Gelosi pe fosta iubire a celuilalt?

Uneori este dificil sa acceptam trecutul amoros al partenerului… Iata o gelozie retrospectiva care, in mod surprinzator, ne spune mai multe despre sine decat despre cuplu.

Albume foto rasfoite, prieteni chestionati, pagina de Facebook a fostei analizata pana la cel mai mic amanunt… Incercam sa aflam… ce? Este insesizabil ce a impartasit partenerul intr-o relatie anterioara. Fiecare cuplu i-a relevat o parte inedita, iar daca inaintea noastra a avut mai multe povesti de dragoste, ne temem ca exista elemente care ne scapa.

Si, de aici, suferinta, care reapare constant. „Pana la mine, C. a mai avut trei sotii“, povesteste I., 52 de ani. „Astazi reusesc sa ma controlez ceva mai bine, dar o singura aluzie la fostele casnicii era suficienta pentru a ma intrista profund. Fara sa ii spun nimic, bineinteles…“ Asadar, temerilor li se adauga si culpabilitatea de a-i reprosa celuilalt un trecut din care nu se poate schimba nimic.

„Prin certurile extrem de dure, simt cel mai bine forta atasamentului lui V. Daca ramane langa mine, inseamna ca ma iubeste cu adevarat…“, recunoaste M., 33 de ani.

Pentru ca ne este teama ca nu suntem la inaltimea asteptarilor

Atunci cand este indreptata spre fosta iubire a partenerului, gelozia releva o stima de sine foarte scazuta si teama de a nu fi la inaltimea asteptarilor. Suntem mai bune decat precedenta? Suntem suficiente pentru partenerul nostru? De ce este cu noi? Toate aceste intrebari fac trimitere la modul in care suntem construiti.

Am fost doriti de catre parinti, demni de interes si de dragoste? Am fost mai putin iubiti decat un frate mai mare sau comparati cu acesta fara incetare? Gelozia mai ascunde cateodata si nevoia de a fi sigur de propria normalitate… Fosta partenera credea sau spunea cutare lucru? Gandesc eu normal, sunt un om normal in felul meu de a fi? Sau e nevoia de a testa dragostea celuilalt, atunci cand nu suntem siguri ca putem fi iubiti…

Pentru ca retraim rivalitati din copilarie

In spatele geloziei retroactive se ascunde idealul dragostei platonice: doi iubiti incompleti fara celalalt, destinati sa fie mereu impreuna. Devine insuportabil ca unul dintre ei sa iubeasca pe altcineva. Pentru ca speram mereu sa regasim acea simbioza din copilarie, cand eram un intreg cu mama si o copleseam in totalitate. Pe parcursul dezvoltarii noastre, intalnim doua mari gelozii care ne pot crea probleme la varsta adulta.

Prima apare la stadiul „oglinda“. Atunci cand mama ne desemneaza reflectia in oglinda si spune: „Tu esti“. Atunci devenim constienti ca suntem separati de ea si ca timpul fuziunii a luat sfarsit. Dar si ca aceasta imagine este o iluzie, care nu ne defineste in totalitate, ca suntem inconjurati de persoane asemanatoare, care ne-ar putea lua locul (frati, surori, colegi de clasa…), deci ca putem fi inlocuiti. La aceasta gelozie curenta, pe care Freud o numea „rivalitate de concurenta“, se adauga cea oedipiana: atunci cand un adult, respectiv tatal, ne limiteaza accesul la mama.

In timpul analizei, I. realizeaza ca a dormit in camera parintilor sai pana la o varsta inaintata, poate pentru ca dorea sa-i ia locul tatalui: „Pe la cinci ani, intrucat mama nu era doar a mea, am decis ca nu ii voi mai da nimic. Iar crizele de gelozie pe care i le faceam le aplic si in casnicia mea cu M., tot cu acelasi scop: de a testa dragostea“.

Gelozia trezeste aceste momente dificile din copilaria noastra, dar ascunde cateodata si beneficii inconstiente. Introducand o a treia persoana in cuplu, ne face sa retraim ceva din Oedip, din interdictiile lui, si ne sustine dorinta.

Pentru ca ne consideram incompleti

In opinia lui Lacan, toti oamenii duc lipsa de ceva pentru ca nu pot cuprinde toata fiinta lor in cuvinte. Dar la femeie, aceasta castrare simbolica se dubleaza de o lipsa reala, radicala, de penis.

Este ceea ce incercam sa umplem atunci cand, in iubire, visam sa fim „totul“ pentru celalalt. De aceea, niciodata asigurate cu adevarat de feminitatea lor, unele femei se compara cu fostele iubiri ale partenerului, isi imagineaza ca acestea sunt mai bune decat ele si cunosc secretele fericirii masculine.

Femeile pot retrai gelozia retroactiva intr-o maniera mult mai dramatica decat partenerii lor. Barbatii se linistesc prin simplul fapt ca, anatomic, au cele necesare pentru a produce orgasmul si a face femeia fericita. Doar ca, preciza Lacan, „ a iubi feminizeaza“, iar cand un barbat iubeste cu adevarat si el se vede ca o fiinta cu lipsuri, incat, uneori, cunoaste gelozia retrospectiva.

Pentru ca nu avem locul nostru

O fosta iubire nu trebuie sa fie decat o fosta iubire! Daca este rivala, fie partenerul ii face mereu loc in viata sa, fie nu ti-l asigura pe al tau. Doar asa ingrijorarea este legitima. O preocupare curenta in familiile recompuse, unde, fara voia lor, copiii mentin legatura intre parintii divortati.

D. isi aminteste ca, ani la rand, trebuia sa o intrebe orice pe mama copiilor lui P., incat ele doua ajunsesera sa vorbeasca la telefon aproape zilnic. Nu ii facea deloc placere, dar cu siguranta ar fi deranjat-o mult mai tare ca sotul ei sa discute atat de des cu fosta partenera. Un compromis greu de digerat, care necesita multa maturitate si deschidere…

Pentru ca vrem sa il avem pe celalalt

Oare ce a trait inaintea mea si eu nu stiu? Ce lucruri pe care nu le cunosc s-au intamplat? Este gelozia fata de fostii ei parteneri o tentativa de control? Evident… A iubi inseamna a ne pune in miscare, iar intalnirea se bazeaza pe drumul spre celalalt, fara a avea iluzia ca partenerul se poate epuiza intr-o cunoastere completa. Sau daca se intampla asta, intervine sufocarea, des invocata de barbati. In fiecare dintre noi, deci si in partener, exista un nucleu insesizabil, pe care nu il vom atinge niciodata si care ii apartine doar lui.

Pentru ca ne este teama de angajament

„Cu cat ii puneam mai multe intrebari lui L. despre fostele lui partenere, cu atat sufeream mai mult“, marturiseste I.. „Pentru prima oara, locuiam cu un barbat si voiam sa stiu totul despre el, chiar si ceea ce era mai rau.“ In spatele geloziei se ascunde adesea o strategie inconstienta de protectie. De teama dependentei sau a suferintei devastatoare in cazul unei separari, otravim momentele frumoase.

Intrucat ceea ce este bun poate fi prea mult, chiar insuportabil, daca ne reaminteste de pierderi anterioare sau daca face referire la o nevoie de-a celuilalt, ce pare infinita. „Intr-o zi, L. mi-a spus: «Este trecutul meu. Paraseste-ma daca vrei, dar inceteaza cu acuzatiile». Am realizat ca imi era teama sa ma leg de el, si apoi sa il pierd. Preferam sa fac crize din cauza fostelor lui relatii, decat sa ma confrunt cu teama mea de angajament.“

A pune accent pe trecutul celuilalt se traduce prin iluzia unui control deplin cand pierdem din vedere viitorul. Sau prin falsa impresie ca vom evita aceleasi greseli daca descoperim de ce a esuat relatia anterioara. Asta inseamna nevoia de siguranta acolo unde acest element nu poate exista, caci fiecare poveste este singulara si imprevizibila. Viziunea mai ampla nu inseamna a sti totul. Fixandu-l pe celalalt in sablonul a ceea ce a fost, il privam de libertatea schimbarii si a diversitatii, iar relatia de cuplu nu are sansa de a crea ceva nou.

Pentru ca fugim de temerile existentiale

Dragostea scoate la iveala temeri vechi de fuziune, abandon, dar si cu iz existential de singuratate si moarte. Caci analizand trecutul celuilalt, in fond cautam sa raspundem la intrebarea „de ce eu?“ sau „de ce sunt eu aici?“. In psihanaliza se numeste „scena primitiva“, cea a conceptiei noastre, la care, desigur, nu am asistat, dar si cea a mortii, despre care nu putem sti nimic inainte. Agatandu-ne de trecutul partenerului, inseamna ca refuzam sa infruntam aceasta coordonata existentiala: ne nastem, traim si apoi murim singuri. Chiar si indragostiti sau nebuni de gelozie.