Micile secrete care mentin dragostea

Ascundem partenerului faptul ca ne-am reapucat de fumat, minimalizam pretul ultimelor cumparaturi facute sau inventam tot felul de intalniri. De ce, fara a fi mitomani patologici, ascundem cateodata lucruri aparent banale?

Atunci cand T. a complimentat-o pe M. pentru rochia pe care o purta, aceasta a mintit, zicand: „O am de foarte mult timp, dar nu am purtat-o, de aceea nu o stii“. In realitate, tocmai o cumparase, iar pretul era destul de piperat. M. are job-ul ei, este independenta financiar si libera sa isi cheltuiasca banii asa cum crede de cuviinta.

Micile secrete nu sunt minciuni mari, caci marturisirea lor nu ar schimba destinul povestii in doi. Nu pun relatia in pericol, sunt superficiale. Ce ne indeamna totusi sa ascundem activitati deloc sau prea putin criticabile, desi ne simtim foarte bine in cuplu?

Crearea intimitatii

Aceste minuscule lucruri ascunse servesc mai intai la pastrarea intimitatii, un loc privat, in care simtim cateodata nevoia sa ne retragem. In fiecare vineri, la sfarsitul programului, S. inventa tot felul de intalniri care o retineau la birou, desi ea mergea la yoga. A., la randul lui, nu ii spune iubitei ca merge regulat la bere cu prietenii, ci, pentru a-si motiva absentele, sustine ca trebuie sa ajute o verisoara indepartata.

Desi cu totii ne dorim sa fim transparenti, ei bine, nu suntem! Cu atat mai bine, spun unele voci, intrucat ideologia transparentei se asimileaza cu totalitarismul. Micile secrete sunt indispensabile. Precum visele, ele reprezinta mici structuri de rezistenta. Mai ales atunci cand cuplul nostru este fuzional, si reproducem legatura primitiva dintre mama si copilul mic, si avem nevoie de evadari, mici momente cand vrem sa respiram.

Toate acestea ne leaga direct de copilarie, de parintii nostri, de primele persoane pe care le-am mintit. Minciunile aparent derizorii au jucat un rol fundamental, ne-au permis sa ne construim, sa devenim autonomi, sa ne afirmam existenta. In opinia pediatrului si psihanalistului englez Donald W. Winnicott, sentimentul de a exista presupune respectarea nucleului de „sine“. Acesta din urma trebuie sa ramana de neatins si privat.

Legandu-ne de povestea personala, micile noastre secrete ne vorbesc despre propria persoana. Ele urmaresc aceeasi logica, precum cea a inconstientului. Este putin precum in vise: intriga principala nu are mare importanta, pentru ca detaliul este cel care face diferenta.

C. are obiceiul de a nu-i spune nimic sotiei lui A., in legatura cu cheltuielile sale „tehnologice“. „Nu stiu prea bine de ce fac lucrul acesta, dar imi ascund toate cumparaturile de tip gadget, incepand chiar cu ultimul meu telefon. I-am spus ca l-am primit de la serviciu. Este foarte ciudat, si imi complica foarte mult viata, dar ma simt linistit si am o placere… secreta“. Dar atunci cand stim ca specialistii in marketing pozitioneaza aceste obiecte in categoria power toys (jucarii puternice), este simplu sa facem analogia cu un simbol falic.

Disimularea nevoii de a seduce

Pentru nimic in lume I. nu i-ar spune lui R. pretul real al posetei pe care pretinde ca a cumparat-o la reduceri! Intrebandu-se asupra motivelor comportamentului sau, ea si-a amintit ca acest accesoriu fashion „impovarator“ are exact aceeasi culoare ca si geanta de instalator pe care o avea tatal sau, si de care ii era teribil de rusine cand era copil. Uneori, un mic secret ascunde ceva ce nu putem marturisi prea usor.

E. ascunde programarile de la cosmetica, L. impune cumparaturilor sale un purgatoriu de o luna sau doua inainte de a le purta in fata sotului si mereu micsoreaza preturile. Femeile ascund voluntar eforturile (sau preturile) pe care le depun pentru a fi frumoase, iar partenerii lor nu ar trebui sa se supere. Aici nu este vorba de a placea doar celui cu care ne impartim viata, secretul consta tocmai in nevoia de a fi dorita, admirata.

Iar disimularea dorintei de a seduce raspunde unei culpabilitati arhaice: imperativul maternitatii femeilor. Timp de secole intregi, ele au fost crescute in ideea ca trupul lor trebuie impartit, ca este facut pentru a da lumii copii, a-i hrani si a-i proteja. Aceasta nevoie care ascunde imperativul devotamentului (copilului si, prin extensie, muncii etc.) intra in contradictie cu grija de sine. De unde, si sentimentul care le indeamna pe femei sa ascunda tot ceea ce este asimilat cochetariei.

Minciunile mici fac parte, de asemenea, din jocul dragostei. De altfel, placerea seductiei este o modalitate de a mentine fidelitatea. Freud explica acest fenomen demonstrand ca seductia sociala feminina este reinvestita in cuplu: dorinta de a placea tuturor intareste dorinta partenerului.

Pastrarea echilibrului relatiei

In 30 de ani de casnicie, C. nu i-a spus niciodata (si nici nu ii va spune) lui P. ca nu suporta sa-l vada ca poarta sort la bucatarie, in timp ce gateste. „Daca i-as marturisi ca nu imi place sortul lui, ar fi ca si cand i-as spune ca nu il mai iubesc“, marturiseste ea. Reprosul nu este banal: C. si-a dat sema ca, imbracat asa, P. ii amintea de mama sa cand facea mancare, ocupand astfel un loc care nu mai era cel al unui sot.

Micul secret permite mentinerea armoniei in relatie. V. fumeaza pe ascuns, dupa ce ea si iubitul sau se lasasera de fumat impreuna. Dar tentatia este prea mare si nu vrea sa ii spuna nimic, pentru a nu-l dezamagi. Mai ales ca au convenit ca se lasa amandoi de fumat si el de alcool, si au stabilit ca daca ea incepe din nou sa fumeze, el va reveni la viciul greu al bauturii. Astfel, se pastreaza echilibrul pulsional al cuplului. Ceea ce Donald W.Winnicott numea „punctul de sprijin“ al celuilalt: V. devine protectoarea iubitului de propriile sale impulsuri.

Uneori, in anumite relatii, ii atribuim celuilalt rolul supraeului nostru, acest judecator intern definit de catre Freud ca fiind totalitatea interdictiilor parentale, care ne limiteaza si instinctele. Ceea ce ar trebui sa putem controla la propriul nostru comportament, transpunem in partener. Supraeul este partial delegat celuilalt, care devine gardianul nostru. Iar daca acesta din urma se lasa purtat de val, atunci intreg echilibrul relatiei se vede pus in joc. Intrucat, in multe cupluri, fiecare dintre parteneri este purtatorul unei parti pe care celalalt ar visa sa o aiba. O imagine adesea tiranica, care ne condamna sa nu ne mai simtim la inaltime, deci sa mintim.