Este bine sa vorbim cu copiii nostri despre problemele de cuplu?
Cand spunem “probleme de cuplu” ne referim la orice situatie sau eveniment care are puterea sa destabilizeze pe termen scurt sau lung echilibrul familiei. Fie ca e vorba de neintelegeri minore sau conflicte cronicizate, continuarea vietii impreuna depinde de capacitatea partenerilor de rezolvare.
Problemele maritale afecteaza copiii?
Parintii tind sa creada ca daca nu se cearta zgomotos, o fac soptit si isi indeplinesc atributiile, copiii nu stiu. Nimic mai fals! Cu totii ne aducem aminte de momentele in care ascultam la usa dormitorului doar, doar, auzim ceva.
Mai mult, copiii sunt barometrul emotional al familiei. In dorinta de a tine parintii impreuna, pot prelua inconstient problemele si devin simptomul familiei. Un exemplu ar fi imbolnavirile repetate. Acest lucru rupe adultii de problemele lor si ii forteaza sa se concentreze asupra ingrijirii copilului.
Chiar si copiii mici, care nu au deprins inca limbajul si nu au libertate de miscare, simt problemele de cuplu. Daca mama este irascibila, suparata, ingrijorata nu mai poate fi disponibila emotional pentru ei.
Le spunem copiilor despre problemele maritale?
Parintii au rolul de a asigura un climat care sa faciliteze dezvoltarea fizica, intelectuala si emotionala, iar in cazul conflictelor maritale, siguranta emotionala are cel mai mult de suferit.
Cu atat mai mult cand minorii ajung sa prelucreze informatii incomplete. Din aceasta cauza poate fi benefic sa li se spuna ce anume se intampla.
Modul in care li se comunica e mai important decat raspunsul la intrebarea “le spunem sau nu”, si aici multi parinti ajung sa faca greseli majore.
Cum le comunicam copiilor problemele si de ce trebuie sa se tina cont
In functie de varsta. Este de la sine inteles ca unui copil de 7 ani nu i se vor da aceleasi informatii ca unuia de 15 ani.
Selectam cu atentie ce le spunem. Intr-un cuplu in care gelozia a devenit o problema cotidiana, acompaniata de acuze privind infidelitaea unuia dintre parteneri, nu este necesar sa se ofere mai multe amanunte. “Mami si tati au probleme privind increderea unul in celalat” este de ajuns. Asfel, copilul nu este mintit si nici nu este implicat in zona relatiilor intime dintre adulti.
Maniera neacuzatoare. Copiii isi iubesc in egala masura parintii, se identifica cu fiecare dintre ei si ii vor impreuna ca o echipa. Daca unul dintre parinti discuta separat cu copilul trebuie sa stie ca daca isi acuza parenerul in fata acestuia nu il ajuta, din contra, il face sa sufere si mai tare. Pericolul cel mai mare este tranformarea copilului in aliatul parintelui “victima”.
Asigurari. Trebuie sa i se spuna copilului ca nu este vina lui si ca parintii vor incerca sa rezolve problema tinand cont, in primul rand, de binele lui.
Informare. Neaparat, atunci cand conflictul s-a stins, parintii trebuie sa le spuna asta copiilor. Beneficiul unei asemenea atitudini este ca li se transmite un pattern de rezolvare a problemelor.
Transparenta. In cazul in care s-a luat hotararea separarii temporare sau definitive, parintii trebuie sa stea impreuna de vorba cu copilul.
Copilul nu este parintele, prietenul sau psihologul adultului. Din prea multa suferinta, se intampla ca unele mame sau chiar tati sa se confeseze si sa planga pe umarului copilului punandu-l in pozitia de adult. Asfel, copilul este cel care are grija de parinte si ierarhia familiei se dezechilibreaza.
Discutiile in contradictoriu sau micile certuri nu trebuie privite cu asa mare inversunare, deoarece ele ofera o imagine autentica a vietii de familie. Daca ferim copiii in totalitate de ele, riscam sa isi faca o parere care nu corespunde realitatii, iar la maturitate vor cauta in propria relatie o perfectiune care nu exista.
Autor: Carmen Buterchi
psiholog si psihoterapeut de familie
Blog: http://pentrucopilultau.wordpress.com/about/
Foto: Shutterstock
