Intalnirea amoroasa decriptata de psiholog

Ce aud psihoterapeutii in cabinet de la cei indragostiti sau care vor sa aiba un partener? Cum mai evolueaza moravurile, cine face primul pas? Ce cauta prima data femeile la barbati si viceversa? Raspunsuri de la Bogdan Lucaciu, terapeut cu experienta.

 

Psychologies: Ce se mai spune in cabinet? De ce se mai plang oamenii atunci cand se plang ca „nu intalnesc pe nimeni“? A cui e vina?

Bogdan Lucaciu: Limba romana a consacrat traditional termenii de „burlac“ si de „fata batrana“. Primul pare pozitiv, ultimul negativ, in sensul de „piatra din casa”. In ultima vreme, cel putin in peisajul urban, lucrurile s-au schimbat putin.

Burlacii, altadata de invidiat, sunt adesea parasiti de „fete batrane“ cu scoala, job bine platit, good look si aspiratii bine definite, dupa care plang in poala mamei. Fetele astea nu mai sunt ce-au fost odata. E drept ca in fundul sufletului acestor femei sta tot o rochie de mireasa, doar ca vor sa aleaga mai bine.

Si burlacii si fetele de care vorbesc se plang ca nu prea au de unde alege, intrucat, cel putin in mediul imediat al gastii de prieteni sau al job-ului lor, stocul eligibil e deja epuizat (ocupat, utilizat, adesea plictisitor). Sufletele-pereche sunt adesea cautate de la tastatura si, precum Ileana Cosanzeana ori Fat-Frumos, sunt ca in vis: cum te trezesti, cum se destrama!

Nu rareori insa apar dependente, iar unul dintre parterneri se incranceneaza in dragostea obsesiva, cu accese de gelozie, ori intr-o fantasma de negare a realitatii, in timp ce partenerul/partenera traieste intr-o ideologie libertina, pe care o alimenteaza revistele glossy pentru femei sau pentru barbati. Emancipare, frate, dar asimetrica.

 

Vedem tot mai multi celibatari in mediul urban. Este celibatul o optiune mai putin stresanta? Ce se aude de la cei care vin la consultatie?

B. L.: In mod paradoxal, barbatii declara ca vor familie sau, cel putin, parteneriat stabil, bazat pe respect…bla, bla. In realitate, cei mai multi dintre ei isi reprezinta partenera ca pe o mama (modelul) atenta (la el si numai la el), gospodina (macar un pic), dependenta de nevoile lui, dar lasandu-i independenta.

Fetele cu job si cariera nu prea seamana cu modelul de mai sus. In realitate, apare concurenta sociala de cariera. Adesea, independenta lui, tradusa in incercari de bussines-uri nu prea reusite, comparata cu salariul bun si ambitia ei profesionala (cel mai adesea, de pura parvenire sociala) se ciocnesc dramatic, dand nastere la doua singuratati distincte.

Perspectiva de mai sus incurajeaza celibatul la barbati. Pe de alta parte, femeile cunosc povestea din mitologia urbana. Unele incearca un scurtcircuit – copilul propriu, fara un patriarhat asumat –, dar perspectiva de parinte singur e totusi terifianta. Si atunci, in functie de propriile experiente, ramane totusi o „fata batrana“ in asteptarea – mai mult sau mai putin critica – a unui Fat Frumos fara chip.

 

Se mai indragostesc oamenii ca pe vremea lui Werther?

B. L.: Desigur ca oamenii se mai indragostesc chiar ca pe vremea lui Werther. Werther era un adolescent, iar indragostirea in adolescenta dureaza un trimestru (daca scapa de sinucidere). Un om se poate indragosti de mai multe ori intr-o viata. Unii o fac aproape saptamanal. Altii pastreaza sentimente fata de o anumita persoana o viata.

Romantismul este ideologia permanentei sentimentelor si nu putini sunt romantici in aspiratia lor. Cei mai multi sunt pe la mijloc. In general, se confunda dragostea ca aspiratie (ca un atasament reciproc la foc mediu, cu dedicatie, dar si contestari, cu aspectul unei relatii democratice), cu indragostirea (ca parjol, flacara, fluturi in stomac, preocupare obsesiva, dorinta, orbire), care seamana mai mult cu fanatismul, decat cu democratia.

Ca si in cazul fanatismului, atunci cand dorinta nu e impartasita, ea creste, se autoinflameaza in interiorul persoanei indragostite, luand frecvent forme delirante, incapsulate adesea. Daca, insa, apare reciprocitatea, ea scade ca intensitate in timp, in mod firesc, uneori pana la disparitie (rutina, plictis, trezire la realitate).

Nostalgiile unei vechi indragostiri apar de obicei la varsta a doua, ca imagini de comparatie ce reduc sansa unei relatii noi, romantice, in favoarea relatiilor pragmatice sau a burlaciei.

 

Care sunt ingredientele indragostirii? (Se pare ca azi, oamenii nu mai au timp de investit, de asteptat… Asta are repercusiuni, nu-i asa?)

B. L.: Cred ca, de fapt, indragostirea e la prima vedere. Multe femei spun ca partenerul actual a parut neinteresant la inceput. Aici e un soi de negare a sentimentelor, un fel de precautie fata de sentimente. Farmecul prim al unei persoane pentru cineva este dat de un complex de date, intre care prezenta sa fizica, gesturile spontane, timbrul vocii si altele, percepute inconstient. Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place.

Bineinteles, continutul persoanei, parerile si preocuparile conteaza pentru a completa afinitatea. Asta necesita ceva timp, comunicare. Din pacate, cunoasterea online inverseaza putin lucrurile si intai facem cunostinta cu ceea ce poate fi mimat, pentru a fi interesant/a. O poza buna sau interesul mimat pentru ceea ce-i place cautatorului de parteneriat e o inducere in eroare de care e mai greu de scapat, odata motorul romantic pornit.

 

Cine trebuie sa faca primul pas? Musai barbatul?

B. L.: Daca in Franta Ludovicilor barbatii purtau panase si haine decorate ca de cocos, apoi uniformele inzorzonate erau atractia femeilor, azi, barbatii sunt fie in costume mai mult sau mai putin gri, fie in jeans si tricou. Femeile, in schimb, sunt decorative si sexy.

In epocile traditionale, barbatii inzorzonati aveau exclusivitatea initiativei. Si doar schimbarea pomenita mai sus ar putea explica ceva, anume ca initiativa poate apartine femeii. Nu rar, femeile declara ca de fapt ele au provoacat, au initiat o relatie, chiar daca lasa sa se vada invers, ca s-au lasat cucerite. In marele joc al cuceririi, nimeni nu stie cine a fost primul.

 

Vedeti si cupluri create pe alte criterii decat dragostea? Si care sa aiba premise bune de rezistenta?

B. L.: Desigur ca tot mai multe elemente de pragmatica apar in cupluri odata cu un nivel socioeconomic mai inalt. Dragostea trece si prin buzunare, dar si prin impartasiri de planuri de viitor. Daca intr-o epoca traditionala sau la tara casatoria era aranjata de parinti pe criterii materiale si sociale (Romeo si Julieta, ca si Ana din Ion al lui Rebreanu, ati vazut ce au patit), azi, insisi partenerii introduc criterii de potrivire in alegerea celuilalt.

Parvenirea sociala, banii, vila, pe de-o parte, dar si preocuparile intelectuale, romantismul ori dorinta impartasita de-a creste copii, pe de alta parte, pot fi obiect de potrivire-nepotrivire in cuplu. Un element in plus apare la tinerii educati, urbani: nevoia de-a fi in „brand“, un soi de snobism al marcilor…

E „de teapa mea“ cineva cu acelasi tip de iPhone sau alt gadget, la fel cum, daca celalalt nu e fan al unei anume echipe sau al vreunui star, nu e compatibil cu mine. Un soi de sovinism al obsesiilor. Daca preocuparile, planurile comune pot duce la o stabilitate (negarantata intotdeauna), ultimele sunt semn de infantilitate.

 

Ce apreciaza femeile prima data la un barbat, de ce se simt ele atrase?

B. L.: Cateva calitati desprinse din laboratoarele femeilor ce trec pe la psiholog:

1. Inteligenta; 2. Aspectul fizic; 3. Sentimentul de protectie, de forta; 4. Nu stiu ce; 5. Umorul.

 

Dar barbatii?

B. L.: La barbati e mai simplu: 1. Aspectul fizic; 2. Aspectul fizic.

 

Odata cu timpul si consumul de relatii si de experiente sentimentale, se schimba si scenariul intalnirii amoroase? Sunt oamenii mai blazati? Cum se vede indragostirea la varste mai coapte?

B. L.: Cum spuneam, e o chestiune de fire si nu de varsta. Unii se indragostesc mereu, nicio experienta nu e de ajuns. Altii, mai retinuti, chiar daca se trezesc cu sentimente fata de cineva, le tin ascunse, adesea din rusine sau teama de ridicol.

Unii, unele, dupa 50 de ani, se indragostesc de fiinte mai mult sau mai putin adecvate ca varsta ori intretin relatii multiple de mult timp. In ceea ce priveste afinitatile si preocuparile interioare, varsta nu poate stopa sau diminua decat manifestarea si nu neaparat si sentimentele. In plus, e problema lui Faust: da-mi, Doamne, tineretea inapoi pentru a ma putea iubi cu tineretea!

 

Cum se explica misterul alegerii? De ce Ea si nu altcineva, de ce El si nu altul?

B. L.: Citez pe Toparceanu: „Daca nu ne-am fi-ntalnit/Absolut din intamplare/Tu pe altul, oarecare;/Tot asa l-ai fi iubit./Ai avea si un copil,/Care poate, (idiotul!)/Ar fi samanat in totul/ Cu-acel tata imbecil./ Dar asa, ce lucru mare;/Ca-ntr-o zi ne-am intalnit/Si sunt foarte fericit,/Absolut din intamplare…“