt „rai“, „obraznici“, „inferiori“.

Dar umilintele?

A.R.: Umilintele, cum ar fi facutul de ras in fata clasei, a prietenilor etc., au si ele efecte negative asupra copiilor. Se creeaza in sufletul celor mici un sentiment de rusine si de multe ori se nasc complexe de inferioritate, care ii fac sa sufere si ii pot „bantui“ mult timp dupa aceea.

Adultii care practica umilirea copiilor in public, de fapt nu ii respecta, nu se pot pune in locul lor, prin empatie, si de multe ori au, ei insisi, probleme de gestionare a propriei furii si agresivitati. Umilirea copiilor in public reprezinta un abuz emotional asupra acestora si, daca este repetata, poate duce la stari emotionale negative, cum ar fi: frica, anxietatea, tristetea sau ostilitatea.

Cand certam copiii, ce fraze ar trebui evitate, ca sa nu ii traumatizam?

A.R.: Criticile verbale adresate copilului, de genul „esti rau“, „esti egoist“, „esti obraznic“, „esti impiedicat“, „nu esti in stare sa…“, „nu stiu ce o sa ajungi cand vei fi mare“ se intiparesc profund in memoria afectiva a copilului, care, din pacate, va incepe sa se identifice cu aceste aspecte negative si va dezvolta o imagine de sine negativa.

Daca parintii sunt nemultumiti de copil si ii spun frecvent acest lucru, uitand sa isi manifeste, in primul rand, iubirea si aprecierea fata de el, micutul va deveni nemultumit de el insusi, „flamand afectiv“, va simti o stare de gol interior, va crede despre el ca este rau sau nedorit de parinti si va incepe sa se comporte intr-un mod distructiv.

Parintii ar putea sa isi priveasca mai des copiii, ca si cum in acel moment i-ar descoperi si ar vedea cat de frumosi, de buni si destepti sunt. Astfel, micile defecte ale copiilor ar fi dimensionate corect, fara a fi scoase in prim-plan sau exacerbate de criticile parintesti.

Cum corectam comportamentul copilului cand face boacane? Exista un set de „pedepse permise“?

A.R.: Ross Campbell, psihiatru specializat in consilierea copiilor si adultilor, ne propune in cartea sa Educatia prin iubire, sa inlocuim corectarea comportamentului (manifestata, in general, prin pedepsirea copilului si, mai rar, prin acordarea de recompense) cu educatia prin iubire. Autorul explica faptul ca, spre deosebire de educatia reactiva, precum corectarea comportamentului, educatia prin iubire este proactiva si se bazeaza pe anticiparea si satisfacerea nevoilor de baza ale copilului.

Prima si cea mai importanta nevoie a copilului este nevoia de afectiune. Daca ne iubim copilul neconditionat, avem toate sansele ca acesta sa coopereze si sa primeasca valorile noastre. Ross Campbell considera ca, daca unui copil care a gresit ii pare sincer rau, merita sa il iertam. Cand ne iertam copiii ce-si regreta cu adevarat faptele, ii invatam sa ierte, la randul lor, si sa se ierte.

Pedepsele sunt cea mai negativa cale de abordare a comportamentului copiilor. Parintii care aleg sa-si pedepseasca des copiii, risca sa isi piarda autoritatea in fata acestora si se pot simti neputinciosi in situatii de viata mai serioase, in care chiar ar avea nevoie sa fie ascultati de copiii lor, si acest lucru nu se mai intampla. Din pacate, de multe ori, parintii care aplica pedepse, isi pierd autocontrolul si sunt inundati de manie. Ei le transmit copiilor mesajul ca un conflict se poate rezolva numai prin forta, iar copiii preiau acest model si il pun in joc in relatia cu colegii de gradinita sau de scoala.

Cum sa le trasam limite intr-o maniera corecta?

A.R.: La fel de mult pe cat au nevoie de a fi acceptati si intelesi, copiii au nevoie si de limite. In permanenta, cei mici pot incerca sa incalce aceste limite si sa isi testeze parintii. De fapt, limitele puse corect si ne-abuziv au rolul de a proteja copiii, atat fizic, cat si emotional, si de a le crea un sentiment de siguranta.

Este bine sa le comunicam copiilor si sa le explicam limitele alese (cum ar fi ora de culcare, timpul zilnic de uitat la televizor, cantitatea de dulciuri pe care o pot manca, daca au sau nu voie sa invite prieteni acasa etc.). Este important ca limitele ce sunt alese spre binele copiilor, odata stabilite, sa si fie aplicate constant. Copiii carora nu li s-au pus limite, ajung sa ii deranjeze pe cei din jurul lor si se pot pune ei insisi in situatii de viata periculoase. Pe de alta parte, copiii carora li se pun limite, au nevoie sa fie tratati cu iubire si respect pentru a putea interioriza regulile intr-o maniera potrivita .

Care este rolul scolii in educarea copiilor?

A.R.: Educatia data de parinti nu poate depasi o anumita unilateralitate, caci mediul ramane mereu acelasi. In schimb, scoala este prima particica de lume mare, reala, care vine in intampinarea copilului si care il ajuta sa se desprinda intr-o anumita masura de mediul parintesc si sa ii dezvolte constiinta de sine.

Exista profesori si diriginti care stiu cum sa comunice cu copiii, sa ii apropie si sa ii ajute sa se deschida. Adesea, copiii pot fi fascinati de personalitatea unui profesor, de ce fel de om este si il pot lua drept model. Se spune ca nu atat cunostintele si inteligenta dascalului sunt cele care au cel mai mare impact asupra elevilor, cat personalitatea acestuia, exemplul pe care il da. Succesul unui profesor nu depinde de metoda de predare, ci de crearea unei relatii personale bune cu fiecare elev.

Ne amintim cu recunostinta de profesorii care s-au adresat omului din noi. Orele de dirigentie facute cu drag, invitarea unor specialisti din afara scolii, care pot aborda anumite subiecte importante si delicate (sexualitatea, drogurile, intimitatea, abuzurile) au, cu siguranta, impact formativ. Ideal ar fi ca scoala romaneasca sa isi propuna sa formeze nu doar minti, ci si caractere.