Infidelitatea… si apoi?

Adulterul, o greseala fara de iertare? Nu e chiar atat de sigur! Anumite cupluri infrunta acest impas incercand sa gaseasca sensul tradarii. Pentru iesirea din criza exista trei scenarii: ranchiuna, negare si renastere.

Era o sambata dupa-amiaza, cand C., mama tanara, 33 de ani, aude vibrand telefonul sotului ei, uitat pe masa din sufragerie. Mesajul, pe care nu poate sa nu il citeasca, este fara echivoc: „Imi lipsesti, dragostea mea“. „Mai mult decat furie, am simtit o durere violenta, ca si cand as fi fost lovita cu biciul“, marturiseste ea. Dupa o noapte de plans, decide sa infrunte situatia: „Fetita noastra cea mai mica abia are un an, iar eu chiar credeam foarte mult in relatia noastra“. R., sotul ei, nu a incercat sa dezminta:

„Avea o legatura de foarte putina vreme cu o noua colega de serviciu, dar ma iubea in continuare. Eu nu intelegeam: daca ma iubea, cum ma putea insela?!“. O intrebare pe care si L., 35 de ani, si-a adresat-o, atunci cand M., iubita lui cu care avea o relatie de cinci ani, i-a marturisit, macinata de vina, ca cedase avansurilor unui necunoscut, la o petrecere. „Degeaba imi repeta ca a fost o greseala care ii aratase cat de mult ma iubeste, eu nu puteam sa aud nimic. Ma inselase, deci nu ma mai iubea.“

Insa nu dragostea este mereu in joc. Infidelitatea anumitor barbati provine cateodata din incapacitatea de a-si mai vedea partenera, odata ce devine mama, ca pe o femeie. „O iubesc, dar nu o mai pot dori.“ Adulterul poate fi, de asemenea, considerat ca o tentativa inconstienta de a face cuplul sa evolueze, de a-i spune celuilalt ca situatia actuala nu mai este in regula, dar ca regasirea unui nou elan amoros este dorita cu ardoare.

Bineinteles, trebuie facuta totusi distinctia intre aventura de-o noapte si viata dubla. Se poate intampla ca o persoana sa gaseasca altceva in alta parte, tocmai pentru ca este in cautarea unui alt eu sau pentru ca nu mai reuseste sa se regaseasca in cadrul cuplului.

La doi ani dupa descoperirea socanta, C. admite ca poate „intelege“ infidelitatea lui R. „De cateva luni aproape ca nu ne mai vorbeam“, povesteste ea. „Eram foarte stresata de finalul iminent al concediului de crestere a copilului, iar lui ii era dificil sa isi gaseasca locul ca tata. Daca nu as fi citit SMS-ul, nu sunt sigura de ceea ce s-ar fi intamplat cu noi, atat de mult eram pornita impotriva lui.“

Gasind un sens in cele petrecute, C. si R. au iesit din schema „victima-calau“ in care s-au refugiat. In prima faza este durerea, in care persoana tradata se simte ranita. Dar in a doua faza, ea isi poate pune intrebari asupra motivelor care l-au determinat pe partener sa o insele. Si aici intervine ajutorul unui terapeut, care poate aduce o clasificare. Pe de alta parte, cel sau cea care a inselat trebuie sa isi asume vina si sa il linisteasca pe celalalt in ceea ce priveste dragostea pe care i-o poarta.

Nu este vorba de scuze, ci de a „digera“ cele indurate si de intelegerea situatiei de ansamblu. Miza, in final, este renasterea dorintei in sanul cuplului si acceptarea ideii ca celalalt nu ne apartine. Daca astazi, C. si R. si-au recreat legatura cu ajutorul unui terapeut, L. si M. inca incearca sa mai adune cioburile: „In continuare sunt suparat pe ea si, din pacate, asta ocupa o mare parte din relatia noastra“, marturiseste L.

Reactia oamenilor difera si, in mare, exista trei modalitati de a gestiona perioada de dupa: unii nu reusesc niciodata cu adevarat sa depaseasca acest episod, altii fac abstractie de el fara a-l depasi cu adevarat, in timp ce alte cupluri ies din el cu totul transformate.

Cuplul transformat

V. si-a inselat partenerul acum doi ani cu unul dintre fostii ei iubiti. Dupa un an de terapie, au crezut ca au reusit sa depaseasca situatia. In realitate, V. are impresia ca „plateste in fiecare zi“ pentru ceea ce a facut. „Cea mai mica dintre intarzierile mele il sperie, stiu ca imi umbla prin buzunare, in telefon si, cum se iveste vreo cearta, acesta este primul subiect pe care il aduce in discutie, ceea ce si incheie conversatia, intrucat este evident ca nu poate fi nimic mai grav. O data la doua zile, parca cobor in iad.“ In ciuda tuturor acestor lucruri, V. si I. raman impreuna, fara a fi in masura sa explice motivul pentru care fac asta.

Este un cerc infernal. Aceste persoane blocate in trecut au ca singura scapare resentimentul. Iertarea pare imposibila, intrucat, pentru persoana inselata, nu ar face decat sa provoace o descarcare a celuilalt. M. si D. ilustreaza perfect acest model: „Dupa trei ani de la descoperirea legaturii amoroase a lui M., D. refuza mereu orice raport sexual, considerand ca acceptarea lui se traduce prin depasirea situatiei. Or, ea il respinge, desi admite ca ar vrea sa faca dragoste“.

Adesea, partenerul tradat se transforma in detectiv, studiind cu atentie factura telefonica sau inspectand casuta de mesaje a celuilalt. Daca a cere explicatii este de inteles intr-o prima faza, trebuie sa avem grija ca acest lucru sa nu devina o obsesie, in care persoana tradata sa se complaca sau chiar sa resimta o anume bucurie facand acest lucru.

Este usor pentru ea sa ramana in rolul de victima, adesea legitimata de anturaj pe motivul unei sacralizari a fidelitatii. A fi inselat face trimitere la durerea de a nu sti sa te faci destul de iubit. Iar mentinerea starii nu permite evolutia in sanul cuplului. A-ti recunoaste partea de vina inseamna raportarea la realitate, luarea de masuri ca, pe viitor, sa nu se mai intample asa ceva.

Cuplurile nu reusesc sa faca acest efort, care sta adesea mai mult in mainile persoanei inselate, dar presupune o reala empatie cu infidelul. A ramane impreuna nu este neaparat sinonim cu izbanda si cu atat mai putin cu dezinvoltura… Atunci cand tradarea devine centrul uniunii unui cuplu, lucrul care il defineste, cuplul poate supravietui teoretic, insa viata in doi dispare.

Cuplul supravietuitor

A. locuia de un an cu partenerul ei, atunci cand, cu ocazia unei calatorii de afaceri, l-a intalnit pe barbatul care a dezarmat-o total. „Stiam ca o relatie nu va dura cu el, pentru ca era prea mare distanta intre noi si imi adoram iubitul, ceea ce construiseram impreuna.“ Cateva luni mai tarziu, i-a marturisit totul.

„Timp de doua zile, nu mi-a vorbit deloc. Dar eram invitati la un eveniment de familie si m-a rugat sa vin, ca sa facem impresie buna. Am putut sa discutam putin, i-am spus ca daca as fi vrut sa il parasesc, as fi facut-o deja. Aparent, asta l-a linistit si nu l-am simtit vreodata gelos. Dar aventura mea a devenit un subiect tabu.“

A. si prietenul ei fac parte din cate goria „supravietuitorilor“, persoane care cred in continuitatea casniciei si sunt impotriva divortului, adesea din motive religioase sau pentru ca asa au fost crescute. Ei vor sa pastreze un cadru familial, inainte de toate, si sunt gata sa sacrifice o dragoste pasionala pentru asta.

Contrar primului model – care pare sortit esecului sau suferintei –, este o postura sustinuta. Adesea, aceste cupluri sunt fericite ca si-au gasit locul si linistea si nu simt amaraciune. Se afla intr-un fel de resemnare. Raman impreuna pentru ca iubesc viata pe care o au. Pentru unii, mentinerea unui cadru familial, social, chiar asigurarea unei sigurante financiare pentru a ramane impreuna – in ciuda infidelitatii unuia dintre ei – este mai importanta decat trairea propriei dorinte in cadrul cuplului.

A ramane impreuna pentru respectarea valorilor impartasite si pentru a nu distruge o uniune in care ei cred, permite acestor cupluri sa se regaseasca in acord total cu ele insele. Ceea ce nu exclude inima franta sau a intoarce spatele unei pasiuni extraconjugale, dar reale. Miza este ca fiecare sa lupte contra amaraciunii, sa regaseasca ceea ce i-a unit la inceputuri. Progresiv, cel care a fost inselat poate, daca celalalt il insoteste si il sustine in demersul sau, sa reinvete sa aiba incredere in el – acceptarea de a „trai cu tot ceea ce nu vom sti niciodata despre celalalt“.

Cuplul explorator

S. jurase ca, daca ar afla ca T. o insala, si-ar face bagajele imediat. Intr-un final, atunci cand acest lucru s-a intamplat, nu numai ca a ramas, dar s-a si chinuit sa il ierte. „Timp de doua luni, am despicat firul in patru cu privire la aceasta legatura de foarte scurta durata pe care el a avut-o cu o prietena comuna. A fost dificil pentru amandoi, dar discutiile ne-au permis sa descoperim adevaratele motive pentru care ne-am indragostit unul de celalalt, precum si pe cele care ne-au indepartat. Astazi, ma simt mai puternica.“

Transformarea datorita infidelitatii poate face ca o relatie sa renasca din propria-i cenusa. Un parcurs care nu este fara obstacole. In aceasta furtuna emotionala pe care incearca sa o stearga, cuplurilor le este greu sa se tina la suprafata, alternand expresii nu tocmai prietenoase, cu altele pline de speranta. Dar acceptand sa impartaseasca responsabilitatea deteriorarii relatiei, ei tind sa identifice legatura cu un catalizator de schimbare si nu cu unul care ar insemna un act singular de tradare.

Povestea nu trebuie inceputa de acolo de unde a fost facut raul, ci de la originile acestuia. In egala masura, nu trebuie sa creada ca infidelitatea pune in discutie intreaga relatie. Cuplurile care reusesc sa depaseasca infidelitatea si care pot iesi mai puternice, sunt capabile de o anumita maturitate. Accepta ideea ca poate exista o infidelitate a corpului coexistenta cu o fidelitate a sufletului si incearca sa gaseasca raspunsuri la uzura adesea inevitabila a unei uniuni, acceptand, de asemenea, constientizarea frustrarilor, dorintelor sexuale neimplinite.

A discuta si a intelege nu implica totusi cunoasterea tuturor detaliilor legaturii. Dorinta de a sti prea multe poate fi devastatoare si poate rani foarte mult pentru a putea intrevede o reconciliere. A intreba ce el sau ea a descoperit in timpul infidelitatii, ce sens a dat acestui episod nu are aceeasi insemnatate cu a cere un rezumat clinic si sordid. Procesul poate lua mult timp, dar este benefic. Si cat de linistitoare este fraza: „In toata existenta lor, cei mai multi oameni traiesc doua sau trei povesti de dragoste. Pentru unii dintre ei, sunt cu aceeasi persoana“.