Impactul divortului asupra copiilor
A ramane impreuna de dragul copiilor este o eroare frecvent intalnita la romani, mai ales ca divortul nu este reprezentat in totalitate de cel legal. Oare ce model de cuplu va avea un copil atunci cand parintii sunt deja separati emotional si comportamental? In orice caz, cand survine divortul, grija pentru cel mic trebuie sa primeze. Cateva repere despre posibilele greseli ale parintilor si despre ce au ei de facut, astfel incat copilul sa depaseasca cu bine aceasta perioada a separarii.
Romania pare sa fie fruntasa Uniunii Europene in ceea ce priveste rata divorturilor si, conform datelor INSSE, doar anul trecut in tara noastra a divortat unul din cinci cupluri, numarul fiind chiar mai mare in orasele mari, iar din totalul numarului de divorturi, 44,2% sunt cupluri cu copii minori.
In urma pronuntarii sentintei, 17.000 de copii minori au ramas cu unul dintre parinti. Si acestea sunt datele inregistrate – probabil ca, in realitate, numarul familiilor destramate este si mai mare.
Cand vorbim despre impactul divortului asupra copiilor, vorbim despre fazele divortului si implicatiile sale emotionale, relationale, materiale, de statut, vorbim despre roluri si nevoile copilului.
Tipuri de divort
Divortul emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic, dupa cum el poate ramane incomplet mult dupa ce divortul legal a fost terminat sau reprezinta perioada in care unul dintre parteneri incearca sa incheie relatia, in timp ce celalalt se lupta sa o mentina. Se traiesc emotii si sentimente puternice de vinovatie, furie, culpabilizare, o reactie de doliu pentru pierderea mitului familiei intacte. Se pierd planuri, visuri, idealuri. Totusi, in aceasta etapa, coparentalitatea incepe sa opereze, functional sau nu, si se pot pune bazele mentinerii relatiilor cu familia extinsa a fostului partener.
Divortul legal presupune desfacerea efectiva a casatoriei prin intermediul instantei judecatoresti, incluzand aranjamentele legate de impartirea bunurilor, custodia copiilor etc. Partenerii renunta la visul de reunire. Apare atitudinea de retragere a tuturor lucrurilor investite, emotionale, materiale etc. si se reconstruieste noua retea sociala.
Divortul economic poate aduce sau poate agrava problemele financiare ale celor doi adulti, sau ale unuia dintre ei si se produce treptat: obisnuirea cu traiul separat, cu implicatiile referitoare la cheltuieli, bani, planuri, relatiile parinti-copii.
Divortul parental se refera la aranjamentele legate de cresterea copiilor. Apare rolul de parinte singur, care va negocia pentru timpul petrecut cu cel mic (zile, ore, perioade) si cel de parinte cu drept de custodie, care are nevoie sa se reaseze in noua sa viata. Este una dintre fazele complicate, cu mari conflicte, intre fostii parteneri. Dupa incheierea casatoriei, multi nu-si mai exercita impreuna rolul de parinti, iar accesul la copil al parintelui care pleaca poate deveni o sursa continua de stres. Parintii care nu au custodia, uneori se simt inutili, nedreptatiti si vor renunta in timp la relatia lor cu copiii, considerand vizitele scurte si despartirile foarte dureroase. Pentru ei, este dificil de gestionat atitudinea ostila a celuilalt parinte sau indiferenta din partea copilului.
Divortul comunitar, combinat si cu scaderea posibilitatilor financiare, aduce pe tapet necesitatea schimbarii locuintei, singuratatea si pierderea, cel putin partial, a retelei sociale, care nu mai poate fi accesata la fel. Problemele practice si starea de tensiune determinate de gasirea unei noi locuinte si unei noi scoli pentru copii pot fi accentuate de lipsa prietenilor si a vecinilor, care i-ar fi putut ajuta pe parinti, in special cand ei nu isi pot permite financiar sa suplineasca acest tip de suport (babysitter, after school etc.). Uneori, in incercarea de a gasi ajutor, parintele divortat apeleaza la ajutorul bunicilor, in special al celor materni. Multi bunici nu poseda insa nici spatiul, nici abilitatile de a se ocupa de nepoti, iar din punctul de vedere al adultilor tineri, reinnoirea dependentei de propriii parinti semnifica pierderea statutului si autorespectului. Toate acestea pot aduce mari tulburari atat adultilor, cat si copiilor.
Divortul psihologic este privit ca separarea de personalitatea si influenta fostului partener. Pentru ca respectul de sine tinde sa fie masurat in termenii relatiilor satisfacatoare cu altii, divortul poate sa distruga sentimentul de identitate si apartenenta. Multor oameni le este teama sa fie independenti, apeland la noi relatii, facute in graba. Depasirea acestui moment poate fi un demers indelungat si nu foarte usor, ce necesita ajutor specializat si presupune rezolvarea problemei autonomiei personale, asumarea raspunderii cu privire la deciziile si greselile proprii, autocunoastere si autovalorizare ca persoana independenta, capabila sa functioneze fara ajutorul celorlalti.
Greselile parintilor
Uitandu-ne la tabloul implicatiilor descrise mai sus, este lesne de inteles ca procesul separarii si al divortului este dificil, complicat, si afecteaza viata celor doi parteneri in mod semnificativ, uneori traumatic.
La nivel de trairi personale, cei doi traiesc sentimente de tradare, rusine, furie, anxietate, blocaj emotional, negare, lipsa sensului in viata, inferioritate, nepotrivire, culpabilitate, vinovatie, confuzie – trairi intense care aduc oboseala, irascibilitate, dificultati de concentrare, ganduri care rumineaza, nevoia de liniste si echilibru.
Peisajul se complica atunci cand sunt si copii la mijloc, iar cei doi parteneri sunt „mama“ si „tata“. Caci, da, copiii exista doar in acest tip de interactiune de roluri: mama-tata. Ei nu exista (sau nu ar trebui sa existe) in interactiunea de roluri de tip iubita-iubit/sotie-sot.
Si aici apare confuzia care genereaza atatea probleme: faptul ca in relatia cu copiii lor, de cele mai multe ori, adultii actioneaza sau reactioneaza din rolurile lor de sotie parasita sau de sot alungat, de sotie tradata ori de sot inselat, de femeie ranita si de barbat ranit. Rolul de parinte presupune noi responsabilitati, noi tipuri de actiuni, noi comportamente de limbaj, de relationare.
Chiar si in conditiile unui cuplu solid, armonios, perfect functional, rolul de parinte este unul dificil, iar parintilor le este greu cateodata sa fie in permanenta in contact cu nevoile copiilor lor si sa ia cele mai bune decizii pentru acestia.
In conditiile unui proces de separare si divort, toate nevoile copiilor sunt puternic amenintate. Dincolo de nevoile fiziologice ale copilului, exista si nevoi emotionale, cruciale in dezvoltarea armonioasa si echilibrata a celui mic si a viitorului adult: atasament, apreciere, atentie, acceptare, afectiune, nevoia de apartenenta la familie, la relatii, loialitate, nevoia de securitate, protectie, ordine, stabilitate, predictibilitate.
Cercetarile au aratat ca divorturile traumatice sau brutale ii pot afecta pe copii pana la maturitate. Iar unul dintre cei mai importanti factori care afecteaza reactia copilului la divort nu este nici timpul petrecut cu mama sau cu tata, nici varsta copilului, ci calitatea relatiei parintilor in timpul si dupa perioada de separare.
Cum sa traverseze copiii divortul fara costuri emotionale mari
Separare sau divort, parintii se muta dintr-o relatie de casatorie, care implica ingrijire mutuala, sensibilitate si iubire, catre o relatie de tip business, in care singura sarcina pe termen lung este coparentalitatea.
Aproape toti copiii care trec prin divortul parintilor simt ca trebuie sa aleaga intre mama si tata. Copiii se simt mult mai bine atunci cand sunt apropiati de ambii parinti. Asigura-te ca nu fortezi o ruptura si nu provoci un conflict de loialitate copilului tau. Asigura-ti copilul ca nu trebuie sa aleaga intre mama si tata, ca va poate iubi pe amandoi si se poate bucura nestingherit de timpul petrecut cu fiecare in parte.
Separarea parintilor si toata incarcatura emotionala ce acompaniaza acest proces il poate face pe cel mic sa nu se mai simta iubit. Spune-i copilului ca, desi mama si tata nu se mai iubesc si au ales sa fie fericiti separat, amandoi il iubesc pe el si vor continua sa o faca intotdeauna.
Divortul este, mai mult ca oricand, o perioada de conflicte intense intre adulti. Nu va certati in fata copilului, este calea sigura de a-l rani. Stabiliti, de comun acord, un timp si un loc in care sa discutati despre probleme, astfel incat copilul sa nu poata auzi sau trage cu urechea. Cand luati copilul unul de la celalalt, nu este un moment bun sa abordati teme importante, precum custodia sau banii. Daca un parinte porneste o cearta, celalalt poate intotdeauna pleca.
Cei mici se simt de multe ori responsabili pentru problemele parintilor lor. Se invinovatesc pentru separare si cred ca au facut ceva rau si tocmai de aceea parintii nu se mai iubesc si vor sa se desparta. Copiii apeleaza la gandirea magica, fiind convinsi ca, daca ei au produs ruptura, tot ei o pot repara. Clarificati impreuna, toti trei, situatia, explicati-le ca ruptura din casnicie nu este nici vina si nici responsabilitatea lor.
Este important sa recunosti ca separarea si divortul sunt perioade foarte dificile si pentru tine, ca adult. Asigura-te ca primesti suport emotional de la alti adulti: prieteni, familie, psiholog etc. si nu de la copilul tau. Tu esti principala sursa de sprijin emotional pentru copilul tau si nu ii poti cere asta la schimb.
Separarea si divortul reprezinta o mare ruptura pentru copil. Incearca sa creezi continuitate in viata lui: sa locuiasca in acelasi loc, daca se poate, sa aiba jucariile, cartile, pozele preferate in casele ambilor parinti. Gasiti timp sa faceti casa mamei si casa tatalui cat mai familiare si cat „mai acasa“ cu putinta. Copilul care se muta dintr-o casa in alta, poate deveni foarte posesiv cu spatiile lui. Respectati asta si nu rearanjati sau modificati nimic fara acordul sau implicarea celui mic. Pastrati-i rutina, respectati-i limitele si regulile pe care le cunoaste, chiar daca sta in locuri diferite. Nu-l trimiteti sau nu-l lasati in grija altcuiva atunci cand este randul vostru sa-l aveti in custodie.
Pe masura ce copilul merge de la o casa la alta, parintii sunt tentati sa il foloseasca drept mesager sau spion. Aceste roluri pun un bagaj greu, inutil, pe umerii celui mic.
Copilul tau se bazeaza intotdeauna pe tine pentru satisfacerea nevoilor lui emotionale. Acest lucru se manifesta cu precadere in momentele dificile ale separarii. Multi copii regreseaza spre comportamente de la varste mai mici, altii se poarta urat, sunt sfidatori, agresivi, distanti sau par mult mai maturi fata de varsta lor biologica. Intreaba-l pe copil cum se simte, permite-i sa-si exprime sentimentele negative si, in general, fiti amandoi parintii mai suportivi si flexibili in aceasta perioada de tranzitie.
Copiii, de obicei, stiu mai multe decat ar avea nevoie despre conflictul parintilor. Nu impartasiti cu ei detaliile luptelor legate de aranjamente financiare, custodie sau din instanta. Copilului mic spuneti-i doar ca parintii vor lua cea mai buna decizie pentru el. Copilul mai mare trebuie sa aiba certitudinea ca parerea lui conteaza, chiar daca decizia finala va fi luata de parinti.
Separarea este perioada emotiilor puternice si a deciziilor importante. Atunci cand conflictul este inevitabil, el poate fi gestionat cu demnitate si integritate, ba chiar cu creativitate. A-l vorbi de rau pe celalalt parinte este o insulta directa adresata copilului. Fii pregatit/a sa faci compromisuri si sa lupti cinstit, de dragul copilului tau.
Aranjamentele de custodie pot varia, tinand cont de varsta copilului, a personalitatii sale si a situatiei parintilor. In mod ideal, copilul va putea sa pastreze legatura cu ambii parinti. Se vor stabili programe/orare clare de vizita. De preferat, aranjamentele financiare se vor face indiferent de cele legate de custodie. Custodia poate fi reconsiderata pe masura ce copilul creste, are alte nevoi ori situatia parintilor se schimba.
Autor: Roxana Agafitei, psiholog/psihoterapeut, [email protected], www.emotioncenter.ro.
