Mofturi mari, solutii rapide

Copiii sunt, mai mereu, surse de bucurie, incantare si mandrie, fiind cele mai reusite „opere“ din existenta unui individ. Mai putin cand se trantesc de pamant si tipa, cand strica si darama, cand ai impresia ca s-a dezlantuit una dintre Furiile mitologice si nu un copil. Si, in mijlocul dezastrului, reusim, printre zgomote si incercari de a-l calma, sa ne punem o aceeasi intrebare: „Oare din cauza mea e asa?“

Pe cand arta negocierii se invata la maturitate (uneori nici atunci), arta santajului este aproape nativa. Involuntar sau directionat la tinta, santajul are un scop simplu si clar in spatele unei adevarate scene de teatru: vreau atentie! Atunci cand cel mic isi doreste atentia voastra, iar voua timpul, programul, stresul sau alte preocupari nu va permit sa i-o acordati, recurge la mijloace in fata carora nu aveti de ales.

Daca rememoram primele luni de viata ale copilului, ne amintim ca plangea pentru a fi hranit. Astfel, el a dezvoltat un mod de a atrage atentia asupra unei nevoi, constatand ca, odata inceput plansul, mama apare si are grija de el. Iar in primii ani de viata – si nu numai – nevoia cea mai mare este aceea de a primi atentia si timpul vostru.

Daca cel mic deprinde acest mecanism, cu siguranta il va utiliza in folosul lui si intru disperarea voastra. Incercati totusi sa ramaneti calmi in mijlocul furtunii: daca izbucniti nervos, criza lui se va prelungi si veti ajunge la perpetuarea conflictului, iar daca va subordonati cerintelor lui de moment, v-a descoperit calcaiul lui Ahile! Incercati sa pareti cat mai detasati de manifestarea furioasa a copilului, iar in acest timp apelati la toate mijloacele necesare pentru a va pastra calmul… Va fi o provocare!

Anca Boalca, psiholog, ne spune ca „de foarte multe ori, copiii aleg un comportament demonstrativ pentru a atrage si obtine atentia/iubirea parintelui. Cele mai frecvente trucuri pe care copiii le folosesc, sunt acelea care solicita in mod direct parintele. Crizele de plans si stricarea jucariilor sunt cele mai des intalnite metode la care copiii recurg pentru a fi bagati in seama. Este foarte important ca parintele sa cunosca nevoile copilului si motivul real pentru care acesta plange“.

„Marc are un fratior mai mare cu patru ani si, de fiecare data cand lui nu ii dadeam voie sa faca aceleasi lucruri ca fratele lui, cu sase ani mai mare, incepeau adevarate crize. Ajunsese sa se tavaleasca pe jos sau sa se loveasca singur. Am gasit insa o metoda ca sa il linistesc, chemandu-l langa mine pentru a face ceva doar noi doi: fie ne jucam, fie il rugam sa ma ajute, fie ii citeam o poveste. Incerc sa ii arat ca si el este important si sa nu incurajez nicio forma de gelozie intre frati. Uneori, nu functioneaza, si atunci nu imi ramane decat sa il las in pace. Dupa ce ii trece raman suparata pe el, pentru ca incerc sa il invat ca un astfel de comportament nu il ajuta cu nimic…“, povesteste Crenguta, 40 de ani.

Rasfatul excesiv

Cele mai multe dintre aceste izbucniri temperamentale ale copilului apar cand nu primeste ceea ce vrea. Si cum posibile obiecte care sa ii starneasca interesul se gasesc in locuri publice, reactiile celui mic provoaca nu doar dureri de cap parintilor, ci si rusine fata de cei care asista la scena. Parintele poate fi inclinat in acele momente sa ii faca micutului pe plac, pentru a incheia situatia neplacuta. Reactia aceasta este gresita, chiar daca, pe moment, ne pare unica salvare…

Intrucat avem un ritm de viata foarte alert, petrecem multe ore la locul de munca, treburile casnice ne fura si ele din timpul ramas liber, ajungem sa petrecem prea putin timp cu copilul. Sentimentul de vina care se instaleaza in noi, ne determina sa recurgem la diferite compensari, inconstiente uneori, pentru a ramane in „gratiile“ celui mic sau pentru a-l asigura astfel de iubirea noastra. Compensarile acestea pot insemna: sa stea mai mult seara la desene animate, sa primeasca o portie mai mare de prajitura, sa ii cumparam constant diferite atentii etc.

Nu doar ca va ajunge sa nu mai aprecieze aceste „cadouri“, dar le va considera modul prin care ii aratati ca il iubiti. In consecinta, va ajunge sa va manipuleze printr-un comportament de pretentii permanente. „Matei a fost rasfatat in exces de toti cei din jur. Sotul meu are 49 de ani si si-a dorit toata viata un copil, iar sosirea lui Matei a fost cel mai frumos cadou pentru el. Din pacate, l-a invatat extrem de rasfatat si pe alocuri remarcam si doze de egoism la cel mic.

A trebuit sa imi educ intai sotul in acest sens, pentru a avea cateva reguli clare pentru cel mic. Ajunsesem eu sa par parintele rau, care interzice. In momentul de fata, incercam inca sa remediem situatia: mai putine cadouri, pentru a le aprecia cum se cuvine, daruim jucarii mai vechi caselor de copii, nu i se ofera tot timpul ceea ce cere. De asemenea, comunicam mai mult cu Matei, pentru a-i explica deciziile sau alegerile facute“, se confeseaza Adriana, 38 de ani.

Reguli de urmat

Mijloacele pe care le avem la indemana pentru a reactiona in mijlocul unei crize pot fi luate in calcul ca „metode de interventie rapida“. Totusi, pe termen lung, sanatatea comportamentala a copilului tine de preventie, iar aceasta inseamna schimbarea modului in care interactionam cu cel mic. Foarte importante sunt discutiile pe care trebuie sa le avem, explicandu-i, in intimitatea caminului, care este comportamentul pe care il dorim de la el.

Anca Boalca afirma ca, „pentru a avea o comunicare buna cu copilul tau, important este sa ii explici si sa ii dai si exemple. Conteaza foarte mult sa il antrenam in jocuri active, sa ii stimulam creativitatea, sa ii explicam comportamentele adultilor. Copilul adopta actiunile si foloseste cuvintele auzite in familie – din acest motiv, este important ce invata de la parinti. Cea mai buna metoda de invatare este aceea care are la baza rabdarea, puterea exemplului si explicatia“.

O alta etapa importanta este stabilirea regulilor si a unui program pe care cel mic sa il respecte, atat in privinta orelor de masa, joaca, somn, cat si in privinta comportamentului de fata cu adultii sau in public. Odata nerespectate, se poate recurge la pedepse minore, care insa vor arata celui mic importanta ascultarii. Pedepsele eficiente sunt, de regula, cele in care i se interzice, pe o perioada scurta de timp, o activitate placuta lui. Aceasta poate fi reluata, dar cu promisiunea ca va asculta pe viitor.

„Parintele este principalul responsabil pentru comportamentul copilului. Acesta imita ceea ce a vazut. Orice comportament exagerat din partea parintelui – ori ca este permisiv, ori ca este restrictiv – este in dezavantajul copilului. Parintele trebuie sa dea dovada de echilibru si flexibilitate“, mai spune psihologul Anca Boalca.

Gasiti-va mai mult timp pe care sa il petreceti cu copilul, iar daca doriti sa il recompensati, alegeti sa va jucati cu el ori sa iesiti la plimbare, inainte de a oferi cadouri. El va reactiona pozitiv la atentia primita. De asemenea, tratati copilul ca pe un mic adult, aratandu-i ca va bazati pe el sa se comporte intr-un anumit fel, apoi laudati-l si aratati-i ca il apreciati cand manifesta un comportament dorit. Astfel de incurajari contribuie la fixarea comportamentului pe care il vrem.

Sfat: in familie, cand se stabilesc reguli pentru cel mic, parintii trebuie sa se puna de acord in privinta acestora si sa le respecte ei, in primul rand. Copilul nu isi va forma conduita asteptata daca cei doi parinti se contrazic in restrictii si permisiuni. (Mama spune nu, tata spune da.)

Ghid practic de reactie

Cand apar primele semne ale unei posibile crize a copilului, incearca sa il imbratisezi si sa ii distragi atentia de la motivul care ar putea sa o declanseze.

Daca cel mic este in mijlocul unei crize in public, indepartati-va de el si nu ii dati atentie. Ignorati criza lui, indiferent cat de greu vi se pare. Cand va vedea ca nu este luat in seama, va renunta. Dupa ce se linisteste, incercati sa discutati cu el si explicati-i ca nu este bine ceea ce a facut.

In mijlocul unei asemenea manifestari, putem incerca sa oferim o alternativa copilului (de exemplu: „Cand te linistesti, sa vii sa ne jucam cu trenuletul“ – bineinteles, atat timp cat nu trenuletul este motivul crizei).

Pentru ca cel mic sa inteleaga ca tipetele si plansul nu il vor ajuta sa obtina ceea ce ne cere, putem incerca privarea lui si de alte lucruri: „Nu primesti fursecuri acum, chiar daca tipi, si nu te mai joci nici cu papusa pana nu te linistesti“.

Un mic santaj poate merge pe moment… Atunci cand se manifesta zgomotos pentru a obtine ceva, ii putem aminti de o promisiune pe care i-am facut-o (vizita in parcul de distractii) si la care vom renunta daca el este suparat si continua acest comportament.

Pentru a evita astfel de reactii ale lui in magazine (locuri incarcate de tentatii), putem sa il implicam in activitatea desfasurata, pentru a-l tine preocupat (ne poate aduce diferite produse din rafturi, il putem intreba ce cutie cu cereale prefera etc.).

Putem sa ii ignoram criza si sa ne aratam cu chef de distractie, invitandu-l sa ni se alature intr-o activitate amuzanta. Daca ne implicam in activitatea respectiva, in cele din urma, el ni se va alatura.