Maternitatea – o alegere personala

A fi mama poate fi cel mai puternic sentiment de implinire pe care il poate simti o femeie. Dar, cum suntem in permanenta schimbare, ca indivizi, ca societate, ca educatie, maternitatea devine din ce in ce mai des o optiune. Iar daca suntem inclinati sa gasim sursa problemelor unei persoane care decide sa nu fie mama, mai bine acceptam realitatea: ca anumite femei pur si simplu nu isi doresc acest lucru.

 

Discutand despre o categorie de femei de varste apropiate, de multe ori 30+, in timp ce unele isi ocupa timpul, gandurile si viata cu cresterea unui copil, altele privesc detasate, distante si neimplicate emotional in aceasta „nevoie“.

De aici se nasc de multe ori tabere adverse, cele devenite mame simtindu-se mult mai realizate si implinite, etaland aceasta realizare ca pe o valoare, cu care celelalte nu se pot lauda.

Pe versantul opus, cele care au spus „nu“ maternitatii, ridica in slavi libertatea pe care o au, timpul pe care si-l aloca si realizarile personale din diverse alte domenii. Pe ascuns, fiecare crede despre cealalta ca este frustrata, iar in realitate se invidiaza reciproc.

Este minunat sa ai un copil, sa dai nastere unei fiinte vii, sa te simti aproape supranatural ca esti capabil sa creezi viata si sa iti asumi rolul de gardian al unei creaturi. Satisfactiile pe care ti le ofera acest rol sunt nenumarate, iar ele pot sa completeze o fiinta, precum pot sa genereze trairi si sentimente unice.

„Venirea pe lume a unui copil poate influenta atat gandirea, cat si personalitatea femeii, reusind sa scoata la iveala, in cazurile ideale, blandetea, altruismul, iubirea neconditionata si fara margini, alaturi de grija si responsabilitatea permanente.

Instinctul matern se afla in ADN-ul femeii si se declanseaza dupa nastere, ceea ce inseamna ca fiecare mama are la baza un «manual» incorporat si personalizat dupa care se ghideaza“, spune psihologul Denisa Dragomiristeanu.

 

Alte asteptari

Femeile care renunta la ideea de a fi mame stiu ce poate insemna acest rol, pot avea aceeasi sensibilitate cand vine vorba despre un copil mic, dar pot avea alte asteptari si dorinte de la propria viata. Vorba veche din batrani „e bine sa ai un copil, ca sa aiba cine sa-ti aduca un pahar cu apa la batranete“ e doar o metafora nerealista, chiar si in cazul celor care au copii.

Este adevarat ca, atunci cand ne imaginam propria familie, o facem la modul ideal: barbatul ramane alaturi de femeie, copilul creste frumos, responsabil si aproape de familie, iar cu totii vor trai fericiti pana la adanci batraneti.

Dar cum viata are cursul ei, iar controlul nostru asupra acesteia este moderat, copilul poate pleca departe de parinti, urmandu-si propriul drum, parintii pot divorta, iar la batranete tot singur te duci dupa apa.

Iar copilul, este bine sa nu il investim cu o responsabilitate prea mare pentru persoana noastra, intrucat, atunci cand decidem sa ii dam viata, facem acest lucru pentru el si mai putin pentru noi.

„Sunt mama a doi copii, un baiat de 12 ani si o fata de 15, si ma consider foarte implinita din acest punct de vedere. Sunt, cu siguranta, cel mai bun lucru pe care l-am facut in aceasta viata, indiferent de realizarile mele profesionale sau pe alt plan personal. Sunt mandra de ei si nu mi-as imagina acum viata in lipsa lor.

Am senzatia ca femeile care nu au copii rateaza una dintre bucuriile majore in viata. In egala masura, insa, stiu femei care au copii, dar care ar fi fost mai bine sa nu aiba, pentru ca nu resusesc sa ofere suficient, uneori din contra. Daca ar fi sa reconsider din acest punct de vedere parerea despre maternitate, cred ca, daca intr-adevar nu simti ca esti in stare sa te dedici unui copil asa cum el are nevoie de tine, mai bine nu-l faci“, spune Anca, 42 de ani.

 

O decizie

Denisa Dragomiristeanu ne spune ca „in multe cazuri, decizia de a nu avea copii nu este una constienta, ci una situationala. Contextul social, relatiile instabile, singuratatea sau alte preocupari considerate prioritare pot interveni in asa mod, incat sa nu fie niciodata momentul potrivit.

Daca femeia nici nu este intr-o relatie stabila sau daca ramane concentrata pe latura profesionala, intarzie acest moment pana la punctul de la care i se poate parea «prea tarziu». In societatea actuala, sunt foarte multe femei necasatorite.

Fie din decizie proprie, dar mai probabil din cauza unei realitati cu care ne confruntam, acest statut, precum si relatiile pasagere, nu creeaza un mediu propice maternitatii. Totusi, uneori, chiar si in aceste situatii, pot fi femei care decid sa faca un copil, cu riscul de a fi mame singure.

Dar pentru acestea, nevoia de a avea acel copil primeaza si este asumata constient. Daca, odinioara, maternitatea la femei reprezenta principalul scop, acum, nevoia de a procrea a devenit o alegere.

Femeia de astazi este independenta, face cariera si isi asigura singura un trai confortabil, fara sa mai depinda de un barbat. De multe ori, drumul ales poate duce la pierderea vointei de a procrea, considerand copilul un capat al ascensiunii profesionale si un inceput al vietii casnice“.

 

Asteptarile si conjuncturile

Fiecare dintre noi are un eu ideal, spre care majoritatea chiar tinde sa il implineasca, fie ca ne vedem realizati profesional, casatoriti, parinti, atingandu-ne potentialul maxim sau gasindu-ne pur si simplu linistea. O parte dintre cei care au facut cariera si poate ca au obtinut rezultate spectaculoase in activitatea desfasurata, nu a avut copii si recunoaste ca nu ar fi realizat atat de multe daca ii avea.

Explicatia este simpla si cat se poate de fireasca: sa ai un copil, inseamna sa i te dedici, iar profesional, sa ai o slujba (care poate fi solicitanta, dar in ziua de azi ce slujba nu este solicitanta?) si atat sau sa iti urmezi idealurile catre dezvoltarea potentialului profesional maxim si sa ai un copil caruia ii acorzi franturi din timpul tau si pe care sa il neglijezi.

Daca pornirile tale si idealurile tale tind catre implinirea profesionala, un copil poate deveni o frustrare: pentru ca te impiedica sa devii ceea ce iti doresti de fapt si pentru ca nu ii oferi ceea ce stii ca are nevoie, simtindu-te vinovat. Daca mult timp aceasta lupta pentru castig profesional a apartinut barbatului, acum, multe dintre femei sunt inscrise in aceeasi cursa, iar aceasta „faulteaza“ nevoia si dorinta de a fi ma­me.

Este adevarat, ca sa tinem pasul cu societatea actuala, petrecem mult timp la munca, dorindu-ne un nivel de trai satisfacator si, in paralel, crestem si un copil. Dar daca le facem pe amandoua in paralel, nu putem excela in niciunul dintre domenii.

Fie ne vom baza prea mult pe ajutor exterior in cresterea copilului, fie vom stagna profesional, intrucat ascensiunea ne cere un timp si un efort pe care nu le mai putem acorda.

„Evident, fiecare om este unic in felul lui, deosebindu-se prin crestere, personalitate, stil de viata, placeri (hobby-uri), iar in functie de acestea fiecare femeie isi croieste drumul catre o satisfactie, o implinire.

In timp ce pentru unele femei scopul si adevarata implinire sunt acelea de a fi mama, pentru altele poate constitui o ascensiune in cariera, reusind, cu ajutorul abilitatilor personale, sa faca ceea ce si-au dorit dintotdeauna(punand in um­bra nevoia de a procrea)“, completeaza Denisa Dragomiristeanu.

 

Educatia si experientele personale

Daca am crescut intr-o familie numeroasa si daca am experimentat pe indelete ritualurile pe care le presupune o familie inchegata, rutina acesteia si obisnuinta de a ramane in permanenta legatura cu ei, este foarte probabil ca om cauta sa reproducem acest model.

In egala masura, divortul parintilor, neglijarea din partea acestora, neinte­legerile si dezordinea familiala atrag dupa sine o distanta fata de ceea ce presupune o familie. Puterea exemplului si educatia pe care o primim in copilarie referitoare la mecanismele unei familii isi vor pune amprenta asupra evolutiei noastre ulterioare.

„Eu am decis constient ca nu imi doresc sa fac copii, nu ma identific deloc cu rolul de mama. Nu ma vad avand energia necesara, disponibilitatea emotionala si nici nu vad o implinire in nasterea unui copil.

Stiu, mi s-a spus de multe ori cum toate acestea vin odata cu aparitia copilului, dar din punctul meu de vedere nu vad de ce as face ceva impotriva firii mele, numai pentru a vedea daca mi se schimba opti­ca? Imi plac copiii, imi sunt simpatici, dar sunt convinsa ca nu este un rol pentru mine.

Sunt casatorita, sotul meu a stiut mereu si a inteles aceasta decizie a mea si suntem un cuplu fericit. Nu cred ca ne-ar implini mai mult un copil, cunoscand firile noastre, nevoia de independenta si temperamentele pe care le avem. Daca vreodata voi simti altfel lucrurile, probabil as fi mai inclinata sa infiez un copil decat sa il nasc“, marturiseste Laura, 38 de ani.

Mai sunt si alte motive care pot face o femeie sa nu vrea sa fie mama. „Traumele copilariei pot fi cele care seteaza o femeie pe calea maternitatii sau departe de ea. Nesigurantele fata de propria persoana, lipsa unui echilibru emotional si instabilitatea afectiva pot duce la o indepartare de dorinta de a avea un copil, din teama de esec.

Practic, experienta invatata, daca este una negativa, poate reprezenta o alegere de a nu repeta greseala cumva. Fata de modelul parental defectuos, sentimentele si formarea personala pot avea doua cai: fie am invatat din suferinta si nu vom repeta, fie vom face aceleasi greseli si vom rani, la randul nostru.

Teama, in schimb, si carentele afective ne pot tine departe de incercarea de a fi parinti“, spune Denisa Dragomiristeanu, psiholog clinician.

„Parintii mei au divortat cand aveam zece ani si am fost crescuta mai mult de bunica mea. Pentru mine, ea a fost un model minunat ca mama, dar, din pacate, mama nu a fost. Desi bunica a compensat foarte mult, am identificat-o cu o persoana capabila de sacrificii imense si, desi ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce a facut pentru mine, nu as vrea si nu as putea sa am o viata ca a ei.

Absenta parintilor, pe de alta parte, nu mi-a lasat amintiri prea multe despre familia mea de baza. Mai mult, certurile, neintelegerile, absentele si neglijarea le tin minte. Am 33 de ani si mi-a fost mereu teama de maternitate.

Nu ma simt in stare sa am un copil si nu cred ca as fi vreodata pregatita. Mi-ar fi teama sa fiu ca mama, si chiar daca am un ideal de familie in minte, mi se pare fantezist si irealizabil. Prefer sa imi acord mie atentia si timpul pe care le am, chiar daca pare egoist, stiu ca de asta am nevoie“, povesteste Diana.

 

Autor Iulia Barca