Ghidul unui tată divorțat

Nu-i ușor să fii tată, iar după divorț sarcina devine și mai grea. Dar ce e ușor și simplu în viața asta? Totuși, divorțul te separă de mamă, nu îți ia titlul de părinte. Uite ce ai de făcut în continuare.

Dacă la bine și la greu a devenit o utopie, rolul de părinte nu are nevoie de un contract, pentru că acesta intră automat în vigoare în momentul în care ne-am pus în funcțiune imprimanta genetică.

Deși, din păcate, dificil pentru unii de asumat, cum rolul de părinte nu se atribuie în urma unei preselecții îndelungate, depinde de noi să schimbăm ceva măcar la nivel de microsistem, respectiv în viața propriului copil.

Citește și:

Sfaturi pentru tați: ce puteți face mai des

Special pentru tați: exemple pozitive pe care să le oferi fiului tău

Cum îți asumi acest rol? Psihologul Răzvan T. Coloja spune că, „pentru unii, asumarea rolului de tată implică prezenţa continuă a acestuia în viaţa copilului.

Pentru alţii, se limitează strict la a-i furniza, pe cale materială, tot ceea ce tatăl consideră că ar fi necesar copilului. Pur subiectiv, aș spune că «un tată implicat este cel angrenat în viaţa copilului pe toate planurile relevante dezvoltării acestuia: cultural, educaţional, moral, informativ».

Scopul unui tată este nu doar să paseze mai departe informaţia genetică progeniturii lui, dar să o şi ajute să îşi atingă potenţialul maxim.

Iar ultima parte o poate realiza educând copilul şi reprezentând un sprijin pentru acesta ori de câte ori copilul are nevoie de el“.

 

Divorțul e o traumă?

Dinamica unui divorț variază de la caz la caz. Tații a căror prezență în familie amenință integritatea psihică sau fizică a membrilor ei, nu reprezintă chiar pierderi semnificative prin di­vorț.

Totodată, pă­rin­ții ajunși într-un con­flict permanent, ale că­ror izbucniri frec­ven­te tulbură liniștea copiilor, iau o decizie să­nătoasă separân­du-se.

Dar este evident că în multe cazuri, apar frus­trări, dorințe de răz­bu­nare și pedeapsă, care, nu o dată, pierd din vedere interesul copiilor, transformându-i în armele unui război insuficient asumat de către părinți.

Chiar și așa, piedicile pot fi înlăturate atunci când îți pui orgoliul pe plan secundar și când primează nevoile copilului.

„Plecarea tatălui afectează emo­țional un copil. Privat de elementul patern, va avea de suferit cu atât mai mult dacă acel copil este de sex masculin.

Băieţii tind să se muleze mai bine pe cei din genul lor și nu este suficient ca educaţia şi dezvoltarea să cadă exclusiv în sarcina mamei.

Astfel, doar sunt privați de informaţiile şi suportul celeilalte jumătăţi a genului. În cazul fetelor, plecarea bruscă a unuia dintre părinţi poate duce (în unele cazuri) până la dezvoltarea ulterioară a tulburării borderline.

Mergând în continuare spre panta negativă a plecării tatălui din familie, copilul poate dezvolta tulburări de conduită sau opoziţionism provocator, ceea ce, ulterior, riscă să se transforme în tulburare de personalitate antisocială.

În caz că tatăl era un model pozitiv în viaţa copilului, plecarea lui va echivala pentru cel din urmă cu o stimă de sine scăzută, cu o serie de ruminaţii (de ce a plecat tata? e din cauza mea? am greşit eu cu ceva de a plecat?) şi un vid familial care îi va afecta negativ dezvoltarea.

Toate acestea, din nou, variază în intensitate şi probabilitate în funcţie de mulţi factori, precum: vârsta copilului, disponibilitatea mamei de a-l creşte oarecum singură, situaţia materială, temperamentul părinţilor şi al copilului, gradul de educaţie primit până atunci sau chiar de suportul ulterior al celorlalţi membri ai familiei.“

 

Impactul divorțului asupra băieților

Pentru băieți, tatăl este principalul model de masculinitate, iar în funcție de comportamentul lui, aceștia vor ști cum vor și cum nu vor să fie.

Cât timp au un tată disponibil afectiv, interesat și dornic de a fi implicat activ în viața lor, bă­ieților li se oferă premisele unei dezvoltări armonioase.

Chiar și la nivel relațional, ei își vor stu­dia tatăl în relația cu mama și vor acționa în consecință. În acest caz, chiar și o separare sau un divorț pot fi făcute păstrând respectul pentru partener, măcar în fața celor mici.

„În absenţa unei figuri paternale, copilul nu mai are pe cine imita, aşa că este nevoit să apeleze la alte modele: un frate mai mare, o rudă de sex masculin, un iubit sau prieten al mamei sau chiar la modele externe, precum un cântăreţ de muzică rock ori un star de cinema.

De obicei, alege persoana în care are mai multă încredere sau pe cea pe care o admiră mai mult în acel moment. Dacă tatăl rămâne prezent în viaţa copilului după divorț, este crucial ca acesta să păstreze legătura cu fiul său, în aşa fel încât acesta să conştientizeze că tatăl nu a dispărut total în urma separării şi că reprezintă încă un sprijin pentru el.

Tatăl trebuie să facă tot posibilul ca să exploateze la maximum drepturile pe care le are: să-l viziteze pe copil cât mai des, să petreacă cât mai mult timp cu el, să-i explice noua situaţie creată de divorţ (preferabil, împreună şi de comun acord cu mama) şi să-l asigure de sprijinul lui necondiţionat.

Deseori, în urma unui di­vorț, băiatul va simţi nevoia să se alieze cu unul dintre părinți, de obicei cel cu care petrece mai mult timp sau cu care rezonează mai intens.

Or, un copil nu ar trebui să fie forţat sau nevoit să aleagă între părinţi. Este datoria lor să continue să se implice activ şi, pe cât se poate, în proporţii egale în creşterea băiatului.

În unele ca­zuri, plecarea tatălui, în urma unui divorţ, va avea ca efect percepţia băiatului cum că acum responsabilităţile tatălui cad asupra lui. Ceea ce presupune stres, ruminaţii, tensiune internă, o stare de neajutorare în copil“, adaugă Răzvan T. Coloja.

 

Sănătatea emoțională a fetițelor

Pentru o fetiță, rolul tatălui este acela de a-i oferi un model de conduită pe care aceas­ta, mai târziu, să îl caute sau să-l aștepte de la un bărbat.

El este primul bărbat care îi oferă iubire și validare, cel care o ajută să fie securizată emoțional și îi cultivă stima de sine și așteptările.

Absența lui se traduce printr-un abandon, precum și printr-un refuz la adresa ei. Este prima respingere din partea unui bărbat, urmat de sentimente de vină sau devalorizare.

Iar continuarea duce la dezechilibre emoționale și în raport cu propria persoană. Așadar, relațiile ei ulterioare cu bărbații depind în mare măsură în relația cu propriul tată.

Răzvan T. Coloja avertizează că „există un risc considerabil ca absenţa totală şi brusc survenită a tatălui din viaţa unei fete să ducă ulterior la dezvoltarea unor tulburări de personalitate.

Cea mai probabilă este cea borderline, urmată de tulburarea de personalitate narcisistă, dependentă sau evitantă. Dar şi presupunând absenţa acestor tulburări, pe plan emoţional fata va căuta – la fel ca un băiat – un înlocuitor pentru figura paternă.

Dacă la băieţi acest înlocuitor echivalează aproape în toate cazurile cu un model de urmat, în cazul fetelor plecarea părintelui de sex opus poate duce la compensarea ulterioară a absenţei acestuia prin încercarea de a regăsi apropierea masculină pe plan sexual.

Fetele crescute în familii în care tatăl a fost absent, au tedinţa să devină active sexual mai devreme în viaţă, să fie mai lascive şi mai atrase de bărbaţi.

În adolescenţă sau viaţa de adult, aceste fete vor căuta un înlocuitor pentru figura absentă a copilăriei lor şi vor căuta validările de care au fost private în copilărie.

Vor fi slab sau inadecvat informate cu privire la sexul opus, iar curiozitatea, cuplată cu atracţia faţă de băieţi, va duce, probabil, la o explorare mai intensă şi în multe cazuri, nechibzuită a celuilalt gen.“

 

Ghid pentru taţi divorţaţi

„În mod ideal, tatăl separat de soţie trebuie să asigure copilul că va fi alături de el ori de câte ori va avea nevoie şi să dovedească acest lucru prin fapte.

Să nu rateze ocazia să-l viziteze și, dacă e posibil, să nu-l separe în aceste ocazii pe copil de mamă, ci să petreacă timpul împreună, ca o familie.

Să se implice în dezvoltarea copilului pe toate planurile, nu doar în plan material. A livra bani în contul fostei soţii ajută la dezvoltarea copilului.

Dar mai importante decât banii sunt prezenţa lui în viaţa micuţului, suportul oferit acestuia, încurajările, laudele, contactul regulat şi interesul manifestat faţă de activităţile şi cuvintele fiului sau fiicei.

Tot în mod ideal, este important să nu încerce să-l separe de mamă fizic sau psihic, prin şantaj emoţional, prin cumpărarea afecţiunii sau denigrând figura maternală atunci când aceasta nu este prezentă.

Iar toate acestea trebuie făcute periodic, cu calm, fără tristeţe, disperare, deznădejde sau frustrare, care ar putea fi percepută şi înmagazinată de copil.

Dacă un copil surprinde un ton negativ al părintelui în relaţia cu fostul partener, acel copil va trasa o linie imaginară între cei doi părinţi şi în mintea lui separarea va fi percepută ca fiind mai drastică.

În consecință, cele două figuri parentale vor deveni pentru el mai distanţate şi mai diferite, până în punctul în care va fi nevoit să o aleagă pe una dintre ele.

Iar din acel moment, dezvoltarea lui ulterioară este compromisă, deoarece va deveni copilul cu un singur părinte, care se fereşte să apeleze la celălalt.

 

„Am făcut eu ceva rău, deci tata a plecat…“

Un tată ideal, chiar şi divorţat fiind, nu va încerca să atragă copilul de partea lui, va pune accent pe timpul petrecut cu acesta în detrimentul cadourilor scumpe, nu o va bârfi pe mama copilului şi nu va încerca să minimalizeze importanţa ei în viaţa micuţului.

Copilul ar trebui să-i vadă din când în când împreună, discutând amiabil şi calm, luând cina şi împărţind responsabilităţi.

Contează ca tatăl să se intereseze regulat de evenimentele din viaţa copilului său, de notele de la şcoală, activităţile copilului, de prietenii acestuia, dorinţele, visele şi ideile lui.

Copilul trebuie să conştientizeze că, oricând ar avea nevoie de tată, poate apela la el. 

În plus, cu cât copilul este mai mic în momentul separării, cu atât va avea tendinţa să perceapă respectiva separare ca pe o consecinţă a comportamentului său («Am făcut eu ceva rău, deci tata a plecat»).

Ambii părinţi trebuie să depună efort în a asigura copilul de contrariu, iar tatăl să-i explice periodic că separarea nu este vina celui mic.

Nu în ultimul rând, tatăl trebuie să-i demonstreze copilului că importantă este nu doar buna relaţie cu el, ci şi cu fosta lui soţie.

Să valorifice calităţile fostei consoarte în faţa copilului şi să-i sublinieze acestuia importanţa prezenţei ambilor părinţi în viaţa lui.

Mesajul care trebuiea transmis, direct şi indirect, este următorul: «Eşti atât de important pentru părinţi, încât, în ciuda neînţelegerilor dintre noi, putem trece peste ele de dragul tău»“, conchide psihologul Răzvan T. Coloja.

 

Răzvan T. Coloja este psiholog, http://psihoradea.com